„Pe trecerea timpului ne oprim ca pe o trecere de pietoni și nu mai plecăm de acolo”, „pe trecerea timpului ne petrecem cu noi înșine și cu alții”, „timpul îl petrecem” iar „timpul, dacă nu e însoțit, ne petrece”, sub  acest joc de cuvinte, își lansează  Emil Hurezeanu ultima sa carte, publicată la editura Curtea Veche: „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996 -2015”.

Cartea se vrea a fi un jurnal personal, o sinteză a câtorva articole semnate de către autor, de interviuri cu „monștrii sacri” ai politicii, precum însuși autorul îi descrie pe Helmut Kohl și Henry Kissinger, gânduri, memorii, experiențe, evenimente istorice ale politicii românești dar se dorește deasemenea a fi un ajutor studenților și un imbold de a nu ne complace în situația de a ne accepta pe noi înșiși ca fiind „aistorici”.

„Am preferat lectura într-un sistem de coordonate în care privirea pe verticală înseamnă coborârea în trecutul propriu, al țării noastre, dar și în trecutul altora (…) Iar pe orizontală, în sistemul ăsta de coordonate, sunt ceilalți care fac sau nu fac același lucru ca și tine acum – ce se întâmplă în Ungaria, ce se întâmplă în Franța, ce se întâmplă în America”. Astfel descrie jurnalistul coordonatele cărții sale, care plasând pe orizontală evenimentele în diferite locații și pe verticală temporalitatea, reușește să stabilească coordonatele cele mai importante ale momentelor cheie din politica românescă, din contextul politicii europene în raport cu România, sau din context global.

Spre deosebire de America, Europa și-a păstrat identitatea, interculturalitatea și tradițiile. Iar acest lucru este decris atât de incredibil de simplu de către Emil Hurezeanu cu ocazia lansării acestei cărți  „Noi nu suntem un melting pot, unde amestecă ingredientele, ci un salad pot unde și pătrunjelul și mărarul și ridichiile își păstrează identitatea și gustul, nu se topesc”

Jurnalul „Pe trecerea timpului” se numește jurnal politic în subsidiar,fiind un jurnal al cărui perspectivă se găsește la marginea întâmplărilor, după cum citează autorul un istoric britanic „The receiving end, not the giving end”, referindu-se la „diversitatea periferiei” care ne îngăduie să încercăm și o altă perspectivă, mai precis cea de observatori situați la marginea întâmplărilor.

„Nimic din ceea ce se petrece astăzi nu este întâmplător în verticalitatea timpului” ne mai spune Emil Hurezeanu. Toate evenimentele urmează un context cronologic care trebuie înțeles pentru a putea înțelege linia, firul evenimentelor. „Întâmplările zilei de azi detaliate în carte sunt însoțite de întâmplările zilei de ieri” spune autorul, clarificând conceptul de verticalitate al jurnalului publicat.

Orizontala spațiului ‚Nimic din ceea ce se întâmplă undeva nu trebuie decupat față de alte locuri”, mai ales în această perioadă, în care lumea a devenit globulară, cu jutorul tehnologiei, internetului, accesului atât de ușori la informații, transformându-ne poate în „ prizonieri ai informațiilor”

Contextualizarea se face pe verticală și pe orizontală, iar tocmai acest lucru îl reușește jurnalistul prin cartea sa – plasarea evenimentelor pe coordonatele spațio-temporale și înțelegerea acestora pe fundalul istoric.

În acest volum sunt evocate și tradițiile închegate ale Sibiului, care pot fi transferate metaforic către întreaga comunitate europeană, ele reprezentând în perspectiva lui Emil Hurezeanu și tradițiile Europei, interconfesionalitate, tradiții, toleranță.

Evenimentele politice ale anilor 1996 -2015 sunt prezentate  într-un context conciliant, demn de a fi considerat un exemplu de comunicare, autorul descriindu-și propria scriere ca fiind „o carte politicoasă” îndemnându-ne să înțelegem că „fracturile sunt în interiorul fiecăruia dintre noi”.

Cartea „Pe trecerea timpului. Jurnal politic românesc 1996 -2015”, a fost lansată la Sibiu, vineri, 11 decembrie, în prezența autorului, recent numit Ambasador al României în Germania. De asemenea  au  participat și rectorul Universității Lucian Blaga din Sibiu-Ioan Bondrea, președintele Universității din Marburg-Katharina Krause și Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu-Judith Urban.

 „Cum întâmplarea ne-a adus pe toți în acest loc, astfel întâmplarea ne va arunca în zări diferite”.  Cu această temă de reflecție în bagaj, întâlnirea cu Emil Hurezeanu a luat sfârșit. Cu luciditatea-i caracteristică și a sa extraordinară capacitate de a înțelege și sintetiza “mersul lumii”, cititorii au ocazia să se întâlnească în rândurile volumului “Pe trecerea timpului. Cine știe, poate în cele din urmă acești ultimi 20 de ani (pe)trecuți au fost mai mult decât o perioadă de tranziție.

credit  foto: Ana-Maria Mătușoiu