Portrete ale ucrainenilor din Sibiu

Fundația Comunitară din Sibiu ne invită să să cunoaştem cât mai multe dintre poveştile celor câteva mii de ucraineni care au devenit sibieni în această perioadă:

Eugene

Crede în oameni

„N-am fost niciodată un activist, detest politica și nu-mi place promovarea de sine. Însă m-am gândit că cineva, care știe anumite lucruri și poate ajuta, ar trebui să ajute. Aveam o viziune despre cum să acționez, am experiență în colaborarea cu oamenii, în organizarea unor mulțimi și de aceea am decis să mă implic.

În Ucraina eram un antreprenor a cărui activitate principală era comerțul, plus câteva servicii de fotografie. După ce am ajuns în Sibiu, m-am axat doar pe ajutorarea ucrainenilor prin intermediul Centrului Ucrainean, un spațiu înființat la mijlocul lunii aprilie. Venind aici, am văzut imediat dificultățile pe care oamenii le aveau pe drum și mi-am dat seama că experiența mea poate fi de folos. Nu sunt omul care face lucrurile extrem de rapid, însă atunci când trebuie luată o decizie, pot lua imediat una și sunt pregătit să-mi asum responsabilitatea pentru ea. Dacă dau greș, atunci eu dau greș, nu e vina altcuiva. Mă pot baza doar pe scenarii posibile. Și să pregătesc mai multe planuri: planul a, b, c și tot așa, în funcție de scenarii. Nu știu care dintre ele este cel mai probabil sau care dintre planuri e cel mai bun. Nu există cel mai bun plan.

Era chiar la începutul invaziei și nimic nu era clar, nici măcar ce documente erau necesare pentru a trece granița. Eu și cu familia mea eram destul de pregătiți pentru că eram obișnuiți să călătorim și știam ce aveam de făcut și care erau actele de care aveam nevoie. Mulți oameni n-au ieșit niciodată din Ucraina până atunci, așa că nu aveau documente de călătorie, sau nu aveau documente pentru bunici, pentru copilul foarte mic sau chiar pentru animalul de companie. Așa că pentru mulți totul era foarte neclar. Dar ceea ce a făcut Guvernul României încă de la început, și a fost o decizie foarte bună pentru care îi mulțumim enorm, a fost că a deschis granițele, ne-a permis să intrăm și să rezolvăm ulterior cu actele. A fost un lucru extrem de important. Nu prea știam ce să facem apoi, asta așa e. De asta la granițe au fost așa mulți voluntari, ONG-uri sau chiar companii private.

Mai târziu au apărut centre de suport create de ONG-uri, precum hala Zacaria. După aproape o lună, am observat că autoritățile au început să se implice. Prin ISU, primării și alte autorități s-au dezvoltat procedurile necesare pentru situația ucrainenilor. Acest lucru a produs anumite tensiuni între ONG-uri și guvern, pentru că ONG-urile făceau asta deja de ceva timp, iar apoi guvernul a decis să intervină și să spună: nu faceți lucrurile bine, noi știm cum trebuie făcute și le vom face așa de acum încolo. Cred că Sibiul a fost un exemplu foarte bun despre cum să abordezi această situație. Prin martie a avut loc o întâlnire importantă cu ONG-uri, autorități și mai mulți membri ai comunității ucrainene, printre care și eu. A urmat o discuție foarte deschisă și benefică prin care toată tensiunea s-a rezolvat.

La Centrul Ucrainean, activitatea noastră principală este informarea. Le transmitem oamenilor ce trebuie să facă, pe cine să întrebe, unde să se ducă. În particular, ajutăm persoanele și cu înregistrări și călătorii prin programul Crucii Roșii. Îi ajutăm să-și pregătească documentele pentru birourile de imigrări. Așadar, oamenii pot veni aici, pot completa chestionare și să-și facă copii ale documentelor, apoi să meargă pregătiți oriunde au nevoie. Oferim totodată informații despre orice ar avea nevoie. Este necesară rovinieta pentru mașina lor? Cum pot ajunge la un doctor de familie? Și așa mai departe.

Mai sunt oameni care încă au nevoie de lucruri de bază. Mai ales cei care din anumite motive nu pot lucra, poate pentru că au un copil foarte mic sau au ei înșiși o vârstă înaintată. Majoritatea oamenilor sunt foarte deschiși să-și găsească de lucru. Există totuși bariera lingvistică și, în plus, mulți ar trebui să-și echivaleze studiile cumva. Dar acum e un moment foarte bun pentru ei să se apropie de occident, să învețe o nouă limbă și să descopere cum își pot folosi studiile aici, atâta vreme cât există programul pentru acomodare în care gazdele primesc niște bani.

O altă problemă pentru ucraineni este educația copiilor. Ăsta este domeniul în care sunt cel mai implicat în acest moment. Guvernul român este deschis să înscrie copiii ucraineni în sistemul educațional național, dar e complicat pentru că ei trebuie să cunoască limba, altfel copiii nu vor studia cu adevărat, ci doar vor asculta pasiv. Majoritatea oamenilor se vor întoarce în țară odată cu terminarea războiului, iar dacă încep o școală în sistemul românesc, nu vor putea continua de unde au rămas. Vor trebui să repete totul. Poate că s-ar descurca în cazul materiilor precum matematica, fizica, biologia, pentru că sunt peste tot foarte asemănătoare. Ar putea învăța 20-50 de cuvinte și asta să fie suficient să înțeleagă ce spune profesorul. Însă la gramatică, literatură, chiar și geografie, programa e total diferită. Așa că vor sări peste orele astea și vor trebui să le repete în Ucraina. De aceea nu putem aștepta până în septembrie să aflăm că nu ne putem întoarce acasă și abia atunci să decidem să înființăm o școală ucraineană. Trebuie să ne pregătim din timp. Sunt implicați prea mulți oameni. Pe moment avem aplicații de la 230 de copii. E o școală întreagă deja!”

***

Eugene. Crede în oameni

Editori text: Alexandra Coroi și Bogdan Dumitrescu

Foto: Gabriela Cuzepan 

Citește si portretul Yuliyei, aici.

Citește și portretul lui Serhii, aici.

sibian/că este un proiect dospit de Fundația Comunitară Sibiu, alături de wenglor Romania. Portretele ucrainenilor din Sibiu sunt prezentate cu ajutorul UK Aid din partea guvernului britanic.