Comunicat de presă
Joi, 25 aprilie, ora 11.00 va fi lansată la Cluj Arhiva Feministă de Teatru. FEM100, program de cercetare și educație interdisciplinară menit să contribuie la salvarea patrimoniului imaterial teatral, recuperând cu prioritate istoriile artistelor neconsemnate de istoria oficială a teatrului din perioada 1920-2020.
Pe parcursul a aproape doi ani, 2024-2025, programul va reconstitui contexte teatrale văzute din punctul de vedere feminin, prin documentare în arhive teatrale și o serie de conferințe internaționale susținute de specialiste în teatru din Polonia, Serbia, Suedia, Finlanda, Islanda, Ungaria.
De asemenea, programul va disemina practici teatrale colaborative și metode de cercetare în arhivele teatrale prin intermediul unor ateliere de teatru documentar și confesiv pe teme feministe cu studenții diferitelor specializări din universitățile partenere și prin producerea unei instalații performative bazate pe documentarea în arhive.
Primul eveniment are loc la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai, parteneră a programului, și va include conferința Researching Women’s Theatre History: A Feminist Scholar in the Archives/ Cercetând istoria teatrului femeilor: o cercetătoare feministă în arhive susținută de Agatha Łuksza*, de la Institutul Culturii Poloneze, Universitatea din Varșovia, Polonia.
Cu aceeași ocazie, cercetătoarea în teatru Cristina Modreanu, curatoarea programului, va prezenta Arhiva Feministă de Teatru. FEM100, și vor avea loc scurte introduceri ale subiectelor de cercetare din partea membrilor echipei, Anca Hațiegan, Raluca Sas Marinescu, Ilinca Tamara Todoruț, Ivona Vîstraș, Mihai Pedestru, Olivia Grecea. Evenimentul se va încheia cu vernisarea expoziției online Critica de teatru feminină în secolul 20 (1920-1990)/ Female Theatre Critics in the 20th Century (1920-1990), a cărei curatoare este prof.dr. Miruna Runcan, membră a echipei programului. Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile.
*Agatha Łuksza este profesoară la Institutul Culturii Poloneze din cadrul Universității din Varșovia, membră în board-ul European Association for the Study of Theatre and Performance și co-editoare a European Journal of Theatre and Performance și a publicat mai multe articole și cărți de specialitate, dintre care cele mai recente, Polish Theatre Revisited: Theatre Fans in the Nineteenth Century (University of Iowa Press, 2023) și Glamour, femininity, performance. Actress as an Object of Desire (Warsaw University Press, Theatre Institute in Warsaw, 2016).
În cuvintele ei: „Sunt cercetătoare în teatru și performance obsedată de istoria secolului al IX-lea: o feministă inspirată de femei din trecut; și o fană a poveștilor fantasy și gotic. În această perioadă lucrez la cercetarea unor evenimente din perioada colonială a Poloniei, cu speranța de a preveni eventuale viitoare reluări ale stereotipurilor rasiale în Polonia contemporană.”
***
Programul Arhiva Feministă de Teatru. FEM100 este produs de Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului (ARPAS), în parteneriat cu Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai din Cluj, Centrul Janovics pentru studiul filmului și artelor performative (2024-2025 ), Universitatea Transilvania (2025), Teatrul Luceafărul din Iași (2025) și cu susținerea AFCN-programe culturale.
Program cultural co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional. Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.