Un număr de 20 de studenți ai facultăților de Medicină din cadrul Universității ”Lucian Blaga”din Sibiu și Lund (Suedia) vor avea posibilitatea să participe la cursuri teoretice și practice susținute de nume  importante  la  nivel  european  în  chirurgia  cardiovasculară,  endovasculară  și  cardiologiaintervențională, în cadrul primei școali de vară organizată în România, în aceste domenii.

Programul denumit ”Saving Hearts:  Innovative Methods in Cardiovascular Disease Treatment” este  rezultatul colaborării între Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu, Spitalul European Polisano, Universitatea dinLund (Suedia) și Institutul de cercetare Western Vascular Institute (Irlanda).

În cadrul școlii de vară, care are loc la Sibiu în perioada 20-31 iulie, cei 20 de studenți selectați beneficiază de cursuri teoretice și practice susținute de medici specialiști de renume, atât din țară, cât șidin străinătate. Printre aceștia se regăsesc personalități precum prof. dr. Petru Liuba (șeful catedrei deCardiologie Intervențională din Lund), prof. dr. Eric Arnaud Crozat (fondatorul Clinicii Belledone, dinGrenoble, Franța), prof. univ. dr. Sherif A.H. Sultan (președintele Societății Internaționale de Chirurgie Endovasculară),  managerul  proiectului  conf.  dr.  Victor  Costache  (directorul  medical  al  Spitalului European Polisano și șeful Secției de Chirurgie cardiovasculară și toracică) sau prof. Jürgen Porr (șefulClinicii Medicale 1 din cadrul Spitalului Clinic Județean Sibiu). În cadrul cursurilor, studenții se vor familiariza cu  cele  mai  moderne  tehnici  imagistice  de  explorare  a  cordului,  de  diagnosticare  și  tratament intervențional al afecțiunilor cardiovasculare.

Deschiderea oficială a Școlii de Vară Internațională ”Saving Hearts” va avea loc luni, 20 iulie 2015, de la ora 10.00, în Sala Senatului a Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, sală situată în incinta Facultății de Medicină (str. Lucian Blaga nr. 2)

sursă foto: wikimedia.org