de Ana Apetrei
De o complexitate aparte, filmul Birdman, care ar părea neîncadrabil într-un gen fix, cuprinde și aspecte de profunizme dramatică, foarte grăitoare. Subiectul se construiește ca o meditație asupra împlinirii umane raportate la nevoile de iubire și admirație. În ce măsură să alegem satisfacerea uneia sau celeilalte fără ca până la finalul călătoriei noastre în timp, una să o anihileze pe cealaltă, una să devină o putere copleșitoare, ce pune stăpânire pe mintea și sufletul nostru? Birdman se deschide cu citate din Fragmente târzii ale scriitorului american Raymond Carver: „-Ai primit ce ai dorit de la viață până acum? -Da. – Și ce ai dorit? –Să mă consider iubit, să simt că sunt iubit pe pământul ăsta.„Raymond Carver este autorul volumului de povestiri Despre ce vorbim când vorbim despre iubire?, ce reprezintă punctul de pornire pentru acțiunea filmului. O echipă de actori pune în scenă un spectacol de teatru pe Broadway, după textul lui Raymond Carver, având ca miză obținerea gloriei. Riggan, personajul principal este un actor, în pragul carierei, ce are nevoie obsesiv de succesul de odinioară. Aflat în preajma avanpremierei spectacolului de teatru, acesta își forțează limitele, ajungând în situații extreme. Închipuirile lui iau treptat locul realității. Personajul dintr-un film cu supereroi, cu care a cucerit admirația publicului în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, ajunge să fie o a doua natură. După ce vocea lui Birdman domină mintea actorului pe tot parcursul desfășurării acțiunii, în sfârșit personajul ajunge să îi câștige și sufletul.
Fundalul sonor cu ritmuri explosive de tobe și jazz anunță încă de la început atmosfera unei deschideri de spectacol. Urmează o impresionantă avalanșă de situații pline de tensiune și frenezie. Mijloacele de filmare reușesc să ofere senzația că luăm parte direct la ficțiune. Mai bine de zece minute, cadrul nu se schimbă. E ca și cum noi, din afara spațiului și timpului imaginar, am filma filmul acum și aici, în clipa prezentă.
Jocul actoricesc este viu, intens, la fel de viu ca jocul pe scenă, în spectacole de teatru. Repetiția cuvântului „spectacol” nu este întâmplătoare. Filmul se dovedește spectaculos, prin jocul prezent, prin complexitatea mijloacelor tehnice, prin intensitatea desfășurării acțiunii și nu în ultimul rând prin iluzia aproape autentică -ca în spațiul real al unei săli de spectacole-, că luăm parte la acțiune.
O scenă semnificativă, plină de ironie și haz este aceea în care Riggan parcurge în plină ploaie – aproape dezbrăcat-, drumul de la poarta culiselor la intrarea spectatorilor; străbate drumul prin mulțimea de la intrarea teatrului, oferă un autograf și ajunge aproape inconștient în sală, unde își joacă scena fără recuzită și costum. Un alt moment savuros, deși cutremurător este cel în care, asumându-și acțiunea personajului Riggan, se împușcă realmente.
Filmul se află actualmente, în cursa nominalizărilor la cea de-a 87-a ediție a celor mai așteptate premii din lume, bifând nu mai puțin de nouă nominalizări, printre care se numără aceea pentru cea mai bună regie (Alejandro Gonzalez Iñárritu), cel mai bun actor în rol principal (Michael Keaton ), cel mai bun actor în rol secundar (Edward Norton ), cea mai bună actriță în rol secundar (Emma Stone ), cel mai bun film. Nădăjduiesc, cu maximum entuziasm, să devină cu adevărat cel mai bun film al anului, mâine seară- 22 februarie la Gala Premiilor Oscar!
Sursă foto 1: : http://www.newyorker.com
Sursă foto 2: : http://www.businessinsider.com/
