„Bine se spune că muzica este limbajul îngerilor”

Thomas Carlyle

De cum ai trecut pragul Bibliotecii Astra, armonia notelor muzicale începea să se audă, iar cu cât urcai mai mult, cu atât totul devenea mai intens. Mâinile micilor pianiști se plimbau armonios, cu siguranță pe clapele pianului. Era ultima repetiție și copiii încercau să se acomodeze cu pianul. Părinți, bunici, frați și surori, toți au venit să-i susțină pe micii pianiști. Încet-încet, Sala Festivă a bibliotecii s-a umplut, nu doar cu prezențe fizice, dar și cu emoții de tot felul.

Festivalul Pro Piano a ajuns la cea de-a treia ediție în Sibiu, iar numărul celor înscriși a crescut de la an la an. „Festivalul crește, dacă acum doi ani s-au înscris aproximativ 62 de copii, anul trecut 75, iar acum avem 115” mărturisește Enikő Orth, organizatoarea festivalului din Sibiu.

Sunt mici, dar de fapt, sunt mari

Iubesc pianul și de aceasta nu se îndoiește nimeni. Pe drumul spre pian ei par ușor timorați, pe fața lor inocentă se citește concentrarea și determinarea, dar odată ajunși în fața pianului se transformă. Sunt doar ei. Ei și pianul. Sub degetele lor compozițiile lui J.S.Bach, Carl Czerny, Fr. Chopin sau R. Schumann prindeau viață. Cei care au dat startul festivalului au fost Ana-Maya Brumar şi Ştefan Marcu; un ansamblu la patru mâini, care la sfârșit a adunat laolaltă aplauzele tutorur celor prezenți. În spatele meu, o fetiță se pregătea. Era rândul ei. „Mi-e frică să nu mă încurc, să nu am emoții”, îi mărturisește mamei sale care o încuraja.

Emoțiile nu i-au părăsit pe unii dintre ei, din contra, au reușit să îi pună în dificultate. Totuși, aceasta nu i-a împiedicat să continue. O fetiță începe să cânte cu atâta siguranță, însă la un moment dat s-a oprit. Ochii ei împăciuitori căutau pe cineva în sală. Îl căutau pe tatăl ei. L-au găsit. A primit încurajarea de care a avut nevoie, a tras aer în piept și a continuat. Asta face un profesionist. Continuă, chiar dacă a greșit. La final un ”Bravo!” copilăresc s-a auzit din sală și a reușit să mai destindă atmosfera și să-i facă pe cei prezenți să râdă.

Prichindeii și nu numai au fost care de care mai eleganți, mulți dintre ei fiind deja familiarizați cu asemenea festivaluri sau chiar concursuri internaționale. Pentru ei fiecare apariție în fața publicului este benefică pentru că le oferă încredere. „Orice manifestare publică e foarte importantă pentru un copil muzician, pentru că asta e o meserie de scenă, o meserie de public. Dacă nu au posibilitatea să apară în public, ei nu știu unde se află ca nivel, dacă sunt buni sau mai puțini buni” ne spune Stela Avesalon, directorul artistic al festivalului. De aceeași părere este și Enikő Orth, care pentru o parte din pianiștii sibieni participanți le este și profesoară. „Fiecare ieșire în public este mare lucru pentru copii. Se rodează ei, se rodeaza programele lor. Contează foarte mult să fie în fața publicului. Am foarte mari emoții pentru cei cărora le sunt profesoară fiindcă aici e vorba de muncă comună. Aici, triunghiul e foarte important: copilul, părintele și profesorul”.

Povestea pianului care naște o tradiție în Sibiu

De câțiva ani în Sala Festivă a bibliotecii și-a găsit locul un pian care a fost donat de Mircea Țibuleac în anul 2010. „Pianul l-am donat pentru că am intrat în posesia lui și pentru că această sală avea nevoie de el, fiind prieten cu fostul director Nemeș, am ajuns la concluzia că cel mai bine i-ar sta pianului aici. Așa a ajuns pianul la Biblioteca Astra și de atunci facem evenimente ca să îl punem în valoare. Pianul a fost moștenit de familia mea, l-am adus de la Brașov ca în Stan și Bran, l-am cărat pe scările din zona istorică a orașului și am chemat-o pe Enikő cu care eram prieten să îl asculte și s-a amorezat de el, a spus ca e un pian extraordinar. Amândoi l-am adus aici și de atunci facem festivalul. Fiind președintele Uniunii Arhitecților, care are ca principal obiectiv latura culturală și relația cu celelalte domenii conexe culturale, toate acestea s-au pus laolaltă și s-a născut versiunea sibiană a festivalului Pro Piano”. Deși nu are nicio legătură directă cu muzica în afara faptului că îi place să o asculte, arhitectul Mircea Țibuleac mărturisește că atmosfera festivalului este foarte interesantă, mai ales că acolo unde sunt copii se nasc niște emoții pozitive. Prin donarea pianului, moștenirea lui a devenit moștenirea bibliotecii și a Sibiului.

Premianții celei de-a treia ediții

Așa cum toate au un început, ele au și un sfârșit, iar finalul festivalului de la Sibiu și-a ales câștigătorii. Bodea Maya-Flavia, Maciuca Miruna-Mihaela, Brumar Ana-Maya, Trimbițaș Alexandru, Irimescu Teodora, Bardac Mara, Mordășan Raul, Mezei Theodore, Leluțiu Oana, Solomon Bob David, Veress Esmee, Simon Boglarka si Gârbea Norbert sunt cei care pe lângă diplomă au primit și premii în bani oferite de Mircea Țibuleac, președintele Uniunii Arhitecților din Sibiu. Dar nu numai copiii au primit diplome, ci și membrii juriului, iar profesoara Orth Eniko a primit diploma de excelență.

Pe acordurile compozitorului Thern Karoly, un ansamblu la șase mâini a încheiat ediția din acest an a Festivalului Pro Piano. Notele melodioase ale pianului ne-au lăsat promisiunea unei revederi în anul viitor.