Secțiunea dedicată Conferințelor speciale din cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu reunește, de-a lungul mai multor zile, întâlniri esențiale între personalități de marcă ale culturii românești și universale. Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, este prezent la un eveniment al acestei secțiuni, în cadrul unei întâlniri care are tema „Icoană ca speranță a sufletului”.

Criticul de teatru Octavian Saiu va intra în dialog cu Israel Galvan, marele coregraf și dansator spaniol care participă la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu cu două spectacole remarcabile și care, de asemenea, va primi o stea pe Aleea Celebrităților. Evenimentul va avea loc la Filarmonica de Stat Sibiu, sala mică, în 26 august, ora 11:00.

Sâmbătă, 28 august, la ora 16:00, Părintele profesor Constantin Necula va susține conferința „Cum ne restaurăm sufletul după vremuri grele – scurt exercițiu de admirație a lui Dumnezeu”, cu interpretarea unei Pricesne de Ozana Barabancea, în deschiderea evenimentului. Publicul va putea urmări evenimentul la Catedrala Mitropolitană Sibiu.

Seria Conferințelor speciale ale celei de-a XXVIII-a ediții a FITS se va încheia în 29 august, ora 12:00, cu un dialog între Constantin Necula și Președintele Academiei Române, Ioan-Aurel Pop. Evenimentul îi are invitați speciali pe ÎPS Laurențiu Streza, Mitropolitul Ardealului și Arhiepiscopul Sibiului, și pe Constantin Chiriac, Președintele FITS și Directorul General al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu. Întâlnirea cu tema „Icoană ca speranță a sufletului”, se va desfășura la Biserica Sf. Treime și Muzeul de icoane pe sticlă „Pr. Zosim Oancea” din Sibiel.

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu se desfășoară în perioada 20-29 august 2021, cu tema „Construim speranța împreună”, iar spectatorii au la dispoziție aplicația de mobil FITS, care poate fi descărcată gratuit din APP Store și Google Play, un proiect realizat în parteneriat cu UniCredit Bank.

PROGRAMUL FESTIVALULUI INTERNAȚIONAL DE TEATRU DE LA SIBIU DE JOI, 26 AUGUST:

Spectacole fizice

Indoor+ outdoor

08:00

Piața Mică

DIN NOU ÎMPREUNĂ! 

TOGETHER AGAIN!

OGE Group

ISR-DEU / instalație / 16h

Acces gratuit

16:00  

Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Lulu”)

DIAVOLUL DIN NOI

OUTWITTING THE DEVIL

REGIA & COREGRAFIA: AKRAM KHAN

Akram Khan Company

GBR / dans / 1h10min

Spectacol în limba franceză, cu traducere în română și engleză

Bilet: 150 / 100 RON

16:00  

Teatrul Gong (Sala etaj)        

BAD TALKS

UN SPECTACOL DE: RADU IACOBAN

Unteatru

ROU / teatru / 1h30min

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

Bilet: 60  / 40 RON

17:00  

Filarmonica de Stat

RITUALUL PRIMĂVERII

THE RITE OF SPRING

UN SPECTACOL DE ISRAEL GALVÁN

Israel Galván Company

ESP / dans / 1h10min

Bilet: 150 / 100 RON

17:00  

CAVAS – ULBS         

PUZZLE

REGIA ȘI COREGRAFIA: IANOȘ PĂTRAȘCU

Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu și Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

ROU / teatru-dans studențesc / 1h15min

Acces gratuit

18:00  

Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Eugenio Barba”)

AICI

HERE

De: Kali Ágnes & Ștefan Baghiu      

PERFORMANCE COORDONAT DE: BOBI PRICOP

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu / Liberty EU Project

ROU / performance / 1h

Acces gratuit

18:00  

Biserica Romano-Catolică

COMPASIUNE

MERCY TOUR          

REGIA: CRYSTAL KASSI

The London African Gospel Choir

GBR / muzică / 50min

Bilet: 40 / 30 RON

19:00

Pietonala Nicolae Bălcescu

TRADIȚIE DIN PERCUȚIE

SUPERCHILL PERCUSSION ENTERTAINMENT

Superchill

ROU / muzică / 30min

Acces gratuit

19:00  

TNRS – Sala Mare     

SHAKESPEARE – BACH / LA MAIN DU TEMPS

Sonete de: William Shakespeare

REGIA: SONIA WIEDER-ATHERTON       

Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton        

FRA-GBR / teatru-muzică / 1h10min

Spectacol în limba engleză, cu traducere în română

Bilet: 150 / 100 RON

19:00

Piața Habermann

SCARĂ DUBLĂ

LA BELLE ESCABELLE

Doble Mandoble

BEL / circ / 30min

Acces gratuity

19:30

Pietonala Nicolae Bălcescu

DANSĂM ÎMPREUNĂ!

THE TALLEST DANCERS

El Carromato

ESP / teatru / 30min

Acces gratuit

19:30

Parcul Cetății

CELE MAI FRUMOASE STATUI

BEST OF LIVING STATUES

Teatrul Masca

ROU / teatru / 40min

Acces gratuit

19:45

Piața Habermann

BLESTEMUL LUI DECEBAL

DECEBAL’S CURSE

Young Till Death

ROU / dans / 40min

Acces gratuit

20:00  

Fabrica de Cultură IACM Construcții SA – UniCredit (Sala „Faust”)         

CHIRITZA ÎN CONCERT

CHIRITZA IN CONCERT

De: Vasile Alecsandri și Matei Millo

SPECTACOL CONCERT DE: ADA MILEA

Teatrul Național Cluj-Napoca

ROU / musical / 1h05min

Nerecomandat celor sub 12 ani

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

Bilet: 100 / 60 RON

20:00  

Biserica Fortificată Cisnădioara

SFÂNTUL NICODIM DE LA HUȘI 

SAINT NICODIM OF HUȘI

De: Denisa Dogaru

Regia: Crista Bilciu

Teatrul de Foc

ROU / teatru / 1h10min

Nerecomandat celor sub 12 ani

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

Bilet: 60 / 40 RON

20:00  

Biserica Reformată Calvină  

CU DRAGOSTE DIN COIMBRA

FROM COIMBRA WITH LOVE

João Farinha & Fado Ao Centro

PRT / muzică (fado) / 50min

Bilet: 40 / 30 RON

20:00

Pietonala Nicolae Bălcescu

PARADA FANFAREI DE LA COZMEȘTI

THE PARADE

Fanfara de la Cozmești

ROU / muzică / 30min

Acces gratuit

20:45

Pietonala Nicolae Bălcescu

DANSĂM ÎMPREUNĂ!

THE TALLEST DANCERS

El Carromato

ESP / teatru / 30min

Acces gratuit

20:30

Piața Habermann

TRADIȚIE DIN PERCUȚIE

SUPERCHILL PERCUSSION ENTERTAINMENT

Superchill

ROU / muzică / 40min

Acces gratuit

20:30

Parcul Cetății

CELE MAI FRUMOASE STATUI

BEST OF LIVING STATUES

Teatrul Masca

ROU / teatru / 40min

Acces gratuit

20:30

Strada Cetății

CELE MAI FRUMOASE STATUI

BEST OF LIVING STATUES

Teatrul Masca

ROU / teatru / 40min

Acces gratuit

21:00  

Centrul Cultural „Ion Besoiu”          

DE-A VIAȚA

TOML

COREGRAFIA: EYAL DADON

Sol Dance Company

ISR / dans / 1h

Bilet: 100 / 60 RON

21:00

Parcul ASTRA

OAMENI FĂRĂ CHIP

FACELESSMEN

Radu Ignat

ROU / instalație / 3h

Acces gratuit

21:15

Piața Mare

UNIVERSUL VISELOR

FLOTADOS

David Moreno Cia. & Cristina Calleja

ESP / teatru / 40min

Acces gratuit

21:15

Piața Habermann

SCARĂ DUBLĂ

LA BELLE ESCABELLE

Doble Mandoble

BEL / circ / 30min

Acces gratuit

22:00  

Teatrul Gong (Sala parter)    

FAMILIA IBSEN

THE IBSEN FAMILY

După: Henrik Ibsen

REGIA: CRISTIAN BAN

Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad

ROU / teatru / 1h45min

Nerecomandat celor sub 16 ani

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

Bilet: 60 / 40 RON

22:00

Piața Habermann

ATENȚIEEE!!!FOOOC!!!

ATTENTION!!! FIIIRE!!!

Oțet Light and Fire

ROU / spectacol de circ cu foc / 30min

Acces gratuit

23:00  

CAVAS – ULBS         

10

De: Székely Csaba

REGIA: NICOLAE CRISTACHE

Universitatea de Arte din Târgu Mureș

ROU / teatru studențesc / 2h15min

Nerecomandat celor sub 14 ani

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

Acces gratuit

23:00

Piața Mare

UNIVERSUL VISELOR

FLOTADOS

David Moreno Cia. & Cristina Calleja

ESP / teatru / 40min

Acces gratuit

Evenimente speciale

Fizic

Zidul exterior TNRS

SOFT ESCAPE

Instalație

Ștefan Radu Crețu

ROU / expoziții / 24h

Acces gratuit

Zidul exterior TNRS

ZIARUL ORIZONTAL VOL. 8

THE HORIZONTAL NEWSPAPER, VOL. 8

Dan Perjovschi

ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h

Acces gratuit

Teatrul Național „Radu Stanca”

CERUL DE MAGNEȚI

THE MAGNET SKY

Dan Perjovschi

ROU / Platforma de Arte Vizuale / 24h

Acces gratuit

Piața Mică, Podul Minciunilor

IGNIS

Sculptură textilă

Ida Blazicko

HRV / expoziții / 24h

Acces gratuit

09:00

Muzeul de Artă Contemporană

DE LA CIORAN – TREI ECOURI ARTISTICE LA SCRIERILE LUI CIORAN

FROM CIORAN – THREE ARTISTIC ECHOES TO CIORAN’S WRITINGS

Expoziție de pictură, grafică și tablouri de sticlă

Laurence Bourgeois, Jean-Marc Barrier și Mirela Vasile

FRA-ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

09:00

Muzeul Brukenthal, Palatul de Cartografie

MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT

Expoziție de grafică

Bruno Maria Brandt

ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

09:00

Muzeul de Artă Contemporană

MONUMENTAL – DRAWING INSIDE AND OUT

Expoziție de grafică

Bruno Maria Brandt

ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

09:00

Muzeul Brukenthal

TREI SECOLE BRUKENTHAL, ARTA EUROPEANĂ 1500-1800

THREE CENTURIES OF BRUKENTHAL, EUROPEAN ART 1500-1800

Expoziție de gravură

Colecția av. George Șerban

Expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

09:00

Primăria Municipiului Sibiu (Centrul de Informare Turistică)

DESENE ÎN SPATELE SCENEI. STÜRMER – PURCĂRETE

DRAWINGS BEHIND THE STAGE. STÜRMER – PURCĂRETE

Expoziție de desene

Helmut Stürmer & Silviu Purcărete

ROU-FRA-DEU / expoziție / 11h

Acces gratuit

09:00

Muzeul Brukenthal

SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII

Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură

ROU / expoziție / 8h

Biletele se găsesc la intrare

10:00

Cercul Militar – Sala Festivă

OGLINZILE LUI BRÂNCUȘI

MIRRORS OF BRÂNCUȘI

Expoziție interactivă

Silvana Dulamă-Popa, Alin Popa, Diana Perrion, Viorel Petric, Dilma Yordanova, Zoli Toth

Fundația Art Production

ROU / expoziție / 8h

Acces gratuit

10:00

Hotel MyContinental – Sala Turandot (Bursa de Spectacole)

COMITETUL DE CULTURĂ UCLG. FOLOSIREA ÎNTREGULUI POTENȚIAL AL CULTURII ÎN REALIZAREA LOCALĂ A OBIECTIVELOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ

UCLG CULTURE COMMITTEE. USING THE FULL POTENTIAL OF CULTURE IN THE LOCAL ACHIEVEMENT OF THE SUSTAINABLE DEVELOPMENT GOALS

Bursa de Spectacole / conferințe și seminarii / 1h30min (cu pauză)

Acces pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

10:00

CJPCT „Cindrelul – Junii” Sibiu      

ATELIER DE DANS CU EYAL DADON

DANCE WORKSHOP WITH EYAL DADON

Sol Dance Company

ISR / ateliere / 3h

Eveniment în limba engleză

Acces gratuit, pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

10:00

Filarmonica de Stat (Sala Mică)

CONFERINȚĂ DE PRESĂ FITS

PRESS CONFERENCE FITS

Moderator: Octavian Saiu

conferințe și seminarii / 1h

Eveniment în limbile română și engleză

Traducere în limbile română și engleză

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile

10:00

Centrul Cultural Habitus

CHIMONOUL ÎNTÂLNEȘTE IA

THE KIMONO MEETS IA

Expoziție de textile tradiționale de colecție

Iulia Gorneanu & Laura Caraman

ROU / expoziție / 8h

Acces gratuit

10:00

Teatrul Gong

CUVINTE INTRUPATE 2.0. SCENE LA CUTIE. EXTRASE DIN UNIVERSUL DRAMATURGIC AL LUI MATEI VISNIEC

EMBODIED WORDS 2.0. SCENES IN A BOX. EXCERPTS FROM MATEI VISNIEC’S DRAMATURGICAL UNIVERSE

Expoziție de fotografie, arta instalației și muzică

Luana Popa, Dumitru Dinel Teodorescu, Tibor Cari

ROU / expoziție / 12h

Acces gratuit

10:00

Galeria UAP

SALONUL INTERJUDEȚEAN DE ARTE VIZUALE AL FILIALEI UAP ȘI INVITAȚII

Expoziție de pictură, grafică, fotografie, artă decorativă și sculptură

ROU / expoziție / 5h30min

Acces gratuit

10:00

Facultatea de Litere și Arte (ULBS)

GENICA ATHANASIOU: MUZĂ ȘI PARTENERĂ A LUI ANTONIN ARTAUD

GENICA ATHANASIOU: MUSE AND PARTNER OF ANTONIN ARTAUD

Expoziție de fotografie

Muzeul Național al Literaturii Române

ROU / expoziție / 12h

Acces gratuit

11:00

Filarmonica de Stat (Sala Mică)

OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU ISRAEL GALVAN

OCTAVIAN SAIU IN DIALOGUE WITH ISRAEL GALVAN

ROU-ESP / conferințe și seminarii / 1h

Eveniment în limba engleză

Traducere în limba română

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile

12:00

Hotel MyContinental – Sala Turandot (Bursa de Spectacole)

CULTURA: MOTOR PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII

CULTURE: MOTOR FOR COMMUNITY DEVELOPMENT

Bursa de Spectacole / conferințe și seminarii / 1h45min

Acces pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

12:00

NO!HAI Ambasada Creativă (Piața Mică, nr. 3)

EYE SB-YOU!

Expoziție de pictură

Alexandru Cînean

ROU / expoziție / 10h

Acces gratuit

13:00

Filarmonica de Stat (Sala Mică)

STATUIA VIVANTĂ; ACTORUL, BUFONUL, CLOVNUL; CALEAȘCA AURITĂ

De: Mihai Mălaimare

Editura Rao, 2021

Invitați: George Banu, Mihai Mălaimare, Ovidiu Enculescu

ROU / carte / 1h

Eveniment în limba română

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile

14:00

Hotel MyContinental – Sala Turandot (Bursa de Spectacole)

SPEED NETWORKING

Bursa de Spectacole / 2h

Acces pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

14:00

Atrium Café (Bursa de Spectacole)

CONVERSAȚII CULTURALE

CULTURAL CONVERSATIONS

Bursa de Spectacole / conferințe și seminarii / 1h30min

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile

14:00

Centrul Cultural Habitus

ACTRIȚA

ACTRICE

De: Pascal Rambert

Traducerea de: Diana Nechit

REGIA: MARIANA CĂMĂRĂȘAN

Eveniment moderat de: Bobi Pricop și Andrei C. Șerban

FRA / spectacole-lectură / 1h30min

Eveniment în limba română

Acces gratuit, în limita locurilor disponibile

16:00

Centrul Cultural Habitus

MICRO-FOLIE SIBIU – HOTSPOT CULTURAL BRD GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE

Muzeu digital, realitate virtuală

ROU-FRA / expoziție / 5h

Acces gratuit

Spectacole online

04:00  

NEBUNI DE AMOR SAU MAGNETISMUL INDUBITABIL AL DOMNULUI CARAGIALE (VI, VII)

CRAZY ABOUT LOVE OR THE UNDOUBTED MAGNETISM OF MR. CARAGIALE (VI, VII)

Asociația Goong București / Oana Pellea

ROU / teatru / 46min

Nerecomandat celor sub 12 ani

Spectacol în limba română

online – înregistrat

Acces gratuit

05:00  

PERSONAJUL CE NU POATE MURI

A CHARACTER THAT CANNOT DIE

De: Julia Varley

Regia: Eugenio Barba

Odin Teatret – Nordisk Teaterlaboratorium

DNK / teatru / 1h05min

Nerecomandat celor sub 12 ani

Spectacol în limba engleză, cu traducere în română

online – înregistrat

Acces gratuit

07:00  

MAESTRUL DANSULUI

MAESTRO DE BARRA

UN SPECTACOL DE ISRAEL GALVÁN

Israel Galván Company

ESP / dans / 35min

online – înregistrat

Bilet: 30 RON

09:00  

MARIA STUART

MARY STUART

De: Friedrich Schiller

REGIA: ANNE LENK

Deutsches Theater Berlin

DEU / teatru / 2h15min

Spectacol în limba germană, cu traducere în engleză și română

online – înregistrat

Bilet: 30 RON

10:00  

AUTOBAHN

De: Neil LaBute

REGIA: ANDREI ȘI ANDREEA GROSU

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

ROU / teatru / 3h17min

Nerecomandat celor sub 18 ani

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

online – înregistrat

Bilet: 25 RON

16:00  

NEBUNI DE AMOR SAU MAGNETISMUL INDUBITABIL AL DOMNULUI CARAGIALE (VIII, IX)

CRAZY ABOUT LOVE OR THE UNDOUBTED MAGNETISM OF MR. CARAGIALE (VIII, IX)

Asociația Goong București / Oana Pellea

ROU / teatru / 47min

Nerecomandat celor sub 12 ani

Spectacol în limba română

online – înregistrat

Acces gratuit

17:00

TREZIREA

AWAKENING

UN SPECTACOL DE: WANG XUESONG

Guangdong song & dance theater

CHN / dans / 1h06min

Spectacol în limba chineză, cu traducere în română și engleză

online – înregistrat

Acces gratuit

18:00  

COMPASIUNE

MERCY TOUR          

REGIA: CRYSTAL KASSI

The London African Gospel Choir

GBR / muzică / 50min

online – în direct

Bilet: 20 RON

19:00  

UȘA

THE DOOR

UN SPECTACOL DE: JO STRØMGREN

Lithuanian National Drama Theatre

LIT / teatru-dans / 1h20min

Spectacol în limbaj absurd, fără traducere

online – înregistrat

Bilet: 30 RON

19:00

SHAKESPEARE-BACH

LA MAIN DU TEMPS

Sonete de: William Shakespeare

REGIA: SONIA WIEDER-ATHERTON

Charlotte Rampling & Sonia Wieder-Atherton

FRA_GBR/ teatru-muzica/ 1h10min

Spectacol in limba engleza,traducere in limba romana

online-in direct

BILET: 75 RON

21:00  

DE-A VIAȚA

TOML

COREGRAFIA: EYAL DADON

Sol Dance Company

ISR / dans / 1h

online – în direct

Bilet: 30 RON

21:00  

GALBEN-SUPLICIILE BELGIEI II: REX

YELLOW – THE SORROWS OF BELGIUM II: REX

De: Peter van Kraaij și alte surse

REGIA: LUK PERCEVAL

NTGent

BEL / teatru / 2h

Spectacol în engleză, franceză, germană, neerlandeză, cu traducere în română și engleză

online – înregistrat

Bilet: 30 RON

22:00  

CĂLĂTORIILE LUI GULLIVER

GULLIVER’S TRAVELS

De: Jonathan Swift

REGIA: SILVIU PURCĂRETE

Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu

ROU / teatru / 1h25min

Nerecomandat celor sub 12 ani

Spectacol în limba română, cu traducere în engleză

online – înregistrat

Bilet: 40 RON

Evenimente speciale

Online

02:00

TAG

De: Bashkim Hoxha

Traducerea de: Ledia Mușat

REGIA: BOBI PRICOP

ALB / spectacole- lectură / 1h

Eveniment în limba română

Acces gratuit

Online înregistrat

03:00

OCTAVIAN SAIU ÎN DIALOG CU NASSIM SOLEIMANPOUR

OCTAVIAN SAIU IN DIALOGUE WITH NASSIM SOLEIMANPOUR

ROU-DEU-IRN / conferințe speciale / 1h10min

Eveniment în limba engleză

Traducere în limba română

Acces gratuit

Online înregistrat

10:00

COMITETUL DE CULTURĂ UCLG. FOLOSIREA ÎNTREGULUI POTENȚIAL AL CULTURII ÎN REALIZAREA LOCALĂ A OBIECTIVELOR DE DEZVOLTARE DURABILĂ

UCLG CULTURE COMMITTEE. USING THE FULL POTENTIAL OF CULTURE IN THE LOCAL ACHIEVEMENT OF THE SUSTAINABLE DEVELOPMENT GOALS

Bursa de Spectacole / conferințe și seminarii / 1h30min (cu pauză)

Acces pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

Online – în direct

12:00

CULTURA: MOTOR PENTRU DEZVOLTAREA COMUNITĂȚII

CULTURE: MOTOR FOR COMMUNITY DEVELOPMENT

Bursa de Spectacole / conferințe și seminarii / 1h45min

Acces pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

Online – în direct

14:00

SPEED NETWORKING

Bursa de Spectacole / 2h

Acces pe bază de înscriere, în limita locurilor disponibile

Online – în direct

14:00

DRAMA MIRIANEI ȘI A CELOR DIN JURUL EI

DRAMA ÜBER MIRJANA UND DIE MENSCHEN UM SIE HERUM

De: Ivor Martinić

TRADUCEREA DE: MARIA LAȚCHICI

Regia: Vlad Cristache

HRV / spectacole- lectură / 1h

Eveniment în limba română

Acces gratuit

Online înregistrat

15:00

GEORGE BANU ÎN DIALOG CU ANDREI ȘI ANDREEA GROSU

GEORGE BANU IN DIALOGUE WITH ANDREI ȘI ANDREEA GROSU

ROU / conferințe speciale / 57min

Eveniment în limba română

Traducere în limba engleză

Acces gratuit

Online înregistrat

**Foto principală: Octavian Saiu, FITS/credit foto: Dragos Dumitru