La sfârșitul lunii noiembrie a fost lansată și în România platforma digitală Google Cultural Institute. Trei dintre cele mai importante muzee din România – Muzeul Naţional Brukenthal, Complexul Naţional Muzeal Astra și Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti, dar şi asociaţii şi fundaţii au răspuns afirmativ invitației de a-și lansa colecțiile în mediul online.

Prezent la Sibiu, directorul Google România, Dan Bulucea a declarat că invitația e încă deschisă pentru cei care vor să participe la promovarea valorilor noastre: “De patru ani am deschis un birou Google în România. Produsul de care vorbim astăzi este unul special care ne bucură mult. E cea mai bună ocazie de a ne promova valorile noastre, de a le face cunoscute în toată lumea. Google Cultural Institute este o platfomă digitală care poate fi accesată din orice colț al lumii, prin intermediul internetului și care este dedicată patrimoniului cultural. Pănă acum, avem peste 800 de imagini de înaltă rezoluție, 11 expoziții și 3 tururi virtuale. Este un mediu interactiv. Am lansat și optiunea prin care utilizatorul poate să-și creeze propriile colecții. Am fost plăcut surprinși să vedem că oamenii deja și-au creat colecții de palarii, tablouri și altele. Oricine poate explora online picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise din muzee şi colecţii din toată lumea. De asemenea, se pot compara două opere de artă aflate la două muzee diferite din doua țări diferite sau dacă vă interesează un anumit artist, putem afla de pe platoformă informațiile despre el, despre operele lui dar și în ce muzee din lume pot fi admirate. Așteptăm cu multă bucurie ca platforma asta să fie accesată din ce în ce mai mult de muzee din România”.

Tehnologie la cea mai înaltă rezoluție, pentru Muzeul Brukenthal

Muzeul Brukenthal este singurul din această platformă care participă în toate formele de tehnologie care au fost puse la dispoziție de echipa Google. Pe lângă turul virtual și colecții, scanarea picturilor a fost făcută cu o tehnologie special care permite vizualizarea unui tablou la o rezoluție foarte înaltă, la un nivel care până acum era accesibil doar restauratorilor.

pltatforma google
“Principiul de selecție a lucrărilor de la muzeul Brukenthal a fost destul de simplu. În primul rând, am selectat tablouri la care nu aveam fotografii de calitate bună, tablouri care meritau să fie pe circuit și nu au fost destul de bine promovate și, în același timp, am vrut să luăm din toate școlile de pictură pe care muzeul le poate prezenta utilizatorilor.Vrem ca pe viitor să încărcăm mai multe fotografii ale artiștilor români pentru că pe site-ul Google o să aibă o mai mare vizibilitate. Noi nu ne așteptăm neapărat să crească numărul vizitatorilor, ci ne asteptăm ca oamenii care nu știau de Brukenthal să afle despre el. De asemenea, credem că prin intermediul aceastei platforme, să dezvoltăm proiecte cu alte muzee din lume pentru că ca uneori e greu să știi ce are fiecare muzeu în ograda lui”, a spus muzeograful Adrian Luca.
Cele 65 de piese ale Muzeului Brukenthal indexate de Google Cultural Institute reprezintă atât lucrări din colecţia de pictură europeană şi românească (Ecce Homo, de Tizian Vecellio da Cadore, seria Cele cinci simţuri, de Gonzales Coques, Omul cu tichie albastră, de Jan van Eyck, Wilhelm IV de Bavaria, de Hans Schwab von Wertinger, Iacoba de Baden, de Hans Schwab von Wertinger; Femeie din Ţara Bârsei, de Arthur Coulin, Portretul baronului Samuel von Brukenthal, de Anonim, Natura statică cu cireşe, de Theodor Aman, etc), cât şi piese din colecţiile Muzeului de Istorie (o ladă de breaslă pictată de la 1714, obiecte lucrate în sticlăria de la Porumbacu de Sus în secolul al XVIII-lea, vase din aur şi argint lucrate de Sebastian Hann etc.). Până în acest moment sunt accesibile pe Google Cultural Institute aproape 50, iar celelalte sunt în lucru.
Platforma digitală Google Cultural Institute a fost lansată în 2011. Are peste 600 de instituţii partenere din 60 de ţări, astfel încât oricine poate explora gratuit picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise din muzee şi colecţii din toată lumea.

sursa  foto: www.abcgallery.com