Tenorul José Carreras va concerta în premieră la Cluj-Napoca, la Sala Polivalentă, pe 29 noiembrie. Concertul se va numi „The Very Best Of José Carreras” şi va conţine piese precum La Donna e Mobile, Nessun Dorma şi multe altele.

Show-ul său  cuprinde celebre melodii ale perioadei Belle Époque, dar şi cunoscute arii de operă, operetă şi musicaluri, informează organizatorii, Project Events. José Carreras va primi titlul de Doctor Honoris Causa, din partea Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca! Ceremonia de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa va avea loc în 28  noiembrie 2015, de la ora 17.00. „Pentru o asemenea personalitate mi s-a  părut un gest absolut firesc şi mie, şi Senatului Academiei de Muzică să  propunem acordarea acestui titlu de Doctor Honoris Causa, lucru care a fost  acceptat”, a declarat Vasile Jucan, rectorul academiei.

José Carreras a început să cânte la vârsta de 8 ani, când a interpretat cunoscuta arie din „Rigoletto”, de Giuseppe Verdi, „La donna è mobile”, piesa care va rămâne una dintre favoritele repertoriului său. Era fascinat de Mario Lanza, pe care îl văzuse în rolul titular al filmului „Caruso”, consacrat vieţii marelui tenor italian. Acesta ocupa un loc privilegiat în lumea muzicii. Nascut in Barcelona, acesta a studiat muzică în orasul natal. În 1970 şi-a început carieria muzicala la Gran Teatre del Liceu din Barcelona, jucând in piesele Nabucco si Lucrezia Borgia. Cariera artistului cuprinde peste 60 de roluri interpretate pe marile scene muzicale ale lumii, cele mai importante fiind: Andrea Chenier, La Boheme, Tosca, Werther, Don Carlo, Carmen, Forta Destinului, I Pagliacci, Elixirul Iubirii si Bal Mascat, dar şi înregistăari cu mari artisti care au activat în afara ariei muzicii clasice, printre care Diana Ross, Klaus Meine, Charles Aznavour, Sarah Brightman. Pe lângă reprezentaţiile de operă, acesta a susţinut recitaluri în cele mai renumite săli de concerte din lume. Întregul său repertoriu include peste 600 de titluri interpretate, ce acoperă stiluri muzicale de la baroc până la contemporan.

Cel mai bine vândut album clasic

José Carreras a făcut parte din proiectul „Cei trei tenori”, alături de Placido Domingo si Luciano Pavarotti, cu care a început in 1990 o serie de concerte foarte populare, ce au continuat pană in 2003. Primul concert în scop caritabil al celor trei a avut loc la Roma, cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal. Datorita succesului urias, concertele în această formulă au continuat vreme de 14 ani! Albumul „Carreras-Domingo-Pavarotti: The Three Tenors In Concert” deţine recordul Guinness Book pentru cel mai bine vândut album clasic!

Denumit de criticii de gen ca fiind tenorul cu cea mai frumoasî voce a zilelor noastre, José Carreras a dovedit lumii întregi că nu este doar un mare artist, ci şi un filantrop. După ce in 1988 a câştigat lupta cu leucemia şi a înfiinţat „Fundaţia Internationala José Carreras pentru lupta împotriva leucemiei”, José Carreras a reuşit să se implice activ pentru strângerea fondurilor necesare oamenilor diagnosticaţi cu leucemie şi să doneze fundaţiei sume importante din onorariile concertelor susţinute de el, dar şi din vanzarile de CD-uri.

Pentru concertul de la Cluj-Napoca, preţurile biletelor sunt următoarele: 500 de lei (categoria VIP), 350 de lei (categoria 1), 300 de lei (categoria a 2-a), 250 de lei (categoria a 3-a), 200 de lei (categoria a 4-a), 150 de lei (categoria a 5-a). Biletele pentru spectacolul de la Cluj-Napoca se găsesc în magazinele Flanco, librăriile Librarium, magazinele Domo, Germanos, Vodafone, Orange, Carrefour, Cora, Iulius Mall, precum şi online, pe biletoo.ro, blt.ro, bilet.ro, bilete.ro, myticket.ro şi eventim.ro.

sură: Project Events

sursă foto: informatia-zilei.ro