de Oana Stoica
„Teatrul nu trebuie să fie politic; este politic. Teatrul trebuie să fie suprarealist, nebun, halucinant și insuportabil de contradictoriu. Uneori cum este cazul acum în Slovacia, Ungaria și Austria – arta trebuie să devină o armă cu care să îți aperi propria libertate. (…) Tocmai de asta teatrul politic despre care vorbesc își susține punctul de vedere prin faptul că pune întrebări fundamentale despre cum trăim împreună, despre credințele noastre și despre cum reprezentăm lu mea. Una este să montezi o piesă în Moscova de azi și e cu totul altceva să montezi o piesă în Palestina, Italia, Brazilia, Ungaria, Republica Democrată Congo sau Austria. Este un act profund politic să pășești pe scenă ca o ființă umană. Pentru că întotdeauna există o situație politică sau socială față de care reacționezi, chiar dacă o faci prin spectatori, care proiectează propriile viziuni, speranțe și traume spre scenă”.
Textul de mai sus face parte din discursul lui Milo Rau la Conferința Internațională a Institutului Internațional de Teatru / ITI „Embrace and Connect” din Antwerpen, Belgia, 19 septembrie 2024, și explică motivele pentru care cunoscutul regizor, acum și director artistic al Wiener Festwochen, a dezvoltat un program global de dezbateri și acțiuni (precum lecturi performative) prin care să conecteze oameni de cultură din întreaga lume într-un demers parțial simbolic, parțial practic, de solidarizare și rezistență culturală față de autoritarism, izolaționism și cenzură.
Wiener Festwochen este festivalul vienez al artelor performative, pe care Rau l-a transformat într-o Republică liberă (tema ediției din 2024) și o Republică a iubirii / V from loVe (tema din 2025), adică spații sigure de expresie, chestionare artistică și tentativă de solidarizare culturală în fața politicilor autocratice tot mai răspândite astăzi. „Dacă lipsa de unitate a inamicilor democrației este bună, lipsa de unitate a prietenilor ei este o problemă”, zice Rau și pornește un turneu mondial de discuții – Viena, Bratislava, Amsterdam, Berlin, New York, Stockholm, Praga, Mosul, Taipei, Avignon, Barcelona și București, unde artistul va fi prezent în 13 noiembrie 2025 pentru o dezbatere cu artiști români, pe care o voi modera la ARCUB.
Inițiativa lui Milo Rau nu este tocmai surprinzătoare dacă ne uităm la spectacolele sale, întotdeauna provocatoare prin perspectiva pe care o asumă față de deraierile societății de la normele etice (incluziune, diversitate, echitate) și prin chestionarea inconfortabilă, uneori ireverențioasă, a puterii, dar și a mentalului colectiv. Spectacolele sale arată mereu o realitate – documentată și ficționalizată în cursul demersului analitic – care deranjează status quo-ul societății, care polarizează publicul și trezește sentimente puternice. În „La Reprise”, era vorba despre asasinarea unui imigrant arab gay, în „Grief & Beauty”, despre bătrânețea care destramă demnitatea, în „Family”, despre sinuciderea unei întregi familii, în „Five Easy Pieces”, despre un violator de copii, în „Medea’s children”, despre o mamă care a comis 5 infanticide etc.
Dar există și o altă direcție în spectacolele lui Milo Rau, cea a reimaginării textelor antice în spații de conflict, „Oedip la Mosul” (Oedip jucat în Irak post-război), „Antigona in the Amazon” (Antigona brodată pe un incident grav în care indigenii din Brazilia au fost împușcați în timpul unui protest față de exploatarea distructivă a junglei amazoniene de către deținătorii de capital mare), „The New Gospel” (Evanghelia interpretată în comunitatea imigranților economici din sudul Italiei) sau recentul „The Seer”, prin care regizorul revine în Irak, unde a deschis între timp o școală de film, pentru a lucra un scenariu care adaptează „Filoctet”, de Sofocle, în conjuncție cu povestea unei fotografe de război, personaj care cumulează mai multe povești reale.
Monodrama e jucată de Ursina Lardi, actrița din rolul titular din „LENIN”, spectacol regizat de Milo Rau la Schaubühne Berlin. „The Seer”, care a avut premiera oficială în 5 iunie în cadrul Wiener Festwochen și va putea fi văzut și în FITS, în 22 și 23 iunie, chestionează violența ca simptom al orbirii umanității care se autodistruge. Și tot în direcția asta funcționează și seria de spectacole – procese pe care Milo Rau le-a creat începând cu „Ultimele zile ale Ceaușeștilor” (Teatrul Odeon, București, 2010), „Hate Radio”, „Moscow Trials”, „The Congo Tribunal”, „The Berlin Dialogues”, „The Civil War”, până la varianta actuală a proceselor – dezbateri pe care le derulează la Wiener Festwochen, performance-uri duraționale de câte 7-8 ore în care sunt „judecate” categorii abstracte – arta și abuzul, războaiele culturale sau cazul Pelicot (Franța).
„Rezistența nu are formă, rezistența este forma și arată diferit peste tot”, susține Milo Rau. Și ca să putem rezista avansului suveranismului izolaționist autocratic, cultura și solidaritatea trebuie să joncționeze. Asta este miza dezbaterilor lui Milo Rau, organizarea unei rezistențe transfrontaliere pentru conservarea democrației.
Varianta în engleză, aici.
Credit foto: Franzi Kreis
