de Oana Cristea Grigorescu

Simon Mayer (n.1984) este unul dintre cei mai complecși, apreciați și nonconformiști artiști austrieci ai momentului. Coregraf, muzician, performer, curator și profesor invitat la numeroase academii de artele spectacolului (Austria, Belgia, Franța, Germania), laureat al unor premii austriece importante, Simon Mayer transgresează cu dezinvoltură granițele convenționale ale artelor.

Spectacolele sale sunt imersive și puternic angajate social, structuri care dozează atent mișcarea, dansul, muzica și narațiunea. La FITS, Simon Mayer aduce în fața publicului român “Sons of Sissy”/„Fiii lui Sissy”, una dintre cele mai renumite, dar și cele mai dezbătute producții ale sale, care pune în discuție conservatorismul din societate și cultură. Spectacolul este prezentat în festival cu sprijinul Forumului Cultural Austriac București.

Oana Cristea Grigorescu: Folosiți muzica și dansurile tradiționale în spectacolele dvs. și vă inspirați din patrimoniul cultural local.  În ce gen încadrați spectacolele voastre și cum se nasc ele?

Simon Mayer: Spectacolele noastre aparțin dansului și performance-ului contemporan, în primul rând pentru că aceste două domenii permit cea mai mare libertate de exprimare, dar și pentru că libertatea de expresie este una dintre preocupările esențiale ale muncii noastre. Apelăm la toate resursele corpului uman – voce, respirație, mișcare ca mijloace performative creative și artistice – dar redăm și procesul prin care toate acestea se transformă.

Sunt foarte legat prin rădăcinile mele de cultura și arta populară, care mă inspiră în activitatea mea de coregraf și de muzician, dar și ca performer contemporan. Parțial, inspirația mea vine din constatarea că în arta populară, în general, nu se face o diferență netă între dansator și muzician. Cei mai mulți dansatori cântă cu vocea sau la instrumente, iar majoritatea muzicienilor sunt și dansatori fantastici. Este un tip de abordare holistică, pe care o putem regăsi în toate domeniile de altfel, în medicină, știință, artă etc. După cum știm, e posibil ca până la urmă 1+1 să fie egal cu 3.

Rolurile de gen sunt redefinite în societatea contemporană. Ce comentariu propune ,,Fiii lui Sissy” asupra ordinii sociale tradiționale?

Simon Mayer: Cultura și arta populară au integrat dintotdeauna elemente queer, cărora ne propunem să le oferim vizibilitate în performance-urile noastre. În majoritatea ritualurilor, în costume sau dansuri există roluri de gen nedefinite și elemente care trimit la o interpretare homosexuală, fără a fi explicit numite astfel.

Așadar, rolul nostru nu este să prezentăm răul și lipsurile din ordinea socială tradițională și să prezentăm societatea contemporană ca o versiune mai bună a trecutului, ci, mai degrabă, să propunem o perspectivă prin care să arătăm ce au în comun societatea tradițională și cea contemporană, să traducem și să valorificăm elementele comune, diferențele și diversitatea. Facem asta pur și simplu pentru a construi punți.  

Când în ”Sons of Sissy”/„Fiii lui Sissy” doi bărbați goi se îmbrățișează cu iubire pe scenă, în timpul unui dans popular, nu arătăm nimic nou. Reamintim, doar, și redescoperim faptul că acest fel de a fi unul cu celălalt a existat dintotdeauna în cultura populară, că este posibilă conectarea reciprocă și că ea face parte din universul tradițional.

De asemenea, prin scene în care bărbații dansează între ei, în roluri de gen nedefinite, dorim să arătăm că, în multe zone, folclorul este departe de a recunoaște și de a trăi liber fluiditatea și identitatea sexuală. Cu siguranță, ne preocupă să dezvăluim cât de multă frică și homofobie există încă în societate, dar și să spunem că acestea pot fi transformate prin artă și compasiune.

”Sons of Sissy” / „Fiii lui Sissy”, de Arne Hauge

Ce fel de experiment artistic întreprindeți în „Fiii lui Sissy”?

Simon Mayer: În spectacolul nostru imaginăm un sat în care toată lumea este binevenită și e invitată să participe la crearea unui dans popular universal care permite o diversitate de expresii și de identități. Dansul e interpretat în ceea ce noi numim „costum tradițional uman”, cu alte cuvinte, dansatorii sunt complet dezbrăcați. Înainte de a ajunge acolo, însă, imaginăm ritualuri de transformare, de eliberare de traumele din trecut și de regăsire a resurselor acestei transformări în arta populară.

Experimentul nostru vrea să transforme ignoranța în cunoaștere cu mijloace artistice; să înțelegem ce s-a întâmplat în trecut cu dansul și muzica tradițională. Trebuie să admitem că, ascuns adânc, în fiecare dintre noi există un mic Hitler, asta pentru a înțelege că regimurile totalitare, prezente încă în corpurile noastre, pretind și uzurpă arta populară (muzica și ritualurile – cu alte cuvinte, expresia creativă a inimii și a sufletului artistic al unei comunități și al indivizilor săi), cu o finalitate violentă.

Iar rezultatul e o interpretare greșită a tradiției și o formă nesănătoasă de mișcare colectivă. Experimentul nostru constă în folosirea acelorași forme, sau forme similare (de exemplu, dansurile), pe care unii dintre noi le-am învățat în copilărie, în ansamblurile de dansuri populare – acele forme care au parcurs până la noi o întreagă istorie și care, unele, s-au născut chiar în anii oribili ai războiului – și să ne jucăm cu ele, să le transformăm și, sperăm, să le eliberăm de trecutul lor.

Astfel, ele vor putea servi din nou scopului lor inițial, acela de a produce bucurie, de a coagula o comunitate sănătoasă prin puterea vindecătoare a sărbătorii. Ei bine, se pare că personajele animate Pinki și Brain chiar salvează lumea. Dar noi suntem în continuare doar ”Sons of Sissy”, tipii aceia goi care cântă muzică populară și se bucură să se îmbrățișeze unii cu alții.

Lumea europeană contemporană este caracterizată de două tendințe opuse: pe de o parte, globalizarea uniformizează valorile și standardele sociale, iar pe de altă parte, renașterea naționalismului e o formă a nostalgiei după vechile granițe geografice, mentale și sociale. Ce rol joacă spectacolele dumneavoastră în formularea unui limbaj artistic contemporan?

Simon Mayer: În arta mea încerc să explorez un limbaj care să pledeze pentru diversitatea expresiei și a ființei umane, care vorbește despre nevoia existenței unor granițe sănătoase – nu trebuie să le confundăm cu frontierele –, care face să răsune cântece despre „semnificația unui refugiu interior” și despre importanța grijii față de modul nostru individual și colectiv de „a fi, a deveni și a aparține”. Iar când mintea se tulbură, ne șoptește cu blândețe: haideți, gânduri, ajutați-ne să simțim!

Principala mea preocupare, de fapt, este să pun întrebări în loc să pretind că am un răspuns.

Iar unele dintre întrebările fundamentale, pe care mi le pun în acest moment, sunt: Cum putem să rămânem curioși și să ne îngrijim spațiul interior al acestei curiozități? Drag public, ce ai vrea să mă înveți? Mamă, de ce poartă arme acești bărbați? Cum poate fi apatia o funcție inteligentă a corpului meu?

Performance-ul dv. de mișcare propune spectatorului să iasă din cadrul strict al teatrului sau al dansului. Ce fel de public au spectacolele dumneavoastră în Austria?

Simon Mayer: Spectacolele mele se adresează „bulei” dansului contemporan, prietenilor, familiei, tinerilor experimentali și bătrânilor nostalgici după muzica și dansul tradițional. Se adresează preoților și soțiilor lor secrete, comunității LGBTQ+, persoanelor queer, bărbaților gay în primul rând, tradiționaliștilor homofobi, oamenilor cu traume legate de dansul popular, celor interesați de o nouă perspectivă asupra casei și tradițiilor, femeilor curioase să vadă patru bărbați goi pe scenă, numeroșilor programatori de festivaluri și critici, dar și multor altor oameni extraordinari.

Fotografie reprezentativă: Peter Empl