de Minodora Sălcudean

Urșii României au devenit, fără voia lor, un nou măr al discordiei. Cazul vânării ursului Arthur a readus în atenția presei un subiect care face trafic & rating, mai ales dacă e abordat cât mai emoțional. Din păcate, dintre sutele de materiale jurnalistice publicate în ultimele luni, pe această team, cele mai multe au ca subiect conflictul om-urs. Dintre acestea, site-uri cu o credibilitate îndoielnică publică zilnic “știri” despre o Românie care pare asediată de urși. Unele materiale despre “atacuri” ale animalelor sunt ilustrate cu fotografii luate de pe net, de exemplu cu urși grizli cu botul larg deschis și colții la vedere, altele sunt incomplete, vagi, fără surse. Cele mai multe folosesc titluri senzaționaliste și au un ton panicard. Foarte puține abordări media sunt echilibrate, apelează la experți și conțin și o latură educativă, în privința mediului.

Cristina Lapis, expert în comportamentul animalelor sălbatice și administrator al AMP-Libearty, cel mai mare sanctuar de urși bruni din lume, a acceptat invitația revistei Capital  Cultural de a discuta despre cum reflectă mass-media din România situația urșilor bruni.

Minodora Sălcudean: Unul din rolurile jurnlismului profesionist este să vizeze mereu interesul public. Este situația urșilor bruni din România una de interes public? Și dacă da, cum o vedeți ca expert?

Cristina Lapis: Problema urșilor bruni a devenit în ultimul timp o problemă de interes public și mai ales social, deoarece ursul a fost diabolizat într-atât, încât pare, în prezent, inamicul public numărul unu. La această imagine deformată a participat în mare masură media care a exagerat în mod vădit conflictele dintre om și urs. România trăiește cu urșii de mii de ani, iar ciobanii români s-au descurcat întotdeauna să-și apere turmele cu ajutorul câinilor. Ceea ce se întâmplă în prezent nu are legatură cu numărul urșilor, ci cu interdicția de vânătoare impusă de Comisia Europeană.

După episodul uciderii ursului Arthur, care a generat un val de indignare pe rețelele sociale, a crescut foarte mult interesul mass-media pentru subiecte cu și despre urșii bruni, cele mai multe fiind din categoria conflictelor om-urs. Cum percepeți această intensă mediatizare?

Cristina Lapis: Mediatizarea cazului „Arthur” a adus în lumină adevărata situație a ursilor în România, adică interesul din ce în ce mai crescut pentru vânarea ursului brun, nu numai în țară, ci și de către vânători străini, care nu prea mai găsesc urși prin țările europene. Și pentru a justifica vânătoarea, ursul este învinovățit  pentru toate relele posibile și imposibile, din moment ce fiind un animal strict protejat de directivele europene este interzisă uciderea lui. Pentru a obține girul guvernului de-a accepta vânătoarea cu toate riscurile de-a se alege cu un infringement de la Comisia Europeană, ursul trebuie sa fie prezentat ca un răufăcător care atacă; în realitate, de fapt, el este cel atras, este flămând și, din cauza asta, determinat să vină în comunitatea urbană.

Deseori, sunteți invitată în emisiuni, să vorbiți din perspectiva specialistului cu practică îndelungată în salvarea urșilor bruni. Ce vă supără la modul în care jurnaliștii români relatează despre evenimente cu animale sălbatice, urși, cel mai adesea?

Cristina Lapis: În general jurnaliștilor le plac știrile de senzație, ca de exemplu: ursul a atacat un om si l-a rănit…” dar aceasta afirmație este, deseori, scoasă din context sau prezentată trunchiat, adică nu spune și că omul avea un topor cu care a atacat ursoaica și că aceasta își apăra de fapt puii. Mi-aș dori mai mult profesionalism în a prezenta o știre  și, din fericire, există si jurnaliști conștiincioși, care urmăresc doar informarea corectă și nu caută să obțină doar emoții puternice, prin care să manipuleze publicul, în favoarea sau defavoarea urșilor.

Vă vine în minte un exemplu de bună practică jurnalistică privind abordarea subiectelor despre conflictul om-urs?

Cristina Lapis: Sunt posturi de televiziune care păstrează o neutralitate în ceea ce privește conflictul om-urs si încearcă sa dea posibilitatea tuturor interlocutorilor  să se exprime și să aducă argumente, fie că sunt pentru salvarea ursilor sau împotriva acestei abordări. Este o modalitate de-a lasa publicul să-și formeze propria opinie, iar eu consider că este o abordare justă.

Mass-media informează, dar și formează percepții, atitudini, comportamente. La noi, urșii sunt, de obicei,  portretizați la extreme:  fie ca animale („fiare”) deosebit de periculoase, fie ca apariții drăgălașe care stârnesc simpatie și amuzament. Cum ați vedea, ca expert, o abordare echilibrată, educativă și în folosul tuturor, din partea jurnaliștilor?

Cristina Lapis: Trebuie avut în vedere că urșii sunt animale sălbatice, ca locul lor este în pădure, că au nevoie de un habitat al lor, de hrană și de libertate. Pornind de la aceste criterii elementare de existență, este nevoie de educarea oamenilor pentru a schimba optica prin care ursul e privit ca o „fiară” și un mare carnivor care ucide tot ce întâlnește în cale, ursul fiind de fapt omnivor, la fel ca omul; firește, nici nu trebuie transformat în „teddy bear”, ursulețul de pluș pe care toți copiii l-au tras de labuță la gradiniță sau prin parc, la joacă. Trebuie redat ursului brun statutul de „rege al pădurilor carpatine”, trebuie amenajat spațiul lui vital de care are nevoie pentru a trăi în mediul lui natural, trebuie oprită hranirea ursului în vederea aservirii lui, pentru a putea fi împușcat oricând orice exemplar se dorește, ca pe vremea lui Ceaușescu; trebuie oprită urbanizarea excesivă si construcțiile de vile și pensiuni în habitatul lui.

La fel, o formulă aproape standardizată de a pune problema urșilor bruni în discursul public românesc pare una de genul pro sau contra? Care credeți că sunt riscurile abordărilor unilaterale?

Cristina Lapis: Este necesar ca autoritățile care au responsabilitatea protejării faunei și florei în România să precizeze clar abordarea corectă față de ursul brun, și să aibă un discurs coerent, în acord cu viziunea europeană la care România a aderat. O astfel de abordare fermă și clară ar putea armoniza cele două tabere, în privința protejării acestui animal. Adică până la urmă, ne convine sau nu, ursul brun este protejat de directiva europeană pe care România a semnat-o fără rezerve. Așa că a incita populația împotriva ursului, fie prin declarații politice, fie prin știri senzaționaliste, nu poate schimba nimic în privința protecției speciei.

În articole științifice, apărute în reviste prestigioase din străinătate, cu referire la mamiferele mari, întâlnim deseori expresia animale non-umane (non-human animals – NHA). Această abordare conservaționistă subliniază faptul că împărțim aceeași planetă, în ciuda faptului că specia umană a devenit cea mai dominantă și mai invazivă.

Cristina Lapis: Planeta nu aparține nici unei specii si nici noi oamenii nu facem excepție de la aceasta. Suntem turiști pe pământ și avem datoria morală de-a prezerva „sănătatea” acestei planete, pentru generațiile viitoare. Oamenii și animalele fac  parte din același ecosistem și orice dezechilibru se răsfrânge asupra tuturor speciilor, deci și asupra omului. Pământul este, de fapt, o mare „casă”, iar noi oamenii și animalele suntem locuitorii ei. Arta de-a trăi împreună, în armonie, se numește de fapt „ecologie”, din grecescul „știința casei”. Omul s-a autoestimat dintotdeauna ca fiind superior față de toate speciile, când, în realitate, este doar diferit.

Animalele au o altă formă de inteligență, nu inventează, dar se compatibilizează perfect cu legile naturii, au simțurile mult mai dezvoltate decât omul și știu din instinct ceea ce omului îi trebuie timp îndelungat să învețe. Spre binele lor, animalele sunt mai modeste decât omul si acceptă viața ca pe un dar natural, fără să aibă grija înavuțirii.

Deși nu știm câți urși bruni avem în libertate, deși nu s-a făcut niciun recensământ recent și după o metodologie acreditată științific, totuși vedem deseori în presă vehiculate atât cifre (6000-8000 de urși), cât și ideea că urșii s-au înmulțit îngrijorător. Mass-media întreține această percepție și prin frecvența tot mai crescută a materialelor care relatează despre „atacuri”, intruziuni, apariții în habitate umane ale urșilor.  Cum am putea obține o  imagine cât mai corectă și mai aproape de realitate?

Cristina Lapis: Deontologia de jurnalist cere ca orice  știre să fie verificată. A prezenta niște cifre vehiculate de unii sau de alții, fără nici o dovadă este dezinformare, iar dezinformarea poate crea haos și poate genera decizii cu consecințe grave. 

Afirmații de genul „în ultimul an s-au înmulțit urșii” sunt false, pentru că nu se bazează pe nicio dovadă. Faptul că, în ultimul an, tot mai mulți urși au fost văzuți pe drumurile publice, în sate, în orașe, pe pârtiile de schi și în comunități umane nu înseamnă că numărul urșilor a crescut. N-are nicio legătură înmulțirea cu prezența lor în zonele locuite. Motivul trebuie căutat în altă parte, și anume: s-a hotărât dintr-o dată ca urșii să nu mai fie hrăniți în pădure, așa cum se făcea  pe vremea lui Ceaușescu, din martie până in iunie, iar din 1990 încoace, din martie până în decembrie. Odată ce urșii s-au învățat să primească hrană în pădure – lapte, biscuiti, porumb, ciocolată – în momentul în care se oprește robinetul, urșii vor veni în zonele locuite să caute ceea ce erau obișnuiți să primească. De ce s-a făcut această miscare de altfel necesară, dar nu brusc, în așa fel încât să aducă urșii în zonele locuite? E o întrebare la care cei responsabili ar trebui sa răspundă, iar adevărații jurnaliști să tragă concluzii bazate pe fapte.

A spune că sunt „PREA” mulți urși este iar o afirmație falsă! Prea mulți implică un termen de comparație. Prea mulți în raport cu ce? Urșii nu au fost numărați niciodată după metode științifice, ci doar „clasice”, adică, la modul: „tu câți urși ai pe fondul tău de vânătoare? Vreo 7. Pune 9!” Și în acest an se ține o licitație tot pentru o astfel de numărătoare, pe bani grei!

Considerați că educația ecologică și de mediu ar trebui să facă parte din educația profesională a jurnaliștilor?  Cum vedeți ideea de a organiza workshop-uri educative, pentru jurnaliștii interesați de probleme de mediu, la sanctuarul urșilor de la Zărnești?

Un workshop pe tema “Cum vorbim despre casa noastră, Terra” ar fi foarte binevenit pentru toți jurnaliștii interesați de mediatizarea unei atitudini responsabile față de natură și animale. Ne-am bucura să primim la sanctuarul urșilor de la Zărnești cât mai mulți jurnaliști dornici să cunoască lucruri despre viața animalelor sălbatice și să despre soluții pe termen scurt și lung, pentru a prezenta publicului larg alternativele acțiunilor noastre, modul în care influențăm fiecare dintre noi viitorul acestei planete.