Serialul care nu mai are nevoie de nicio prezentare, Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) se va încheia după sezonul al optulea. Confimarea a venit de la reprezentanții canalului HBO, cel care produce și difuzează serialul, a informat BBC.
Săptămâna trecută, șeful de programare al HBO, Casey Bloys a făcut anunțul la conferința Asociației criticilor de televiziune. El a spus că numărul de episoade pentru sezonul final nu a fost încă stabilit.
Casey Bloys nu a exclus crearea unui serial derivat (spin-off), precizând că producătorii nu se opun, dar ”nu există planuri concrete chiar acum.”
Al șaptelea sezon — format din șapte episoade în loc de zece — este așteptat în vara anului viitor, în timp ce sezonul final va fi difuzat în 2018.
Anul trecut, Game of Thrones a câștigat un record de 12 premii Emmy pentru un serial într-un singur an. Filmul a primit 23 de nominalizări — un alt record — înaintea ceremoniei anuale din acest an care va avea loc în luna septembrie.
Serialul de televiziune Game of Thrones se bazează pe romanele scrise de George R. R. Martin.