Teatrul National din Timișoara a deschis stagiunea 2023-2024 cu o coproducție teatrală la realizarea căreia Schauspielhaus Salzburg și Teatrul Esch din Luxemburg i-au fost parteneri. Este vorba despre „Union Place (O scurtă trilogie)”, în regia lui Alexandru Weinberger-Bara, pe un text scris special de Elise Wilk. Premiera a avut loc pe data de 25 mai la Salzburg, pe 25, 26, 27 și 28 august spectacolul a fost prezentat la Timișoara, iar pe 20 și 21 octombrie va ajunge la Luxemburg, oraș care anul trecut a deținut titlul de Capitată Europeană a Culturii.
Textul scris în română, germană și engleză reconstituie precum un puzzle, pe baza unor secvențe din prezent sau din trecut, trei povești de viață, având în comun tema migrației. Elise Wilk denotă un foarte fin simț de observație a oamenilor și a profunzimilor lor sufletești, o bună ancorare în prezent prin subiectele alese, optică realistă în prezentarea faptelor dar și a interacțiunii dintre personaje.
Viena, Timișoara și Luxemburg devin puncte de reper în biografiile protagoniștilor. Călătoria în afara granițelor țării lor reprezintă o experiență transformatoare, care le permite să evadeze, din mijlocul problemelor, a nemulțumirilor și frustrărilor cu care se confruntă în existența lor curentă, dar în același timp le oferă noi provocări.
Pe aeroportul din Viena, Sophie îl întâlnește pe tânărul Darius, cu care începe o relație extraconjugală. El o face să se simtă tânără și dorită și să se gândească mai puțin la ceasul biologic și la faptul că încă nu a reușit să aibă un copil.
La Luxemburg, Daniela sărbătorește Crăciunul împreună cu soțul ei, intelectualul german Walter, mult mai în vârstă decât ea. Nu l-a iubit niciodată. A atras-o în schimb siguranța și confortul material pe care el putea să i le ofere. Sărăcia din România o împinsese cu mult timp în urmă să își caute norocul în afara granițelor țării, lăsându-și copilul mic în grija tatălui lui.
La Timișoara se întâlnesc, după foarte mulți ani, Mariana și Rudolf, care formaseră un cuplu în adolescență. Nemaisuportând constrângerile și abuzurile regimului comunist, Rudolf fugise din România într-o noapte de Anul Nou. Își dorise să o ia cu el și pe iubita lui, dar legăturile strânse de familie și teama de necunoscut o determinaseră pe fată să renunțe în ultimul moment. Cele trei cupluri aparent nu au nimic în comun, dar, în realitate, prin fire nevăzute și secrete nedivulgate, viețile lor sunt interconectate.
O altă temă importantă, alături de cea a migrației, este cea a relației părinți-copii. Sophie își dorește atât de mult un copil, încât, împreună cu soțul ei, decide să plătească o mamă- surogat din Ucraina pentru a le purta copilul. Viața însă îi oferă o surpriză neașteptată: aceea de a rămâne însărcinată cu tânărul Darius. Daniela are în România un fiu căruia a încercat să îi ofere o copilărie fără griji, muncind din greu în afara țării, însă a eșuat în a-i dărui dragoste și atenție. Soțul ei, Walter, are și el o fiică dintr-o căsătorie anterioară, nimeni alta decât Sophie, care nu o suportă pe noua soție a tatălui ei, ceea ce îi creează acesteia foarte multă frustrare. Rudolf, întors după mulți ani în țară, își caută iubita din tinerețe, pe Mariana, tocmai pentru că aflase că are cu aceasta un fiu de 36 de ani, pe care nu l-a cunoscut niciodată. Vestea vine în contextul în care baiatul pe care îl avusese cu soția lui murise într-un accident de tramvai. Nimic nu poate compensa suferința pierderii, însă, ideea că undeva, în România, mai are un fiu, îl determină să plece în căutarea acestuia. Mariana, în toți acești ani, a refuzat să vorbească despre trecut. Nici măcar familia pe care și-a întemeiat-o după plecarea lui Rudolf din țară nu cunoaște acest secret. Într-o țară comunistă, cu mentarialitate conservatoare, o sarcină în afara căsătoriei era o rușine și pentru a nu se afla, părinții o trimiseseră la o mătușă, la București, pentru a naște, iar copilul fusese dat spre adopție.
Poveștile sunt fragmentate, dar ele se întretaie, alcătuind o rețea, o țesătură complexă, fiindcă scene din trecut se juxtapun altora din prezent și orașe diferite din Europa sunt aduse împreună datorită experiențelor umane comune.
Decorul minimalist, realizat de Isabel Graf, este compus din trei mese, care reunite alcătuiesc o unică masă mare, sugerând atât conectarea poveștilor între ele, cât și colaborarea între cele trei teatre la realizarea proiectului. În fundal se poate observa o tablă pe care sunt notate pe parcursul spectacolului numele protagoniștilor și anul în care se petrece acțiunea. Mediul din care provin personajele se reflectă și în ținuta lor, mai ales în cazul femeilor. Bluzita cuminte cu guleraș și buline, fusta midi și părul împletit al Marianei sunt tipice pentru o fată modestă, crescută în comunism. Rochia mulată, sclipitoare, și cerceii mari ai Danielei pot fi asociate momentului festiv al Crăciunului, dar și atracției ei pentru lumea showbiz-ului, aspirației de a deveni o cântăreață celebră. Prin vestimentație și coafură Sophie oferă imginea unei femei de vârstă mijlocie, sigură pe sine. La polul opus, Darius, cu care ea are o aventură, apare la un moment dat îmbrăcat într-un costum de iepuraș, ce exprimă imaturitatea, nevoia de a mai copilări. De altfel, relația dintre cei doi tocmai pe acest schimb se bazează: alături de el ea se simte mai tânără, în timp ce pentru el, ea este un substitut al mamei.
Personajele complexe sunt interpretate cu talent și expresivitate de o distribuție mixtă, care vorbește trei limbi: română, germană și engleză. Fiind un spectacol de text, prin intermediul dialogului traumele și suferințele ascunse se dezvăluie treptat, demascând aparențele. Darius este student la arhitectură, dar în realitate facultatea i-a fost aleasă de părinți, care mereu au pus presiune pe el să urmeze un drum care nu era al lui. În încercarea inconștientă de a se sustrage așteptărilor lor, el tinde să iasă din tipare, ocupându-se cu falsificarea de documente și având o relație cu o femeie mai în vârstă și căsătorită. Sophie are o situație materială bună și un soț pe care pretinde că îl iubește, dar în realitate îl înșală cu Darius.
Aparent Walter și Daniela sunt un cuplu reușit, fără griji materiale, cu mulți prieteni. În realitate, Daniela a acumulat în timp foarte multe nemulțumiri, legate în special de cariera neîmplinită și de rolul de mamă, neasumat pe deplin. Din acest motiv își bârfește prietenii și răbufnește la adresa soțului, a fiicei acestuia și a tatălui copilului ei.
La o primă impresie, atât Mariana, cât și Rudolf, sunt fericiți în famiile pe care și le-au creat după ce s-au despărțit, dar pe măsură ce discuția avansează, descoperim că fiecare a trăit drame despre care celălalt nu a știut nimic. Pantofii atât de lustruiți ai lui Rudolf nu se datorează unei soții foarte grijulii și iubitoare, cum crede Mariana, ci uneia care îi curăță compulsiv ca formă de reducere a stresului provocat de moartea fiului. La rândul ei, Mariana, deși are o familie frumoasă, a suferit mult de pe urma despărțirii de Rudolf și a violului la care a fost supusă de un grănicer în noaptea în care el a fugit din România. Dragostea lor trecută este evocată prin muzica lui Gică Petrescu, ce răsună în cofetăria Căprioara.
O alegere regizorală foarte interesantă este cea de a pune personajele în situația de a comunica în limbi diferite, sugerând astfel posibilitatea instituirii unui dialog între culturi, dincolo de diferențele inerente.
În spectacolul lui Alexandru Weinberger-Bara, tema transgresării frontierelor, distribuția mixtă, multilingvismul, mobilitatea decorului, converg toate înspre construcția unei viziuni coerente, care sugerează unitatea în diversitate a Europei, apartenența la același spațiu cultural și la o istorie comună.
Union Place – O scurtă trilogie
de Elise Wilk
Regia Artistică: Alexandru Weinberger-Bara
Distribuția: Andrei Chifu (Alex), Sophia Fischbacher (Daniela), Wolfgang Kandler (Rudolf), Cristina König (Mariana), Jens Ole Schmieder (Walter), Philippe Thelen (Darius), Christiane Warnecke (Sophie)
Scenografia: Isabel Graf
Muzica: Georg Brenner
Lighting design: Marcel Busá
Dramaturgie: Jérôme Junod
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.
Imaginea principală îi aparține lui Adrian Piclisan.
