Compania BIS Teatru sărbătorește în această lună 10 ani de când a dat startul primelor spectacole de teatru independent  în orașul Sibiu. Actorul și regizorul Bogdan Sărătean, inițiatorul acestui proiect  povestește  cum s-a dezvoltat această idee  și ce înseamnă 10 ani de teatru independent pentru Sibiu. 

“În toamna lui 2006 Sibiul era un șantier promițător care se pregătea pentru capitala culturală europeană. La invitația celor de la Cafe del Sol am luat doi europaleți din Piața Mică și i-am transformat într-o scenuță pe care am jucat monoloagele Mir și Curs de hermeneutica nesimțirii. Așa a început teatrul independent în orașul acesta. Au fost seri minunate. Pe urmă ne-am mutat la Atrium Cafe, care de 10 ani e cuibul și bastionul teatrului independent. Colaborarea cu Atrium a fost mereu excelentă. Și încă mai este. Sibiul ne-a inspirat, nivelul excelent al Teatrului Radu Stanca ne-a inspirat. E evident că Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu a mereu fost un motor care a obligat la calitate și performanță.

Aceste vibrații, munca teribilă, consecvența și încăpățânarea au făcut ca acum, în luna octombrie, BIS Teatru să aibă 22 de reprezentații. E o performanță fabuloasă, dacă ne gândim că în spate e o mână de oameni care se susțin doar din bilete, din donații, din sponsorizări și proiecte. Iar toate astea  implică muncă, transpirație și inspirație. Mă înclin în fața acestor oameni. I-am urmărit de pe băncile liceului sau ale facultății, iar acum sunt artiști în toată firea, conștienți de rostul lor. Tot ce ne dorim este să veniți la spectacole, iar spectacolele noastre să modifice câte ceva în oameni. Stați aproape de noi. Suntem BIS Teatru. Fie că ne numim Teatrul din cartier, Lipicioșii sau 25 de ore de teatru non-stop, suntem BIS Teatru. Simplu.” Bogdan Sărătean, coordonator BIS Teatru, Sibiu.

Din toamna anului trecut, pe lângă festivalul “25 de ore de teatru non-stop”, Asociația Culturală BIS a inițiat și TEATRUL DIN CARTIER, un proiect menit să aducă spectacole de teatru în cartierele Sibiului, pentru oameni care din varii motive nu ajung în sălile de spectacol.

Spectacolele produse și jucate de Asociația Culturală BIS sunt semnate nu de multă vreme BIS Teatru.

În noiembrie 2015, spectacolul “Născut în ‘90” al Companiei BIS Teatru a fost premiat în cadrul Festivalului Internațional de Teatru Independent (FNTI), la București.

Din luna august a anului curent spectacolele BIS Teatru se joacă și în Grădina BIS, de pe strada Ștefan cel mare nr. 56. În spatele acestor spectacole, proiecte, festivaluri se află o mână de oameni tineri și pasionați, coordonați încă de la început de actorul și regizorul Bogdan Sărătean.

În octombrie 2016, Compania BIS Teatru propune un număr record de 22 de reprezentații, care vor avea loc în: Sibiu, Cluj, Iași, Timișoara.

În Sibiu, spectacolele se vor defășura în locații gazdă diferite, deoarece BIS Teatru încă nu dispune de o sală proprie de spectacol (acoperită).

Program:

BIS TEATRU. Program spectacole. Octombrie 2016

luni, 3 octombrie, ora 21.00 – Orașul meu, Atrium Café Bistro & Art, Sibiu

marți, 4 octombrie, ora 19.00 – Orașul meu, Liceul Onisifor Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC

miercuri, 5 octombrie, ora 19.00 – Născut în ’90, Liceul Onisifor Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC

joi, 6 octombrie, ora 19.00 – Monoloagele vecinului, Liceul Onisifor Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC

joi 6 octombrie, ora 20.00 – LIPICIOȘII live, Piața Unirii, Cluj, Festivalul Internațional de Carte Transilvania

vineri, 7 octombrie, ora 20.00 – Născut în ’90, Iași. Cafeneaua Veche, Strada Lăpușneanu – Festivalul Internațional de Teatru Pentru Publicul Tânăr

vineri, 7 octombrie, ora 21.00 – Monoloagele vecinului, The Letter, Sibiu

sâmbătă, 8 octombrie, ora 21.00 – LIPICIOȘII live, Teatrul FIX, Iași

luni, 10 octombrie, ora 21.00 – Clandestino, Atrium Café Bistro & Art, Sibiu

marți, 11 octombrie, ora 19.00 – A fost doar un vis, Liceul Onisifor Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC

miercuri, 12 octombrie, ora 19.00 – Dragostea durează o săptămână, Liceul O. Ghibu, Ștrand, Sibiu – TdC

vineri, 14 octombrie, ora 21.30 – LIPICIOȘII live, Imperium, Sibiu

sâmbătă, 15 octombrie, ora 21.00 – Născut în ’90, The Letter, Sibiu

luni, 17 octombrie, ora 21.00 – Monoloagele vaginului, Atrium, Sibiu

marți, 18 octombrie, ora 19.00 – A fost doar un vis, Colegiul Energetic, Cartier Vasile Aaron – TdC

miercuri, 19 octombrie, ora 19.00 – Născut în ‘90, Colegiul Energetic, Cartier Vasile Aaron – TdC

joi, 20 octombrie, ora 19.00 – Monoloagele vecinului, Colegiul Energetic, Cartier Vasile Aaron – TdC

sâmbătă, 22 octombrie, ora 21.30 – A fost doar un vis, The Letter, Sibiu

luni, 24 octombrie, ora 21.00 – Artă, Atrium Café Bistro & Art, Sibiu

duminică, 30 octombrie, ora 18.00 – Clandestino, Thespis, Sala Diogene Bihoi, Casa Studenților, Timișoara

duminică, 30 octombrie, ora 21.00 – LIPICIOȘII live, Cuib, Timișoara

luni, 31 octombrie, ora 21.00 – And the winner is…,  Atrium Café Bistro & Art, Sibiu

*TdC – Teatrul din Cartier – proiect marca BIS, realizat în parteneriat cu Primăria Sibiu