Festivalul ”Classics for Pleasure– At the End There’s Light” va avea loc în perioada 16-18 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Vor fi organizate trei concerte de muzică clasică și o expoziție inedită, anunță organizatorii. Accesul la toate evenimentele va fi gratuit.
Festivalul se va deschide pe data de 16 Iulie cu un concert inedit în Piața Mare care va avea în program reorchestrații ale celor mai cunoscute piese pop și clasice din istoria muzicii.
Pe data de 17 Iulie este anunțat un concert ce va fi dedicat curajului extraordinar al medicilor care ne oferă oportunitatea de a reveni la o viață normală.
Închiderea va avea loc pe data de 18 Iulie cu tradiționalul concert Proms of Delight, care anul acesta va fi dedicat frumuseții naturii și importanței protejării mediului înconjurător.
Vedetele festivalului de anul acesta vor fi: Ion Bogdan Ștefănescu, Andreea Novac, Hector Lopez, Constantin Grigore, Iosif Ion Prunner, Aida Pascu, Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu, Orchestra Medicilor dr Ermil Nichifor și Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu.
Programul festivalului va fi următorul:
16 Iulie, ora 20.00, Piața Mare
Ode to Beauty
Ansamblul Violoncellissimo condus de Marin Cazacu
17 Iulie, ora 20.00, Piața Mare
Ode to Heores
Orchestra Medicilor „dr. Ermil Nichifor”
Dirijor: Iosif Ion Prunner
Soliști: Aida Pascu, Ionuț Pascu
18 Iulie, ora 20.00, Piața Mare
Ode to Nature – Proms of Delight
Orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu
Dirijor: Constantin Grigore
Invitat special – Ion Bogdan Ștefănescu
Soliști: Andreea Novac, Hector Lopez
16-18 Iulie 12.00 – 19.00, Piața Mare
Sibiu Art/Nature on Wheels
Expoziție de artă vizuală

În cadrul festivalului vor fi respectate toate măsurile pentru prevenirea răspândirii cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii.
În Piața Mare din Sibiu se vor implementa următoarele măsuri:
perimetrul de desfășurare al festivalului va fi delimitat cu garduri de protecție, iar scaunele pentru spectatori vor fi amplasate la o distanță de 2 metri. Locurile disponibile sunt limitate, iar accesul publicului se va face în ordinea venirii, între orele 18.00 – 20.00.
Purtarea măștii este obligatorie.
Distanțarea socială este obligatorie.