„101 cărți românești de citit într-o viață” sunt doar o parte din numărul total al cărților pe care Eugen Istodor le-a parcurs de-a lungul timpului. Jurnalist și scriitor, Eugen Istodor le-a vorbit tinerilor, despre cât de important este să citești aceste cărți la momentul potrivit. Despre propria carte, scriitorul a mărturisit că nu îi este ușor să vorbească. „Această carte poate fi considerată pentru mine o pedeapsă, într-un anume fel, pentru că n-am citit la timpul lor cărțile pe care le-am enumerat și, la un moment dat, am hotărât să mă întorc la ele.” Ce vrei de la o carte? Ce așteptări ai de la ea? sunt întrebările la care oricare dintre noi trebuie să răspundem atunci când vrem să citim o carte.

Reporter: Sunteți jurnalist și scriitor. Cum se împacă cele două meserii?

Eugen Istodor: Le împacă povestea. Scriitorul din mine s-a născut din reporter, așa că întâi am adunat povești pentru ziare, iar apoi acele reportaje au devenit cărți. E adevărat, nu chiar toate reportajele pentru că e imposbil să le transformi, dar cert este că într-adevăr gustul pentru poveste unește pasiuni, decât meserii.

Rep.: Ce v-ați propus atunci când ați scris această carte? Care a fost scopul ei?

E.I.: Primul lucru este legat de felul în care fiul meu vedea cărțile și, într-o anumită măsură cartea îi este dedicată. Am încercat să-i povestesc lui cărțile care au funcționat în timpul vieții mele și, un lung drum l-am făcut către alegerea stilului și a felului în care să pun în evidență fiecare carte, iar drumul este vizibil în prezentări foarte scurte, de câteva rânduri, după stilul facebook sau cel de blog. Apoi, pentru fiecare carte am invitat un prieten, câte o cunoștință sau o personalitate din lumea culturală să aleagă și să povestească de ce i-a plăcut cartea respectivă. Avem un discurs exact ca pe facebook, postarea care îmi aparține, după care like sau share. Unii au dat doar like, alții au dat și share, împărtășind celorlalți mai multe despre relația lor cu o anumită carte.

Rep: Ați spus că până în clasa a VIII-a nu ați citit altceva decât ceea ce era în programa obligatorie. Cum v-ați îndreptat și spre alte cărți?

E.I.: Am fost îndrăgostit. M-am îndrăgostit după care, practic am cules roadele căutărilor ei. Când te apuci de un lucru ai nevoie de un sprijin, pe de altă parte ai nevoie de oameni care au mai fost în zona respectivă. M-am simțit în siguranță și am parcurs un drum. Sigur că după un timp, rătăcit fiind am început să caut și ieșiri din drumul asta, dar în principiu așa au început lucrurile.

Eugen Isotdor, scriitor



Rep.: Ce fel de cititor sunteți?

E.I.: Sunt în faza în care am trecut la alt tip de literatură în momentul acesta. Primul tip de lectură pe care l-am parcurs, la fel ca toată lumea a fost lectura „împiedicată”, când nu înțelegi prea bine, ai nevoie de dicționar, vrei o lectură ușoară, toți căutăm asta. După ce ai parcurs acest tip de alfabetizare a lecturii, urmează faza în care te cauți pe tine, de fapt tot timpul te cauți pe tine, dar având piedica respectivă că trebuie să te alfabetizezi într-o nouă lume, în sfârșit începi să te cauți, iar eu am căutat poveștile. Această carte este a poveștilor, cât am fost reporter sau cât am fost ceea ce am devenit, adică scriitor am căutat poveștile, în orice caut o poveste, dacă o cauți o și găsești. Un al doilea tip de lectură pe care eu l-am practicat foarte mult timp, mai precis aproape toată viața, este acest acela al lecturii de plăcere în căutarea mea, a altora, dar în primul rând a poveștilor, despre prietenie, ce se scrie despre prietenie, cum mă raportez eu la prietenie și, cum sunt eu legat de prietenie. Tocmai de aceea spun că mult timp lectura mea a fost una a poveștilor și asta căutam în fiecare carte. În sfârșit, acum am trecut la un alt tip de lectură, nu mai merg pe ficțiune, încerc să caut cum funcționează societatea, e un tip de lectură mult mai teoretic. Încerc să-mi explic cum am citit cărțile până acum, încerc să explic cum am funcționat ca individ în societate, în lectură, în căutare. În momentul acesta cred că lectura pe care o practic este mai sociologică dacă îi pot spune așa, în care caut cuvintele cheie, mă duc către un anumit text mult mai elaborat, fug într-un anumit fel de ficțiunea pe care o simt deja. E previzibilă, multe sunt previzibile.

Rep.: Vă aflați în ipostaza atât a scritorului, cât și a cititorului. Ce aspecte sunt importante atunci când vă propuneți să scrieți o nouă carte?

E.I.: Nici nu mă gândesc că voi scrie o carte, sunt multe cărți pe care le-am abandonat. Nu e ca o temă pe care îți propui să o duci la capăt, aici ține de complet altceva. Sunt proiecte pe care le-am abandonat, de ce le-am abandonat? Nu știu, poate am considerat la un moment dat că nu e timpul potrivit. Cărțile cele mai interesante sunt cărțile ratate, cele care nu sunt duse la bun sfârșit.

Rep.: Dacă ar fi să faceți un top trei al cărților românești care v-au marcat, care ar fi acelea?

E.I.: În primul rând, Mateiu Caragiale cu „Craii de curtea veche”, apoi bătrânul Caragiale cu momentele și schițele lui dar acelea mai extinse nu cele din biblioteca școlarului și Lucian Boia cu cărțile despre imaginar și despre istoria României. Cred că astea ar fi cele trei, dar sigur sunt mai multe, însă sunt și trei raporturi pe care le stabilești cu realitatea, Boia îți explică istoria și prezentul și cum funcționează mintea omului cu imaginarul, cum funcționează mitologiile. Cartea „De ce e România altfel?” este o explicație succintă a cărților anterioare, autorul a extras din cercetările anterioare momentele importante și a încercat să le pună sub o etichetă. România altfel e o etichetă, România nu este altfel decât altele, doar că în România și, aici autorul explică foarte bine, nu funcționează instituțiile. De asta este România altfel, este foarte complicat de recunoscut că oamenii ce o compun sunt altfel, că suntem diferiți. România altfel nu este altceva decât România unor stereotipuri repetate la nesfârșit și care cu greu pot fi înfrânte.

Rep.: Mai au nevoie oamenii de cărți?

E.I.: De cărți nu scapi. Ele sunt și pe internet, iar în momentul acesta raportul pe care îl stabilim cu ascensiunea socială este un raport realizat prin cărți. Totul trece prin carte. În momentul acesta fie că îți iei cartea de pe internet sau din librarie e același lucru, nu scapi de ea. Am observat o tendință, în care cei care ne populează de mult timp, cei cu bani, la un moment dat își pun problema asta, am atâția bani ce fac cu ei? Încă din evul mediu cei bogați aveau nevoie de cineva care să îi facă mai deștepți, dar sigur după ce au ajuns la ideea că banul i-a ridicat, acum e rândul culturii să îi ridice.

Rep.: Spre ce cărți ar trebui să se îndrepte tinerii, spre cele de ficțiune sau spre cele care prezintă realitatea?

E.I.: Aici e vorba de interpretare, de sugestie și ceea ce contează până la urmă este această căutare și diversitate a gustului. Dacă vorbim de diferența dintre ficțiune și realitate, în momentul acesta nu există o mare diferenă. Sugestia unui clip de pe Youtube este o dulce ipocrizie că acela e ficțiune sau realitate, nu e nicio mare diferență. Nimeni nu îți spune până la capăt care e realitatea sau ficțiunea. Noi am creat această diferență. E adevărat, există ficțiunea- ficțiune, dar în momentul acesta, bariera dintre cele două pentru tineri este destul de laxă, este complicat să-i explici cuiva care este realitatea și care ficțiunea, atâta timp cât pe Youtube circulă o mulțime de clipuri care îmbină toată povestea asta și totul se bazează pe sugestie, pe autosugestie.

Rep.: Ce părere aveți de proiectul „Ne ținem de carte”? 

E.I.: E foarte tare, pentru că până la urmă îi pui pe oamenii care scriu cărți, așa ca mine să se confrunte cu o sală care citește sau nu citește, dar mai ales te pune pe tine la îndoială. E confruntarea dintre două culturi, cultura lor și a mea, a mea mai plină de cărți, a lor mai pragmatică și, e o înfruntare adevărată.