Stai și aștepți autobuzul în stația de la Teatrul „Radu Stanca” și inevitabil arunci o privire la zid. Desene și cuvinte realizate cu cretă albă pe un fundal negru. Nimic scris la întâmplare, ci toate se leagă de un context anume. Începi să zâmbești că te-ai prins din prima la ce face referire acolo. Îți captează atenția și următorul desen. Cât de simplu e. Ai fi putut și tu să te gândești la asta, acum când citești. Ei, vorba lui Perjo „asta e mișto”, la zidul lui. Îl înțelege toată lumea. Uneori vezi grupuri de turiști care fac poze dintr-un capăt în altul al zidului sau vezi pensionari care se duc cât mai aproape să citească și cuvintele scrise mai mic. Alteori, îl vezi pe Dan Perjovschi cu rucsacul, o scară și câteva markere prinse la buzunarul de sus al hanoracului cum mai adaugă câte un desen.
Au trecut 8 ani de când Ziarul Orizontal al artistului Dan Perjovschi face parte din oraș. Simți că e și al tău, dacă locuiești în Sibiu. Fiecare dintre noi își duce prietenii acolo dacă cumva te întreabă de artă contemporană și galeriile din oraș. A și rămas vorba printre tineri: „Ne vedem la zidul lui Perjo”.
Foto: Adrian Bulboacă
Artistul Dan Perjovschi spune că desenează ca să înțeleagă lumea, iar ce-a înțeles dă mai departe. Deși munca sa pare ușoară și plină de umor, dincolo de asta găsim statement-uri serioase despre democrație, despre toleranță, violență, politică, război, libertate, comunitate, protest, implicare, economie, cetățeni, cultură etc. De câte ori ajunge prin Sibiu, mai adaugă câte ceva și pe zid. Spune că e un workshop continuu, iar până acum a realizat și a șters câteva mii de desene pe zidul care are aproximativ 25 metri lungime și 3 metri înălțime. În fiecare an, înainte de începerea Festivalului Internațional de Teatru, zidul e pregătit pentru un nou proiect. În prima zi a festivalului, apar și primele desene pe zid. Așa a început totul. În 2010. „Domnul Constantin Chiriac a văzut o lucrare de-a mea la un festival de teatru din lume și a zis: «Păi, Dane, tu faci acolo și acolo proiecte, nu vrei să faci și la noi?» Așa că m-a invitat la Sibiu și mi-a arătat tot felul de spații posibile, iar dintre toate am ales zidul de lângă teatru și am zis să încercăm să vedem ce iese. Eu până atunci lucrasem doar în interiorul muzeelor sau pe ferestrele lor, dar niciodată pe ziduri, în spațiu deschis. Așa că am ales acest zid, dar partea interioară. A fost o chestie faină, cu o atmosferă frumoasă, dar era totul exclusivist. Nu vedeau decât cei care aveau acces în curte. Așa că m-am mutat pe partea cealaltă. Lumea poate nu își mai aduce aminte, dar înainte acolo erau chioșcuri de ziare și papuci, iar eu am desenat printre ele. Cu timpul, primăria a pus iarbă, a eliberat locul, a pus lumini. A mers de la sine. Eu nu am insistat pentru că mă adaptez la tot felul de ziduri. Pentru mine, ce fac aici e o chestie foarte serioasă. Nu mă joc cu zidul ăsta, nu fac panseluțe. De-aia a și rămas alb-negru. Singura culoare a fost atunci cu Roșia Montană sau când am invitat pe altcineva să scrie pe zid. Dar în rest, a rămas alb-negru pentru că ăsta e desenul de presă, e desenul revoluției. Desenele mele, pentru mentalul colectiv din România și nu numai, par niște schițe. Lumea așteaptă să le colorez, să mai vină ceva. Și la mine nu mai vine nimic”.
„Câteodată nu-mi vine să cred că pot să fac asta. Gândește-te că niște oameni din București iau amendă că proiectează pe perete cuvântul rezist, eu aici am l-am scris de atâtea ori. După opt ani, aș putea să zic că lumea începe să mă copieze și a început să lucreze cu cuvinte. Și pe ziduri, și la proteste, se vede clar. Deci, aș putea să zic că am creat un trend…dacă cineva vrea să-l vadă, îl vede. La fel și cu ceea ce înseamnă statementul public. Ziarul meu nu este de înfrumusețare a orașului, e un ziar care problematizează. Iar în Sibiu, nu știu, și-a câștigat un loc, dar a venit cumva de la sine. Bineînțeles că a contat că e sub umbrela teatrului, iar faptul căpreședintele Iohannis l-a amintit în cartea sa înseamnă ceva. E adevărat, nu e în ghidul orașului. Nu scrie nicăieri să mergi la Sibiul Vechi să mănânci și pe urmă să vizitezi zidul lui Perjovschi. Dar e bine cumva. Zidul și-a păstrat aura asta de margine. Multă lume îl ratează, unii-l știu, unii nu-l știu, alții s-au obișnuit deja cu el. Acum oamenii îmi zic „Nu ștergeți, nu ștergeți!”, dar eu numai scufund desenele, nu le șterg de tot. Ca să concluzionez cum văd zidul după atâția ani…cred că și-a câștigat un loc acolo. Am vrut să arăt și unor oameni, și administrației și artiștilor, că poți să-ți găsești alt tip de galerie în oraș. Bine, eu am fost în situația confortabilă în care mi s-a propus un proiect, dar eu a trebuit să găsesc soluții că nu mi le-a așternut nimeni.”
Cerul de magneți
Arta în spațiul public e ceva extrem de important, îmi mai spune Dan Perjovschi. El și-a luat toată responsabilitatea desenelor și mesajelor pe care le transmite comunității. Este și reporter, și editor, și grafician și director la ziarul său orizontal. Iar cititorii sunt toți oamenii care trec pe lângă zid și se opresc preț de câteva momente să citească ultimele „știri” pe care le-a adus artistul din muzeele lumii și nu numai. Anul acesta, oamenii sunt invitați să ia parte la un alt proiect ce vine în continuarea zidului, și anume „Cerul de magneți”. Oricine poate aduce în cutia amplasată în fața teatrului, un magnet de pe frigider sau îl poate trimite din orice colț al lumii.
E o idee care vine în întâmpinarea centenarului: „Am adăugat în plus povestea cu centenarul și, ca să nu fiu obligat să fac pe zid desene de un anumit tip, a venit ideea cu magneții. România e multiculturală și trebuie să sărbătorească locul în lume și nu închisă în ea, cu trecutul ei. Și atunci am zis că orice familie din România are o extensie undeva în lumea asta, cineva muncește în altă țară. Oamenii circulă prin alte țări și cum-necum o grămadă de lume vine la Sibiu. În felul ăsta am zis că toți oamenii pot fi reuniți printr-o colecție de magneți. Am mai făcut asta la București, dar cu magneți din muzee, ca un fel de puzzle al lumii. Și-am zis că ar fi mișto să aduc ideea la Sibiu, așa că pe peronul de la teatru o să facem „Cerul de magneți”. Anul acesta adunăm magneți de la toată lumea, dar proiectul nu se va opri aici. De pe peronul de la teatru o să mutăm totul la Fabrica de Cultură, iar acolo poate fi forever. O să arate foarte bine, e un element care adună oamenii la un loc, poate să fie chiar un pic surprinzător.”
Cerul de magneți, 2018
De-a lungul unui an, scena artei contemporane în Sibiu e aproape inexistentă, iar Festivalul Internațional de Teatru pare să înceapă să acopere încet-încet și acest segment. De anul trecut, Dan Perjovschi, la propunerea lui Constantin Chiriac, aduce și câte un invitat din lumea artei contemporane. Primul a fost Charles Esche, directorul Muzeului Van Abbe de artă modernă și contemporană din Eindhoven (Olanda), iar anul acesta invitată va fi Zdenka Badovinac, directoarea Muzeului de artă contemporană din Ljubljiana (Slovenia), care va susține o conferință cu public. Dan Perjovschi spune că e important ca oamenii, mai ales tinerii, interesați de artă contemporană să profite cât mai mult de ocaziile acestea pe care le oferă festivalul: „În Sibiu, în clipa de față există niște nuclee artistice interesante, poate nu enorme dar se poate crește de aici și poți aduce oameni. Cum am găsit cu teatrul posibilitatea de a aduce împreună directori importanți de artă contemporană, cred că e loc și de mai mult. E un efort, dar se poate face ceva și pentru arta contemporană din Sibiu, poate chiar teatrul va dezvolta ceva mai mult în viitor. Poți să asociezi festivalului proiecte de artă vizuală care au de-a face cu tema, de exemplu. Eu cred că, la un moment dat, festivalul va trebui să aibă un curator pe zona de arte vizuale care să dea o coerență. Deocamdată dau coerență doar la ce fac eu”.
„Rămâne în continuare cel mai mare festival din țara asta”
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu e o mare platformă de networking. Într-un festival evantai găsești pentru toată lumea câte ceva. Și pentru cei mai experimentali, și pentru cei mai populiști, și pentru estetici și pentru clasici. El rămâne în continuare cel mai mare festival din țara asta. E singurul care are Bursa de spectacole, un alt plus e legătura pe care o are cu alte festivaluri mari din lume. E fenomenal să trăiești în provincie și să ajungi tu, ca actor, să joci pe cele mai mari scene din lume. Eu am văzut asta când am lucrat în proiectul Gianinei Cărbunariu, cât de importante sunt legăturile care se crează. Așa că, dacă vrei să te plângi în Sibiu, când ți-a trecut pe aici crème de la crème, plânge-te dacă vrei.”
„Ca idee generală, mie îmi place festivalul ăsta pentru că el creează o platformă de libertate de expresie nemaipomenită, plus că îți aduce sub nas lucruri pe care nici nu aveai cum să le vezi altfel. Ce-i drept, o parte din oamenii orașului conștientizează asta, o parte nu. Unii beneficiază de toate fără să își dea seama, a devenit un fel de normalitate, alții înțeleg ce muncă presupune. Festivalul nu trebuie privit numai prin prisma producțiilor de teatru, el e legat și de școală, de turism, de tot ce vrei. Creează un net în jurul lui. E un fenomen economic, cultural, social și politic care joacă cumva viitorul orașului.
Pentru mine e important să fiu în partea critică a lui, și fizic cu zidul, și discursiv cu invitații pe care îi aducem în zona artei contemporane”, a mai adăugat artistul Dan Perjovschi.
[for English translation, click here]
*articol apărut în Capital Cultural nr. 12 – ediție specială FITS 2018
