De trei ani încoace, sute de sculpturi au fost aduse, sau duse, depinde de pe ce mal citim povestea, în adâncul Atlanticului, cu visul de a clădi primul muzeu subacvatic din Europa. Museo Atlantico din Lanzarote a fost inaugurat pe 11 Ianuarie 2017.
15 metri sub valurile de la Playa Blanca, o investiție de 750.000 de $ din partea guvernului spaniol și un sculptor britanic în vârstă de 42 de ani, pasionat de mediul înconjurător și de schimbările acestuia – aceasta este rețeta prin care poate fi atrasă atenția turiștilor spre tărâmul nemaivăzut, al Atlanticului de pe celălalt mal, mai greu accesibil, cel subacvatic.

Foto: DMAX
După încheierea instructajului ce are loc la suprafată, vizitatorii primesc o brățară și toate cele necesare scufundării, iar un ghid al muzeului pornește alături de ei, în a descoperi lumea subacvatică – iar aici nu este vorba despre clasicele atracții ale mării, ci de statui inspirate din chipul și corpul localnicilor de la malul Atlanticului. Alegerea acestor statui este intenționată, în speranța de a încuraja comunitățile locale să se implice și să preia responsabilitate asupra coastelor din regiune.

Foto: RNE – Radio Nacional de España
„Ghizii au un rol cheie, și anume, acela de a asigura o experiență cât mai plăcută vizitatorilor, explicând semnificația obiectelor de artă, scopul acestora și dorința de a transmite un mesaj cu privire la mediul înconjurător”, declară purtătorul de cuvânt al muzeului, Anibal Vega.

Foto: RNE – Radio Nacional de España
Jason deCaires Taylor, artistul- constructor al siluetelor ce vor fi expuse, pledează în favoarea unui muzeu subacvatic: „Este un loc al contemplării, un loc al liniștii, unde patrimoniul natural este conservat. Cu ajutorul acestei idei am constatat cât de ușor pot fi oamenii atrași din zonele naturale în spații amenajate artificial, în medii noi. Munca mea ca artist a fost mereu orientată spre activism al mediului, însă la un moment dat am simțit că această artă nu servește și unui scop secundar. Mai apoi, am început să explorez noi modalități de a crea.” Jason deCaires Taylor a mai clădit parcuri subacvatice în Caraibe, Grenada, Cancun și Mexic, prin realizarea unor sculpturi cu PH neutru, ca tărâm artificial pentru recife de corali și alte viețuitoare marine.

Foto: Croma Cultura
Taylor și echipa sa au realizat sculpturile în studioul acestora din Marina Rubicon, acolo unde se află sediul de pe uscat al Museo Atlantico.

Foto: RNE – Radio Nacional de España
Logistica realizării unui astfel de muzeu este una complexă și grea – în termeni ai cimentului, din care sunt construite statuile expuse. „Este foarte multă muncă, foarte multă greutate, și și mai mult ciment” declară artistul.” Ca să se scufunde, lucrările trebuie să fie foarte grele, însă cu cât cântăresc mai mult, cu atât sunt mai greu de transportat. Sub apă statuile se pot transforma în microsisteme inedite, cu bureți de mare, mov și roz, și cu corali de foc pe toată suprafața lor. Altă dată algele negre pot acoperi suprafața statuilor, și s-a terminat. „Am învățat să nu mă atașez de sculpturi pentru că odată scufundate, ele aparțin mării.” spune artistul Jason deCaires Taylor.
În Lanzarote s-a dovedit a fi incredibil. Viermi de calciu și alge verzi au acoperit statuile ce se află deja în Atlantic iar echipa muzeului a atras colonii de sardine, dezvoltând mediul subacvatic cu peste 300% în ultimele 8 luni. Sardinele au atras alte viețuitoare precum Baracude, Macrou și Rechin sabie, deschizând astfel cercul natural al mediului. Planul sculptorului este să despartă lucrările prin pereți groși de 40 cm și înalți de 4 m ca act simbolic numit „linia din nisip”, menit să atragă atenția asupra faptului că atingem un punct de graniță cu privire la schimbările climatice și implicit distrugerea habitatului natural. „Odată ce trecem granița, va fi greu să ne întoarcem”.

Foto: DMAX
Conform unui studiu din anul 2011 al Institutului Resurselor Lumii, mai mult de 40% din recifele de coral au fost pierdute din această cauză, iar cercetătorii prezic o reducere de 80% a acestora până în 2050.

Foto: RNE – Radio Nacional de España
Muzeo Atlantico oferă vizitatorilor care nu îndrăznesc să se scufunde, posibilitatea explorării subacvatice de pe țărm, cu ajutorul tehnologiei VR din incinta muzeului. Taylor crede însă că experiențele nu pot fi comparate, în primul rând din cauza transformărilor continue pe care le poți studia numai sub apă. „Prin plutire te predai unei altfel de stări. Este liniște sub apă, iar în special în Atlantic, apa este foarte schimbătoare. Mie îmi place să mă scufund noaptea. Nu vezi decât porțiunea luminată de lanterna pe care o ai în mână, și asta te obligă să îți iei timp și să studiezi detaliile. Nu există termen de comparație. Sub apă este o altă lume.”
Surse:
RNE – Radio Nacional de España
http://wizzmagazine.com
The Guardian