Africa ne duce cu gândul la o vegetație luxuriantă, la apusuri pictate în nuanțe intense, la dansuri în ritmuri vitale, haine în culori vii purtate cu mândrie, o cultură vibrantă și misterioasă pentru mulți dintre noi. Mai este desigur, partea de sărăcie, boli, o istorie în care stau consemnați ani de sclavie și asuprire. O cultură bogată, dar care stă mărturie în alte colțuri ale lumii.

În nordul Tanzaniei și în sudul Keniei se află tribul Maasai, cunoscut ca un popor de războinci, care se ocupă cu creșterea vitelor. Ca orice comunitate, maasai au obiceiurile lor, cultura lor, superstițiile lor. Un maasai este cu atât mai respectat cu cât are mai multe soții și vite. Aparent duc o viață liniștită, fiind crescători de vite și reușind în același timp să formeze o legătură deschisă cu turiștii. Dar dincolo de acest aspect, ritualuri precum consumul de lapte amestecat cu sânge sau circumcizia tinerilor cu vârsta între 7-15 ani , dansurile reprezentate prin cea mai înaltă săritură executate sunt obiceiuri pe care le păstrează din generație în generație. Ce nu s-a putut păstra cu aceeași sfințenie a fost arta lor. Și astfel, din Africa la Oxford, a fost traseul pe care l-au parcurs patru membri maasai pentru a intra în contact cu o parte din moștenirea lor culturală.

Povestea  a început când activistul Maasai, Samwel Nangiria a participat la o conferință, organizată la Muzeul Pitt Rivers, din Oxford,  în noiembrie 2017.

Nangiria studia obiectele expuse în muzeul Pitt Rivers, unul dintre cele mai importante muzee de etnologie din lume, când brusc s-a oprit în fața unei vitrine în care a recunoscut obiecte din cultura lui ,,Când am văzut obiecte care aparțin comunității Masaai, am fost șocat”. Obiectele aveau o descriere sumară, incompletă sau chiar greșită, iar Nangiria și-a exprimat nemulțumirea către directoarea muzeului, Laura von Broekhoven. Acesta a primit o invitație din partea conducerii muzeului, ca împreună cu alți reprezentanți ai tribului să revină la Pitt Rivers cu scopul de a clarifica modul de întrebuințare și semnificația fiecărui obiect ce aparține comunității maasai.

Muzeul Pitt Rivers are peste 300,000 de obiecte în colecția sa, multe dintre ele fiind ,,obținute” de coloniști funcționari, misionari și antropologi, în perioada de apogeu a Imperiului Britanic.

La un an distanță, în jurul unei mese din muzeul Pitt Rivers, din Oxford, patru membri ai tribului Maasai din Africa de Est, inspectează un obiect de mici dimensiuni. Le-a fost înmânat cu grijă, de un curator, ce purta o pereche de mănuși albe. Reprezentanții tribului Maasai spun că este o brățară, un orkatar. Vorbesc între ei, în limba maa, despre semnificația obiectului și întrebuințarea lui.

,,Acest obiect nu poate fi oferit sau vândut, spune Yannick Ndoinyo, unul dintre reprezentanții Maasai, din Tanzania. Orkatar simbolizează moartea tatălui și este o moștenire ce se transmite din generație în generație”. Potrivit bazelor de date, brațara a fost ,,donată ” muzeului Pitt Rivers, în anul 1904, de Alfred Claud Hollis, un administrator în Africa de Est, pe timpul când aceasta era colonie britanică. Un alt obiect marcat ca fiind brățară era, de fapt, brățară pentru gleznă; un obiect care aparent părea lipsit de importanță, s-a dovedit a juca un rol vital în rituarile de circumcizie. Dintre 60 de obiecte atent examinate, cinci dintre ele sunt considerate sacre, și ,,nu se așteptau  să le găsească în afara comunității lor”. Primul obiect sacru este orkatar-ul. Altul era isurutia, un colier care se oferea ca zestre la nuntă. Batrânii comunității, spun că acest obiect nu se înstrăinează și că ar fi putut aduce necaz familiei care l-a pierdut. Pentru ei, aceste obiecte nu sunt curiozități istorice. Aceste obiecte reprezintă cultura lor.

africa-obiecte- maasai

 Vizita a membrilor comunității maasai face parte dintr-un program de decolonizare culturală, ceea ce înseamnă că obiectele vor rămâne în continuare în Muzeul Pitt Rivers, în spatele vitrinelor de sticlă. Nangiria sugerează să invite vârstnici care să desfășoare  o ceremonie în interiorul muzeul Pitt Rivers, prin care să deconecteze obiectele din muzeu, de funcția lor culturală, permițând astfel comunității Maasai să le doneze muzeului. Conducerea muzeului așteaptă răspunsul vârstnicilor pentru următorul pas în parteneriatul lor.

africa4

 

Ultima zi a celor patru reprezentanți maasai, se încheie într-o atmosferă solemnă. Scholastica Ene Kukutia,  activistă a drepturilor femeilor din Kenia, desfășoară un ritual în incinta muzeului. În portul traditional, shukas, de culoare roșie, cu cercei și coliere care scot un clinchet la fiecare mișcare, grupul maasai recită o incantație melodioasă despre întâlnirea dintre ,, marile culturi”. Momentul a fost emoționant atât pentru participanți cât și pentru Nangiria, care mulțumește conducerii muzeului pentru că le-au ,, deschis porțile”.

Dar obiectele de artă care aparțin Africii, nu se află doar în Marea Britanie. Cultura africană este împărțită în muzee din lume, în colecții private, aproximativ 90% din arta africană se află în afara continentului african, potrivit ziarului The Guardian.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, declara în fața studenților din Ouagadougou, capitala Burkinei Faso ,,Nu pot accepta ca o mare parte din moștenirea culturală, a câtorva țări africane, să se afle în Franța, în ciuda explicațiilor istorice. Obiectele culturale africane nu pot exista doar în colecții private sau în muzeele din Europa. Sunt de-acord, ele trebuie expuse și în muzeele din Paris, dar de asemenea trebuie să existe și în muzeele din Dakar, Lagos și Cotonou. Aceasta va fi una dintre prioritățile mele ”.

În urma raportului cerut de președintele Franței și întocmit de scriitorul și economistul senegalez Felwin Sarr și istoricul francez Benedicte Savoy, zeci de mii de obiecte de artă provenite de pe teritoriul Africii, vor fi returnate și nu doar împrumutate, deținătorilor de drept, dacă, aceste obiecte au fost obținute ilegal.

Musee du quai Branly (Muzeul de pe Cheiul Branly), muzeu centrat pe culturile non-europene din Paris, deține 90.000 de obiecte de artă africane, dintre care aproximativ 46.000 au fost ,, obținute” între anii 1885 si 1960. Trupele britanice au distrus aproape în întregime orașul Benin, în anul 1897, au ars din temelii palatul regal și și-au însușit 4000 de obiecte de artă. În prezent, British Museum din Londra are aproximativ 700 de obiecte care aparțin Beninului, dintre care 100 sunt expuse într-o galerie subterană.

Recomandarea celor doi cercetători care au întocmit raportul, Savoy și Saar a fost ca, pentru început, să fie restituite ușile palatului, tronurile și statuile furate din Abomey- lucruri pe care Beninul le-a cerut în repetate rânduri.

,,Simt, astăzi, că suntem la un pas distanță să ne recuperăm istoria și să o împartășim cu restul continentului ”, spune Marie-Cecile Zinsou, fiica fostului prim-ministru al Beninului și presedintele Fundatiei de artăZinsiu din Cotonou.

Africa își cere sufletul, pentru că un obiect de artă nu e doar o curiozitate, e spiritul strămoșilor, îndemânarea lor, este un zbucium și o trăire. Rămâne de văzut în ce condiții vor putea intra în contact cu moștenirea lor culturală, fie un împrumut pe o perioadă îndelungată, fie restituirea lor definitivă, cert e că un popor trebuie să își cunoască rădăcinile pentru a se împăca cu trecutul și prezentul.

sursa: The Guardian

foto: John Cairns, The guardian