„Cred că Sibiul a devenit inima artelor spectacolului în România”

Interviu cu Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs & Communications, JTI România, Moldova și Bulgaria.

„Într-o lume în care granițele se închid, FITS reușește un exercițiu admirabil de diplomație. Aduce la aceeași masă ambasadori din toate părțile lumii – Orientul Mijlociu, America de Sud, Europa”, îmi spune Gilda Lazăr, director JTI România, Moldova și Bulgaria. De nenumărate ori ne-am întâlnit înaintea vreunui spectacol de teatru sau de dans, în cadrul FITS, pentru că e mare iubitoare de artă. Iar când e la Sibiu încearcă să ajungă la cât mai multe evenimente. Crede în artiști, în rolul culturii și  în oamenii care pun în miscare întreg acest mecanism. Așa că am invitat-o la o discuție despre FITS și amintiri personale, despre compania pe care o reprezintă – JTI și toate proiectele pe care le dezvoltă în susținerea culturii, și a dansului, în special.

Ce înseamnă FITS pentru dumneavoastră, personal?

O sărbătoare. O extravaganță. O revedere a unor prieteni vechi, pe care o aștept cu bucurie și emoție. La Sibiu mă simt de parcă e totul pregătit pentru ceva care se dovedește întotdeauna peste așteptări. Plutește în aer sentimentul că s-a oprit cursa nebună de zi cu zi și dintr-o dată toată lumea are timp să observe, să privească, să asculte, să se bucure. Și, sigur, dincolo de toate acestea, întâlnirea și apropierea de oamenii de teatru și cultură, participarea la evenimente pe care, altfel, ar trebui să le văd pe scene îndepărtate, din Europa sau din lume.

 JTI este  partenerul oficial al Festivalului International de Teatru de la Sibiu. Cum vedeți azi legătura care s-a creat cu Festivalul de la Sibiu și oamenii de aici, de-a lungul timpului?

JTI și FITS s-au întâlnit în 2008 sub semnul interesului pentru Japonia. În acel an, ne-am numărat printre susținătorii participării la Festival a lui Nakamura Kanzaburo al XVIII-lea, unul dintre cei mai faimoși actori de teatru tradițional japonez, „kabuki”. Despre prezența lui Nakamura Kanzaburo la Sibiu, Ambasadorul Japoniei la momentul respectiv spunea că „echivalează cu vizita unui prim ministru japonez la București”. Numele regretatului Kanzaburo Nakamura XVIII se află pe aleea stelelor din Sibiu. În 2015, un alt mare artist din Japonia, Kazuyoshi Kushida, a primit o stea, care i-a fost oferită de JTI. 

Legăturile create de atunci au continuat să se afle cumva sub semnul Japoniei. Nu doar prin voluntarii japonezi sau prin oamenii de teatru și de cultură japonezi, prezenți la Sibiu. Este vorba despre efort, muncă, perfecționare. Fabrica JTI din București este prima companie din România certificată 5S Best in Class, un principiu al sistemului japonez de management Kaizen, care înseamnă îmbunătățire continuă. De la an la an, JTI și FITS au continuat să crească, să creadă în schimbarea în bine, să-și dorească să exceleze. Cum? Construind cu încredere, Împreună, fiind parte din viața Comunităților, aducând la lumină Moșteniri valoroase, canalizând Energii, punând Întrebări, descifrând Semne, clădind prin Dialog, de-a lungul anilor, Legături și Punți indestructibile. Toate legate prin Iubire, Arta de a dărui și Puterea de a crede. Tema din 2021, Construim speranță împreună este simbolică nu doar pentru ceea ce reprezintă FITS. Cred că Sibiul a devenit inima artelor spectacolului în România. Iar Piața Mare, Piața Mică și toate străduțele pietonale unde se revarsă exuberanța, frumosul, culoarea, sunt locuri care ne aduc mai aproape de normalitate, dar și de divinul artei, de care umanitatea n-ar trebui să se lipsească.

Istoria acestui Festival, extraodinara generozitate de care s-a însoțit, a fost construită de oameni. Iar sufletul Sibiului, Constantin Chiriac, a știut să fie el însuși un liant, să unească prin iubirea pentru frumos. Sărbătoarea care se întâmplă an de an la Sibiu nu se naște din neant, ci așa cum spuneam mai devreme, din efort neîntrerupt, dăruire, dorința de a duce mai departe, de a lăsa ceva în urmă. Întâlnirea cu Constantin Chiriac a fost providențială și „sub semnul miracolului”, așa cum declara Președintele FITS despre concertul de jazz organizat în cadrul Întâlnirilor JTI, în Piața Mare din Sibiu, ca o avanpremiera a Festivalului. Pe o ploaie torențială, oamenii au stat să-l asculte pe cel mai mare trompetist al momentului, Wynton Marsalis și Jazz at Lincoln Center Orchestra. „Ce mai contează ploaia, când suntem sub semnul miracolului?” Lumea se dă peste cap, dar există oameni care vor ca viața culturală din România să continue, ca umanitatea să nu uite de ea însăși, iar Constantin Chiriac este unul dintre ei. Legăturile și Punțile dintre organizații și oamenii din spatele lor devin astfel indestructibile.

JTI  este unul dintre marii sustinatori ai dansului contemporan, un domeniu care suferă de subfinanțare și instabilitate, în România. Și în cadrul FITS susțineți secțiunea dans, un prilej pentru noi, spectatorii, să vedem coregrafi și dansatori valoroși din întreaga lume. Cum faceți selecția artiștilor pe care îi aduceți în România?

„Sunt lung și larg. Din ce în ce. Coșul pieptului mi se lărgește. Ca și privirea, cu ochii închiși. (…) Nu visez. Nu merg. Nu strig. Nu plutesc. Dansez”. Sunt versuri ale lui Gigi Căciuleanu, unul dintre cei mai mari coregrafi români, din „OmulDans”, volum semnat de criticul de teatru Ludmila Patlanjoglu și publicat de Institutul Cultural Român (ICR), în colaborare cu Editura Nemira, cu sprijinul JTI şi al Fundaţiei Art Production. JTI este și sponsor oficial al Gigi Căciuleanu Romania Dance Company.

Dansul este una dintre acele arte ale spectacolului care apropie omul de zei, cum observa un spectator al Întâlnirilor JTI. Și pentru că domeniul nu este sprijinit suficient, cu atât mai mult cred că este o datorie de onoare pentru noi să susținem dansul contemporan.

Parteneriatele noastre sunt de nădejde și de lungă durată. La fel și pentru Întâlnirile JTI, lansate în anul 2000 și dedicate mai ales dansului contemporan, evenimente la organizarea cărora colaborăm cu Fundația Art Production condusă de dl Valerian Mareș, cu o experiență foarte valoroasă în domeniul organizării de evenimente, precum și cu omul de televiziune, pasionată și cunoscătoare a dansului, Silvia Ghiață. Deviza noastră este excelența. Așa cum spunea și Constantin Chiriac, publicul merită să știe ce este nou, cum se schimbă lumea și cum evoluează artele spectacolului. Așadar, Întâlnirile JTI găzduiesc artiști care nu au mai fost niciodată pe o scenă românească sau spectacole premieră. Cum inspirat comenta criticul Dumitru Avakian, “Întâlnirile JTI – și astăzi și în trecut- au dat consistență vieții noastre artistice”.

De-a lungul timpului, au fost invitați ai Întâlnirilor JTI companii celebre de balet și dans: Bejart Ballet Lausanne, Cullberg Ballet, Joaquin Cortes, Les Ballets de Monte Carlo, El Banch din Chile, Alonzo King Lines Ballet din San Francisco, Maria Pages și Sidi Larbi Cherkaoui, Noism, cea mai mare companie japoneză de dans contemporan sau Martha Graham Dance Company.

Pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu, domnul Constantin Chiriac și echipa sa se află în strânsă legătură cu personalități culturale recunoscute și cu unii dintre cei mai mari artiști ai lumii, ca urmare selecția spectacolelor le aparține.

Care sunt recomandările dumneavostră din oferta FITS 2021 când vine vorba de dans? Dar spectacole de teatru?

Vor fi prezente la această ediție a FITS companii de dans, coregrafi și dansatori din China, Spania, Israel, Japonia, Franța șamd. Nu e de ratat nici FITS online, unde pot fi vizionate Batsheva Dance Company și Akram Khan Company.

Pentru cine nu a văzut până acum, recomand Faust, în regia lui Silviu Purcărete, cu Teatrul Național Radu Stanca din Sibiu. În acest an, abia aștept să văd tot în regia lui Silviu Purcărete „Plugarul și Moartea” și „La Serva Padrona”. Un spectacol pe care-mi doresc să-l revăd este „Jungla TV”, de Gigi Căciuleanu. De asemenea, „Diavolul din noi”, în regia și coregrafia lui Akram Khan. Pentru că sunt amatoare de muzică clasică și JTI susține Festivalul SoNoRo, voi merge și la spectacolul „La Grande Bellezza”. Dar vor avea loc și multe spectacole de stradă. Ca în fiecare an, întregul Sibiu va deveni o scenă, pe care vor pulsa lumina, sunetul, culoarea.

Ce s-a schimbat pentru dumneavoastră în viața personală și profesională, la un an și jumătate după pandemie?

Foarte multe. Timpul a devenit o noțiune foarte abstractă. Cum se măsoară timpul în online? În defavoarea noastră. Poți fi, de ce nu, disponibil oricând, dat fiind că ți se cere un efort „minim” de conectare. Am simțit și îndepărtarea de oameni. Cuvintele, semnele de punctuație, emoticoanele, nu țin loc de zâmbet, încruntare, privire cu subînțeles, energie vie.

În toată această perioadă, mi-a fost din ce în ce mai clar că normalitatea nu e ceva de la sine câștigat. E foarte posibil ca viața imperfectă de până acum să ne scape printre degete și să facă loc alteia, care se dorește a fi „pură” și construită pe principii fals umaniste.

Apoi, cred că sub presiunea media și a câtorva oameni care sunt construiți pentru astfel de crize și trăiesc în aceste vremuri momente de glorie, și nu vorbesc doar de România, s-a instalat peste tot frica. E bine să fim prudenți, dar frica de viață nu impinge lumea înainte. Am simțit de multe ori din partea unora un anume tip de resemnare, prudență exagerată și renunțare. Dar balanța înclină către ceilalți, care vor cu orice chip să facă propriile alegeri, să riște, să continue.

Care e rolul culturii, al artiștilor în astfel de perioade?

Este nevoie de Punți Indestructibile, ca să unească sentimente radicale și judecăți, tabere și „bule” ferm convinse de adevărurile absolute pe care le propagă.

Într-o lume în care granițele se închid, FITS reușește un exercițiu admirabil de diplomație, aducând la aceeași masă ambasadori din toate părțile lumii – Orientul Mijlociu, America de Sud, Europa.

Jocul, arta, dansul, spectacolul, au reușit peste veacuri să sublimeze diferențe, să unească, să aducă speranța și divinul mai aproape. O existență care nu încearcă să depășească rutina, obișnuitul, profanul, e supraviețuire și atât. Iar în această perioadă pare că efortul supraviețuirii a atins cote foarte înalte. Cu atât mai mult, crește și rolul culturii și al artiștilor.

Cred că e asbolut necesar să recurgem la poezie, teatru, dans, spectacol, ca să „Construim speranță împreună”. Să ne reamintim cum scria atât de minunat Nichita Stănescu „Sunt un om viu./Nimic din ce-i omenesc nu mi-e străin./Abia am timp să mă mir că exist,/ dar mă bucur totdeauna că sunt./ Nu mă realizez deplin niciodată, pentru că/ am o idee din ce în ce mai bună despre viață.”

Cum credeți că ar funcționa mai bine această colaborare între lumea culturală-mediul de afaceri-comunitate?

Cred că mediul de afaceri depune multe eforturi de susținere a comunității și a culturii. Sunt actori economici care se orientează mai degrabă spre evenimente comerciale, dar sunt și mulți susținători ai culturii de cea mai înaltă calitate. Problema pe care o văd e alta. În acest moment, există o tendință de „demonizare” a unor întregi industrii – s-a început cu tutunul și se continuă cu carburanții, extracția de cărbune, carnea roșie, mezelurile, băuturile carbo-gazoase. Corporațiile încearcă să identifice soluții alternative, dar e nevoie de timp, iar activiștii puritaniști pun la zid, fără a propune nimic în schimb. Lumea se va schimba în bine tot în departamentele de cercetare-dezvoltare ale unor mari corporații, nu în stradă, cu strigăte și pancarte, sau în social media, cu un discurs al urii și al izolării. Recent, sub presiunea unor fundații din afara țării cu interese pur comerciale puse în spatele unei cauze nobile, câțiva parlamentari au inițiat cea mai radicală propunere legislativă anti-tutun, care dacă ar fi fost aprobată în forma propusă ar fi dus, printre altele, la interzicerea sponsorizării oricăror evenimente de către companiile de profil. Sectorul cultural ar fi fost, după pandemie, și mai afectat.

Mă bucur că reprezint o companie care își dorește să facă parte din inima comunității, susținând artele spectacolului.

Așadar, colaborarea mai bună are nevoie de echilibru în societate, de abordare lucidă. A nu se confunda cu consensul. Identificarea și eliminarea inamicilor publici s-a mai făcut și în trecut, iar viața nu a devenit mai bună.

Cum spuneam, e nevoie de cultură, ca să ne deschidă ochii, să ne pună în fața unor revelații, să pună sub semnul îndoielii convingerile care ne limitează.