Speranța e cel mai mare dar care ți se oferă atunci cînd auzi de la medic diagnosticul de care ai fugit atâta vreme. Lumea se schimbă în câteva clipe când ți se spune că ai cancer. Îti trec prin minte toate cuvintele dureroase: oncologie, radiologie, chimioterapie, tratamente, nesiguranță. Nu știi ce e de făcut, nu crezi că vrei să mai faci ceva, nu vrei să vorbești despre asta. Familia nu știe cum să reacționeze. Se oprește timpul pentru tine, însă trebuie luate decizii importante. Crezi că e cea mai dificilă parte, iar singurul care e optimist și vine cu soluții, e medicul oncolog.
El este acolo și încearcă să te îmbărbăteze și să-ți spună că există proceduri de tratament și trebuie să ai încredere. Atunci e momentul când tu stabilești o relație emoțională cu el sau nu, când îți dorești să fie totul așa de simplu cum e chipul senin al medicului. Îmi aduc aminte când a trebuit să-mi spună medicul că mama mea are cancer. Mi-am dat seama de cum am intrat în cabinet că veștile nu sunt deloc bune. Am așteptat, vedeam că nu-și găsea cuvintele potrivite și l-am ajutat. L-am întrebat dacă mergem mai departe la oncologie și a aprobat cu un semn din cap. Mai târziu m-am întrebat cum se despart ei, medicii de fiecare pacient. Cum îşi aleg cuvintele și momentele să le spună pacienților că au cancer. De ce să-ți dorești din proprie inițiativă să lucrezi într-o secție de oncologie, unde suferința omenească este maximă, iar șansele de învingere a bolii sunt foarte mici. Am avut ocazia să aflu povestea unui om care de 25 de ani lucrează în acest domeniu.
Adrian Moga este medic primar în oncologie și întotdeauna și-a dorit să profeseze în Sibiu, orașul său și al familiei. E mare iubitor de cultură, vizitează săptămânal librăriile, ascultă muzică simfonică și se relaxează, citind.
Reporter: Cum v-ați hotărât să deveniți medic și mai ales, cum v-ați apropiat de oncologie?
Dr. Adrian Moga: Apropierea de oncologie are o istorie mai lungă. Eu nu am vrut să fac oncolgia. Îmi doream să fac medicină internă dar, în perioada când am terminat eu facultatea de medicină, nu se dădea examen de rezidențiat. Astfel, nu am putut deveni medic specialist. Pe vremea lui Ceaușescu am stat 5 ani la Copșa Mică ca medic de întreprindere. De acolo am scăpat greu și în ultimul moment. Atunci eram hotărât să aleg orice pentru a ajunge cu familia, în Sibiu. Aveam un copil și era mai greu să fac naveta. Mi-am ales astfel, o specializare ca să pot ajunge acasă, unde-mi era familia: oncologia și radioterapia. Am ajuns în Sibiu, în serviciul de radioterapie al Spitalului Clinic Județean Sibiu în urmă cu aproximativ douăzeci și cinci de ani. Am început să lucrăm cu aparatele vechi, de cobalt, rusești, care se găseau în toate centrele de radioterapie din țară. După aceea, le-am schimbat cu aparate de cobalt 9, canadiene și acum, spre sfârșitul carierei, aici la Polisano, am avut și am posibilitatea să lucrez cu cel mai performant aparat de radioterapie din țară. Inițial, am fost speriat, pentru că am trecut de la o tehnică din anii ’80, la o tehnică din 2014. Saltul a fost imens, dar ne-am descurcat. Suntem deja la un an de activitate, au beneficiat de tratament 600 de pacienți, am consultat la policlinică aproximativ 500. Putem să ne mândrim cu o activitate destul de bogată.
Reporter: Proveniți dintr-o familie cu tradiție în domeniul medicinei. Bunicul a fost farmacist, tatăl medic. V-au încurajat când ați hotărât să urmați același drum?
Dr. Adrian Moga: Tatăl meu a fost medic fiziolog la dispensarul TBC din Sibiu. În clasa a XI-a, când am spus că voi face medicina, m-a luat cu mașina, a mers cu 5 km/h până la fabrica Dumbrava și a zis așa „Copile, nu face medicina pentru că o să dai de necazuri!” și mi le-a enumerat pe degete. Totuși, eu eram hotărât să fac medicina. Așa că m-au susținut până la urmă. Când am intrat eu la medicină, în ‘74, era problema repartiției. Șansele de a ajunge în județul Sibiu erau mici. După terminarea facultății, am avut norocul să lucrez în Copșa Mică ca medic de întreprindere. Pe vremea aceea, Sibiul era considerat oraș închis. Trebuia să ai medie mare ca să poți intra. După aceea, a fost și perioada în care Ceaușescu spunea că nu are nevoie de medici specialiști, că sunt destui medici primari, încurcând primarii cu primarii din medicină. A fost o perioadă destul de grea, însă, dacă ar fi să o iau de la capăt, tot medicină aș face, tot oncologie, pentru că îmi place. Colegii de la Polisano spun mai în glumă, mai în serios, că dacă aceste aparate ar fi mai mici, le-aș lua și acasă să lucrez. Așa e în domeniul nostru, trebuie să citim încontinuu și în fiecare zi, trebuie să adăugăm ceva la cunoștințele noastre medicale.
Reporter: Se spune despre oncologie ca este cea mai grea specializarea.
Dr. Adrian Moga: E grea, fiindcă trebuie să tratezi bolnavi cu un anumit stigmat. La noi in țară este și mai greu, pentru că majoritatea cazurilor pe care le depistăm sunt în stadii avansate. Dacă s-ar face un screening mai intens, bolnavii ar avea un grad de educație mai mare și s-ar prezenta din timp pentru diagnostic. Atunci, sigur că o mare parte din tumori ar fi vindecabile. Din păcate, noi suntem printre țările care diagnostichează cancerul în stadii avansate. La femei, cel mai des întâlnim cancerul de col uterin și cancerul de sân, iar la bărbați, cel mai frecvent este cancerul bronhopulmonar și cancerul sferei ORL, care apare din cauza fumatului și a consumului de alcool. La nivel mondial a început să crească și cancerul de rect, iar aici este vorba de alimentație. Toata lumea caută cele mai fine alimente, pâinea cea mai albă și mănâncă puține legume, ceea ce e o greșeală. O alimentație cu mai multe fibre vegetale ar fi un factor de profilaxie al cancerului de colon și rect.
Laboratorul de Radioterapie Oncologica – Clinica Polisano
Reporter: Cum pregătiți bolnavul pentru momentul în care îi spuneți diagnostigul?
Dr. Adrian Moga: Asta este o altă problemă încâlcită în România. În aria noastră geografică, nu suntem obișnuiți să îi spunem pacientului diagnosticul în față. Ceea ce nu este corect. În 99% din cazuri, familia pacientului vine și ne roagă să nu spunem bolnavului că are cancer. Sunt rare cazurile când putem vorbi deschis cu pacientul, așa cum ar fi normal. Trebuie să schimbăm această mentalitate, pentru că pacientul are dreptul să fie informat. Dacă eu nu-i spun pacientului că are cancer, dar trebuie să facem procedurile de chimioterapie și radioterapie, el o să fie bulversat de efectele secundare ale tratamentului și nu va ști ce se întâmplă de fapt cu corpul lui, poate să zică și că nu-l tratez corespunzător. Majorității bolnavilor tineri le spun în față diagnosticul și să știți că e mult mai bine așa. Pot să lupte mai bine, să se pregătească psihic. O altă problemă în acest domeniu este faptul că unii pacienți aleg să meargă la tot felul de așa-ziși „vindecători”, care îi înșeală cu amestecuri de plante, apă sau regimuri alimentare. Eu nu cred în așa ceva. Din păcate, Ministerul Sănătății nu ia absolut nicio măsură împotriva oamenilor care nu au o pregătire în domeniul medical și recomandă tot felul de tratamente care nu au efect.
Reporter: Cât de important e psihicul pacientului în momentul în care află că are cancer?
Dr. Adrian Moga: Aici intervine capacitatea medicului de a comunica cu pacientul său, de a ști cum să îi spună despre procedeele terapeutice de care poate beneficia. Este o artă să știi să stai de vorbă cu pacienții și, cred eu, aceasta este cea mai frumoasă parte a medicinii. Doar așa pacientul poate căpăta încredere în tine, ceea ce contează foarte mult pe tot parcursul tratamentului, unde e nevoie de colaborare permanentă. Dacă știi să vorbești, bolnavul imediat se destinde, are încredere în tine și îți ascultă sfaturile. Sigur, acum e la modă să ceri cât mai multe păreri, însă câteodată te pot bulversa atâtea informații, spuse în atâtea moduri diferite. Cel mai bine e să îți găsești medicul în care simți că ai încredere. Eu am avut de la cine să învăț arta dialogului cu pacientul. Pe vremuri, la Medicală 2, era doctorul Aleman, recunoscut ca o personalitate care știa cum să-și atragă pacientul. Știa vorbe din popor ca să-l facă și pe omul de la țară să înțeleagă ce spune. De la el am învățat tot ce știu și încerc să transmit mai departe studenților mei. Din păcate, tinerii nu mai sunt dornici de învățătură. Scade foarte mult calitatea, dar scade din liceu.
Reporter: Îi dați pacientului și un prognostic al bolii?
Dr. Adrian Moga: Evit să fac acest lucru, deși în străinătate se practică des. Eu cred că fiecare pacient are particularitatea sa. Tratamentul poate să meargă mai bine sau mai puțin bine. De exemplu, la un bolnav cu metastaze cerebrale se știe că supraviețuirea mediană este de 6 luni. Am pacient care trăiește de 5 ani. Este un caz aparte, însă nu poți matematic să spui că bolnavul va supraviețui atât sau atât. Este corect, repet, ca pacientul să își cunoască diagnosticul.
Reporter: Aveți pacienți care vă spun că au găsit pe internet tot felul de tratamente și informații legate de diagnosticul lor?
Dr. Adrian Moga: Da, sunt mulți. Eu nu am o părere bună despre internet în domeniul nostru, pentru că informațiile importante și utile sunt cu bani. În rest, găsim atâtea rețete și tratamente care nu pot fi controlate. Pe mine mă sperie toate aceste site-uri care sunt create special pentru bolnavii cu anumite afecțiuni. Eu îi sfătuiesc pe pacienți să nu-și arunce banii pe astfel de tratamente.
Reporter: Ce măsuri ar trebuie luate, pentru ca oamenii să înțeleagă toate aceste probleme de care vă loviți în sistem?
Dr. Adrian Moga: Este nevoie de mai multă educație sanitară în rândul oamenilor. În lume, mor două milioane de oameni anual din cauza fumatului. Dacă se prăbușește un avion, peste tot scrie și se vorbește, însă despre numărul oamenilor care mor din cauza fumatului, nu se face la fel de multă publicitate. Dacă ar fi mai multe campanii de prevenire, mai multe campanii de informare cu privire la necesitatea controlului periodic, atunci numărul cazurilor de bolnavi ar scădea drastic. De asemenea, ceea ce ma frapează pe mine este cum un pacient își apreciază doctorul la stat și la privat. Simt că aici, la Polisano, lumea mă respectă mai mult, iar oamenii sunt altfel, mai calmi. Eu cred că la educație mai avem mult de lucrat.
Reporter: De câți ani lucrați în acest domeniu?
Dr. Adrian Moga: De 25 de ani.
Reporter: Ați avut și momente în care v-a fost greu?
Dr. Adrian Moga: Da. Pentru orice bolnav care moare, mor și eu câte un pic. Nu-mi este indiferent niciun caz care nu merge bine. Nu pot să spun că îmi termin serviciul aici și nu mă mai gândesc la pacienții mei. Am și insomnii, mă scol dimineața la 4 și mă gândesc la tratamente, la ce trebuie să fac. Nu se poate spune că dacă au trecut atâția ani, poți deveni indiferent la suferință și la evoluția fiecărui pacient. Eu nu pot. Aceasta este partea care ne consumă cel mai mult.
Reporter: Ce vă place la orașul Sibiu?
Dr. Adrian Moga: Faptul că este un oraș liniștit, cu oameni cumsecade, faptul că este multicultural și multietnic. Eu spun că influența germană și maghiară a fost benefică. Sunt mândru că sunt sibian. Dacă un sibian spune un lucru, atunci așa face. Îmi place punctualitatea la oameni. Cred că această calitate ne-ar pune și ordine în gândire și am avansa mult mai repede.
Reporter: Știu că vă place foarte mult să citiți și să ascultați muzică clasică. Cum se îmbină cu profesia pe care o aveți? Cum vă ajută muzica?
Dr. Adrian Moga: Nu pot să lucrez fără un fond muzical. Pe mine mă ajută să mă deconectez de restul zgomotelor. Am învățat de la tatăl meu să ascult muzică simfonică. Am început cu lucruri simple și am ajuns la unele mai complexe. Dacă sunt îngândurat sau obosit, atunci ascult Concertul de vioară, de Beethoven sau Concertul nr. 3 de vioară, de Mozart și imediat sunt alt om. N-am cântat niciodată la un instrument pentru că n-am avut timp. Medicina mi-a luat foarte mult timp. Cât despre cărți, mă pasionează cărțile de istorie. Vreau să știu prin ce epocă am trecut. Am citit tot ce se putea despre comunism, de la „Fenomenul Pitești” până la „Pavilionul canceroșilor”, de Aleksandr Soljenițîn, o carte pe care v-o recomand s-o citiți. Este descris exact cum se făcea pe vremuri radioterapie și relația dintre medic și pacient. O altă carte pe care abia aștept să o citesc este „Celibidache şi Furtwängler”, pe care tocmai am cumpărat-o. O dată pe săptămână am obiceiul să merg în librării și să cumpăr cărți, deja nu mai am loc acasă.
Reporter: Ce sfaturi le dați tinerilor medici care își aleg oncologia ca specializare?
Dr. Adrian Moga: Să se gândească de doua ori, pentru că nu este ușor și trebuie să muncești destul de mult, să înveți tot timpul. Aici tehnicile de tratament se schimbă, se schimbă aparatura, medicația. Nu poți să rămâi la ce ai învățat acum 10-20 de ani. Mie mi-a luat 2 ani de zile să învăț să lucrez pe acest aparat, cel mai performant aparat de radioterapie din România. Îmi pare rău cu nu am avut această ocazie mult mai devreme. Le mai spun tinerilor că e foarte important să învețe arta comunicării cu pacientul. Este, poate cel mai mare dar pentru pacient, să îi oferi încrederea ta.
