Cel de-al doilea festival de jazz de la Sibiu va reuni, timp de două zile, opt formații de tineri muzicieni de jazz, din șapte țări. Inițiat în 1979, Sibiu Jazz Competition este cel mai longeviv concurs intenațional de jazz din România, programat să aibă loc în zilele de 3 și 4 noiembrie, la Sala Thalia, din Sibiu.

După ce, ediția trecută a fost prima desfășurătă separat de renumitul Festival de Jazz, anul acesta, competiția de jazz destinată artiștilor tineri din întreaga lume, a atras, din nou, interesul.  Formații din Italia, Coreea de Sud, Olanda, Polonia, Columbia, Ungaria, dar și România vor urca pe scena Sălii Thalia  sambătă, 3 noiembrie, și duminică, 4 noiembrie, pentru a-și demonstra talentul și încânta auditoriul cu compozițiile pline de  creativitate. Miza este câștigarea unuia dintre premiile de la secțiunile de interpretare muzicală sau compoziție.

Consiliul artistic al competitiei a avut, și în acest an, o misiune extrem de grea, aceea de a selecta cei mai buni artiști dintre cele peste 50 de aplicații primite. Pe scena Sibiu Jazz Competition 2018 vor urca:

  • Vittorio Esposito Trio featuring Gabriel Marciano (Italia)
  • Blewitt (Italia)
  • Sol Jang International Project (Coreea de Sud, Olanda)
  • Marcin Pater Trio (Polonia)
  • Doi de Jazz (Columbia / România)
  • INEFFABLE (România / Ungaria)
  • SPA Jazz Band (România)
  • On the Fly (România / Columbia)

”Sibiu Jazz Competition a devenit, de  scurt timp, cel de al doilea Festival de Jazz al Sibiului și ne bucurăm de atenția și recunoașterea pe care tinerii artiști jazziști din întreaga lumea o oferă acestui eveniment. Și anul acesta, o data cu selecția participanților am trăit momente de mare bucurie. Am descoperit, între cele peste 50 de aplicații primite, tineri artiști încântători, extraordinar de talentați și bine pregătiți, iar pe cei mai buni dintre ei vă invităm să îi ascultați, în zilele de 3 și 4 octombrie” a declarat Simona Maxim, Director Executiv al Fundației Sibiu Jazz Festival, organizatorul evenimentului.

Accesul la concertele din cadrul Sibiu Jazz Competition este liber și toate concertele vor fi transmise LIVE atât pe pagina de Facebook Sibiu Jazz Festival https://www.facebook.com/sibiujazz/  cât şi pe site-ul oficial www.sibiujazz.ro.

Sibiu Jazz Competition 2018 este un proiect cultural organizat de Fundația Sibiu Jazz Festival, realizat în parteneriat cu Casa de Cultură a Studenţilor Sibiu și Filarmonica de Stat Sibiu, cofinanţat de Consiliul Local Sibiu, Primăria Municipiului Sibiu şi Consiliul Judeţean Sibiu.