Ola Onabule, unul dintre artiștii marcanți ai soul-jazzului britanic va concerta la Sibiu. Reprezentaţia face parte din turneul de promovare al Zilei Internaționale a Jazzului în Romania (www.jazzday.ro).
Artistul aduce cu el în premieră în România un band de excepție format din Villu Veski (saxofon,EST), Nick Flade (pian, DE), Joe Stoddart (contrabass, UK), Guido May (tobe, DE), Guille Hill (chitară, UK). După concert, publicul este așteptat la să se bucure în continuare de ritmuri de jazz la Pardon Cafe & Bistro Sibiu.
Concertul va avea loc în 29 aprilie, la SalaThalia şi este precedat de o conferință de presă la Pardon Cafe, ţinută de John Edward Hasse, fondatorul International Jazz Day și Ambasador al Jazzului american în lume, sâmbătă, 26 aprilie, ora 12.00.
Ola Onabule
Ultimul album al lui Ola, „It’s The Peace That Deafens” este compus în totalitate de el și explorează rădăcinile sale nigeriene. Transpune muzical cu o fermitate fantastică paradoxurile și identitatea celor două culturi din care face acum parte, africană și britanică. Un proiect identitar ce include colaborări cu unii dintre cei mai buni muzicieni din UK și Europa și este produs de George Whitty (câștigător a 3 Grammy’s împreună cu Chaka Khan și Randy Brecker) .Ola este apreciat pentru spectacolele lui live, puternic încărcate emoțional și este o prezență constantă încadrul celor mai prestigioase festivaluri de jazz, săli de concerte și cluburi de jazz din lume (Montreal,Vancouver Festivalul International de Jazz, Edmonton, Victoria Jazz Festival). În Europa, Istanbul, Suedia, Norvegia, Elveția, Nigeria, Germania, Austria, Estonia, Lituania, Letonia și România și SUA, a urcat pe scene importante alături de orchestre precum Orchestra Simfonică din San Luis Potosi din Mexic, WDRBig Band din Köln, Babelsberg Film Orchestra, HR Big Band și SWR Radio Big Band.
Bilete pentru concertul Ola Onabule s-au pus în vânzare online în rețeaua Eventim.ro și la Pardon Cafe.