Ziua mondială a Jazz-ului l-a adus în Sibiu pe John Edward Hasse, fondatorul International Jazz Day și Ambasador al Jazzului american în lume. Este inițiatorul evenimentului global Jazz Appreciation Month, celebrat în peste 40 de țări. În palmaresul  său se află și două nominalizări la premiile Grammy și două premii ASCAP Deems Taylor pentru critică muzicală și excelență în domeniul muzical.

Despre Sibiu spune că este unul dintre cele mai frumoase orașe din Europa, este impresionat de arhitectură și plănuiește să se întoarcă la vară, pentru că s-a simțit ca acasă: „Am găsit oameni veseli, calzi, prietenoși, simt că sunt bine primit”, ne-a spus acesta. Dragostea pentru jazz o are încă din copilărie. Pentru el jazzul are 4 niveluri: fizic, intelectual, emoțional și spiritual. La nivel fizic, îl simte în toți porii, atunci când ascultă simte nevoia de a pocni din degetele, iar picioarele, care nu mai au răbdare să vină a două notă, se ridică și dansează.

Rep: Ce înseamnă jazz-ul pentru dumneavoastră?

J. E. Hasse: Jazz-ul este sunetul surprizei, este libertate, de aceasta naziștii îl urau, este un gen proaspăt de muzică. Există o legătură strânsă între jazz și democrație: în  democrație toată lumea are nevoie de un vot, în jazz toți avem nevoie de o voce. De fiecare dată când un muzician cântă jazz este ceva nou și fresh datorită improvizațiilor. Acest lucru reprezintă sufletul și inima jazz-ului: linii melodice noi care nu au mai fost cântate niciodată, nici de aceea persoană, nici de altcineva. Este nou de fiecare dată. Astfel, jazz-ul este o provocare, ne ține sub papuc din punct de vedere intelectual, mental deoarece trebuie să ascultăm cu atenție de fiecare dată. Nu se învechește niciodată.

IMG_0004

Cum ar arăta un tablou al jazz-ului?

J. E. Hasse: Plin de culoare, o varietate de culori, un tablou care te face să te simți foarte fericit, un tablou în care se regăsește lumina, bucuria, sentimentele și sufletul. Așa văd eu tabloul jazz-ului.

Cât de importante sunt versurile în jazz?

J. E. Hasse: Majoritatea jazz-ului este instrumental, fără un vocalist și fără versuri, dar printre interpreții de jazz sunt și persoane care acordă o importanță deosebită cuvintelor. Billie Holiday este un exemplu. Frank Sinatra a fost poate cel mai bun dintre toți. El scotea în evidență mesajul cântecului, nu prin acțiuni propriu-zise sau prin expresiile faciale, ci prin modul în care interpreta cuvintele cântecului. Sunt cântăreți de jazz pentru care versurile sunt spontane și scot în evidență abilitățiile vocale precum trecerea de la notele înalte la cele joase, accelerarea ritmului melodiei sau schimbarea ritmului sau a versurilor. Există o varietate de astfel de interpreți, dar, personal, prefer prima abordare.

Cum asimilează publicul muzica jazz?

J. E. Hasse: Cred că majoritatea publicului se identifică cu stimulul fizic al jazz-ului, cel puțin în cazul în care ritmul este regulat.  Dă din cap sau își pocnește degetele pe ritmul melodiei. De asemenea, publicul se identifică și cu aspectul emoțional al jazz-ului, deoarece jazz-ul poate fi foarte emoțional, poate fi vesel, trist, poate să te pună pe gânduri, poate fi nostalgic sau revelant. Toate acestea sunt stări de spirit și emoții la care mojoritatea publicului nu se gândește, dar faptul că jazz-ul este nou de fiecare dată constituie una dintre atracțiile sale. Nu cred că publicul se gândește la dimensiunea spirituală a jazz-ului, dar cu siguranță interpreții de jazz se gândesc și discută despre aceasta, chiar au scris lucrări care sunt deschise din punct de vedere religios. Duke Ellington, Dave Brubeck, Mary Lou Williams sunt doar 3 dintre aceștia.

Cum găsiti jazz-ul în zilele noastre în comparație cu jazz-ul din anii 60’?

J. E. Hasse: În SUA, anii ‘60 încă mai reprezintă o epocă de aur a jazz-ului. Eu cred că epoca de aur a jazz-ului a fost în anii 30’40’50’…și 60’, prin aceasta mă refer la faptul că mai erau în viață multe nume de referință din lumea jazzului care țineu concerte și scoteau albume. Aceștia au fost oameni care au schimbat estetica, care au creat noi modalități de a cânta. Erau giganții muzicii și îi puteai asculta în cluburile de noapte, în sălile de concert și chiar la TV. De asemenea, erau multe posturi radio care difuzau numai jazz.

ella

Ella Fitzgerald

 Astăzi nu mai există atâtea, nu mai există nici cluburi de noapte în care se cânte jazz, nu mai vezi jazz-ul la TV. Ceea ce avem sunt mai mult festivalurile de jazz, iar jazz-ul este predat în mult mai multe școli și facultăți decât era înainte. Există burse de finanțare din partea fundațiilor, ceea ce nu era în anii 60’. Jazz-ul este acceptat și respectat de cele mai importante instituții culturale din zilele noastre, precum Instituția Masonilor, Instituția Bibliotecii Congresului din Washington, care este cea mai mare bibliotecă din lume, Centrul John F. Kennedy pentru Artiști din Washington, Centrul Lincon din New York. Cu toate acestea, în SUA este considerat „un cetățean de mâna a doua”, nu este respectat la fel ca muzica clasică europeană, dar reușește să facă furori. Astăzi există mai multe stiluri, cred că în fiecare dintre marile orașe americane se găses muziciei care să cânte puțin din fiecare. Poți să întâlnești o formație care cântă jazz-ul clasic în stilul New Orleans, poți să găsești o formație care cântă Swing din anii 1930, o formație care cântă Bebop din 1940, una care cântă jazz clasic din 1950, alta o fuziune jazz-rock din anii 60’și 70’, chiar și o formație care cântă jazz a Bancard. În concluzie, există o multitudine de stiluri, există un pluralism în zilele noastre.

Aveți vreun sfat pentru noua generație de jazz?

J. E. Hasse: Sfatul meu pentru orice persoană care are vreun fel de curiozitate legată de jazz este să își deschidă urechiile, deoarece există ceva pentru voi în aceast tip de muzică. Poate nu îl agreați pe cântărețul Betty Carter, dar vă place saxofonistul Benny Carter, poate nu vă place saxofonistul Charlie Bird Parker, dar vă place ghitaristul Charlie Byrd. Există stiluri în jazz pentru toată lumea. De exemplu, câtăreața Ella Fitzgerald. Am discutat cu mii de persoane și niciodată nu am auzit pe cineva să îmi spună că nu o suportă pe Ella Fitzgerald. Atracția pe care ea o produce este universală. Deci, există ceva pentru toată lumea. Este adevărat că poate implica un anume efort, mai mult decât în ascultarea rock-ului sau pop-ului, dar efortul va merita deoarece veți descoperi noi lumi și posibilități muzicale ascultând și explorând muzica jazz. Nu vă dați bătuți ușor deoarece veți găsi muzicieni care sigur o să vă placă.

J. E. Hasse arată rochia celebră a Ellei Fitzgerald

J. E. Hasse arată rochia celebră a Ellei Fitzgerald

Trebuie să urmăm anumiți pași sau doar să ascultăm?

J. E. Hasse: Trebuie doar să ascultați. Există atâta jazz pe Youtube încât nu vă costă niciun ban să ascultați diferitele tipuri de jazz. De sigur, jazz-ul cel mai bine trăit este live, în cadrul unui concert, unui club de noapte, într-un festival, deoarece există ceva aparte într-o experiență față în față cu artistul. Poți să vezi cum toboșarul produce un anume sunet sau cum tropetiștii manevrează trompetele. Există întotdeauna magie într-o interpretare live.

Există modalități diferite de asculta această muzică?

J. E. Hasse: Desigur, în cea mai recentă carte a mea “Cum să descoperim jazz-ul” am scris un întreg capitol despre cum se ascultă jazz-ul. Dacă ești hotărât să asculți o piesă de jazz, ascult-o de câteva ori la rând. Prima data poți ascultă starea de spirit generală și dispoziția, a doua oară poți asculta structura piesei, a treia oară acorzi mai multă atenție orchestrării piesei, instrumentării, ce instrumente se folosesc, iar a patra oară poți acodra atenție soloului, să vezi cum e structurat, cum crește și ajunge la apogeu precum o poveste. Un solo reușit coincide cu povestirea, pleci de undeva de jos, crești și ajungi la un apogeu.

Știți ceva despre muzica jazz din România?

J. E. Hasse: Puțin. Aș vrea să învăț mai multe, să mă întorc și să ascult muzicieni jazz români. Am ascultat câțiva seara trecută la Centrul Cultural Studențesc din Cluj. A cântat o formație de la Academia de Muzică, a fost un trio cu o interpretă la flaut chiar minunată. Am ascultat studenți dar nu și formații profesionale și aștept cu nerăbdare acestă oportunitate.

Se acordă o importanță deosebită limbii în care sunt interpretate piesele de jazz?

J. E. Hasse: Cred că limba versurilor de jazz contează pentru public, deoarece există multe persoane din afara SUA care nu vorbesc engleza sau care nu înțeleg engleza, dar care savurează melodiile Ellei Fitzgerald sau ale lui Frank Sinatra, chiar dacă nu înțeleg versurile ele sunt pline de muzicalitate, atâta exprimare, atâta sentiment în vocile lor fără să luam în considerare versurile.

Frank Sinatra galleryhip.com

Sunteți ambasadorul jazz-ului american din întreaga lume, ce țară a primit cel mai bine muzica jazz, în opinia dumneavoastră?

J. E. Hasse: Cele mai mari două publicuri de jazz sau piețe, dacă putem să le denumim astfel, din afara SUA sunt Franța și Japonia, dar există o solicitare de jazz american și în multe alte țări. Am fost in Cuba, în Egipt, Africa de Sud, Etiopia, Zambia, Kenya și am găsit o dorință serioasă a publicului. De asemenea, am descoperit că Louis Amstrong este foarte popular in Africa. Intr-o zi am ținut un seminar despre acesta și un autobuz plin de copii de 14 ani a venit de la o distanță considerabilă, probabil 2 ore dus și 2 ore întros, numai să asculte despre Louis Armstrong. Acești copii trăiau în niște condiții precare, nu aveau apă curentă, nici electricitate și trăiau în colibe. Am fost foarte, foarte surprins. Am difuzat o piesă de-a lui Louis Armstrong, “Hello Darling”, iar copii au inceput să cânte odată cu piesa, cât de săraci erau cunoșteau versurile din piesă. Mi-a arătat cum jazz-ul de calitate poate să se transmită în timp, peste continente, peste diferențele naționale, granițele limbii, culturii, religiei și poate să găsească un loc important în cultura respectivă și să fie apreciat. A fost o revelație minunată pentru mine.

LOUIS

Louis Armstrong http://myhero.com/

 

traducere: Ionuţ Călinescu