Se consideră un actor cu șansă, care s-a aflat în locul potrivit, la momentul potrivit. Umbra „Magicianului” îl urmărește chiar și astăzi, dar dincolo de asta, Marian Râlea este un actor polivalent care îți oferă atât idei complexe, cât și tăceri pe care le poți interpreta în mii de feluri. L-am întâlnit cu o zi înainte de premiera spectacolului „Noaptea bufonilor”, de la TNRS, iar dorința de a afla câteva lucruri de la cel care ne însenina diminețile duminică de duminică a fost prea puternică. Recunosc, am avut câteva emoții, iar pe „Magician” l-am simțit ușor reținut la început. Cu privirea ațintită într-un punct fix, primele întrebări mi s-au părut cele mai grele, dar încet-încet, actorul se lăsa „descusut”. Ușor introvertit în afara scenei, dar plin de viață când e în lumina reflectoarelor, actorul și-a dedicat întrega viață profesiei care, spune el fără nicio ezitare, i-a oferit totul.
Reporter.: Cum vă apropiați de un rol?
Marian Râlea: Stiți, la Institutul de Teatru, noi patru ani exersăm acest lucru. Nu știu dacă ne apropiem noi de un rol sau rolul se apropie de noi, dar există un timp al repetițiilor, al generalelor, un timp al spectacolului și, acest întreg demers este cel mai important pentru actor. Nu știu să spun punctual cum mă apropii de rol, nu există o tehnică pentru asta.
Rep.: S-a întâmplat să simțiți că nu sunteți compatibil cu vreun anumit rol?
M.R.: Nu există așa ceva în meseria asta. De obicei, când intri într-un spectacol sau când ești distribuit într-un rol, ești distribuit pentru acel rol, nu există incompatibilitate. Și chiar dacă nu-ți place rolul, de fapt, îți place.
Rep.: Ce vă oferă profesia de actor?
M.R.: Este o întrebare la care trebuie să vă răspund într-un singur cuvânt: Totul! Face parte din viața mea.
Rep.: Spuneați la un moment dat că teatrul acaparează foarte mult timp.
M.R.: Ce înseamnă acaparează? Asta îmi e meseria, asta e viața mea. În meseria asta dacă nu ești pe scenă este un dezastru. Actorul își petrece toată viața pe scenă, asta își dorește el. Nu se pune problema timpului liber în profesia asta.
Rep.: De ce ați sfătui un tânăr să urmeze Actoria?
M.R.: Nu aș sfătui niciun tânăr să se înscrie la Actorie. Este o meserie pe care eu am practicat-o, este o meserie foarte grea, este o meserie cu foarte mult risc și e o meserie în care, oricât de mult talent ai avea, necesită și șansă. Dacă un tânăr nu are această șansă, așa cum am avut eu, pentru că sunt un actor cu șansă, atunci este inutil. Desigur, ea poate fi practicată așa cum și este, ca orice hobby, dar nu aș sfătui pe nimeni să dea la Actorie, mai ales în situația economico-culturală în care ne aflăm.
Rep.: Spuneați că e o meserie de risc. Ce riscuri v-ați asumat dumneavoastră?
M.R.: Nu știu dacă mi-am asumat sau am știut că îmi asum niște riscuri, dar este o meserie grea. Și dacă am urca pe Everst nu știu dacă suntem conștienți de ce riscuri ne asumăm.
Rep.: Dacă ai ocazia să lucrezi cu regizori buni încă de la început ești norocos, asta ați spus la un moment dat. Ce se întâmplă când acest lucru nu e posibil?
M.R.: Am lucrat cu regizori buni și, desigur, am fost un norocos. Nu știu ce înseamnă un regizor mai puțin bun, dar nu cred că există un regizor mai puțin bun sau mai puțin talentat decât altul. Poate mai puțin pregătit, poate cu mai puțină experiență, dar întotdeauna am văzut în regizor un posibil partener de discuție și de a încerca să creăm ceva pe scenă.
Rep.: Comedia face parte din viața dumneavoastră?
M.R.: Nu. Face parte din viața tuturor.
Rep.: Din viața unora poate face parte mai puțin.
M.R.: Nu cred, face parte din viața tuturor, pentru că avem nevoie de comedie și nu putem trăi doar într-o mare și enormă tragedie. Nu cred că un actor se poate împărți în actor de comedie și actor de dramă, de tragedie. Nu cred asta.
„Jocul devine mai important atunci când faci teatru pentru copii”
Rep.: Anumite stări personale vă ajută atunci când sunteți pe scenă? Vă ajută să intrați mai bine într-un rol?
M.R.: Nu, noi suntem obligați să lăsăm în afara scenei orice probleme am avea în exterior, în viața cotidiană și să intrăm în această lume a umbrelor sau a vieții care reprezintă teatrul. Nu sunt afectat. Am mai fost întrebat dacă rămân nostalgic cu rolul în gând după ce am ieșit de pe scenă, dar nu. Stările nu se amestecă, sunt stări ale personajului, sigur că ele au reprezentare în viață, sunt recunoscute de spectator, sunt acceptate, sunt înțelese, dar asta e meseria.
Rep.: Actorii, la fel ca restul oamenilor au momente mai dificile în viață. De unde puterea de a le lăsa la ușă, astfel încât spectatorii să nu simtă apăsările dumneavoastră?
M.R.: Face parte din misterul actorului, din misterul scenei. Suntem educați să vorbim într-un anume fel, exista exerciții de concentrare, de vorbire, de ritm. Există tot felul de exerciți de care noi ținem cont.
Rep.: Sunteți apropiat într-o oarecare măsură de copii. Ce v-a îndreptat spre ei?
M.R.: Nu sunt foarte apropiat de copii, s-a întâmplat să fiu pregătit pentru orice fel de public. Dacă unii actori își închipuie că nu sunt pregătiți sau că își pierd timpul, au o problemă; într-adevăr, e un efort în plus în jocul pentru copii, dar noi suntem pregătiți când ieșim din facultate să jucăm pentru orice fel de public, iar publicul mic sau mare, dar de vârstă mică, îți oferă libertatea pe care nu o ai pe scenă. Jocul devine mai important atunci când faci teatru pentru copii, decât când faci pentru cei mari. Cei mari înțeleg puțin altfel, au alt fel de înțelegeri, poți să-i păcălești mai ușor, dar pe copii nu poți să-i păcălești.
Rep.: Atunci e mai ușor pentru dumneavoastră să fiți pe scenă în fața unui public matur decât în fața unor copii?
M.R.: Nu, pentru mine e același lucru. Și pentru orice actor asta nu ar trebui să fie o problemă. Sunt actori care pot să facă asta, dar sunt mulți și care nu pot, iar cei care încearcă și nu au căderea, dau greș.
Rep.: Pentru mulți ați rămas în continuare Magicianul. Ce a însemnat pentru dumneavoastră?
M.R.: Abracadrabra a fost un fenomen, iar el a fost recunoscut abia după zece ani după ce nu a mai fost „pe sticlă”, pentru că așa sunt românii, cred că pot să pună în loc oricând, orice. A fost o perioadă extraordinară pentru mine, jucam și la teatre fără probleme inclusiv, Bulandra, Teatrul de Comedie și jucam lucruri importante Shakespeare, Cehov, Molière, iar această emisiune o făceam ca o continuare de fapt, a jocului de la teatru. Pentru că nu putem numi aceste lucruri pe care le făceam și le-ați văzut „pe sticlă” filme. Erau doar intenții și îmi plăcea foarte mult să mă joc, de fapt, asta e meseria mea, un joc. Pe urmă ne-am dat seama că a marcat generații întregi și abia acum, oprindu-mă lumea pe stradă, mulțumindu-mi că au crescut cu Abracadrabra, îmi dau seama că am un public tânăr extraordinar.
Rep.: Cum vedeți tânăra generație de actori?
M.R.: Eu joc în teatrul independent, așa cum le place lor să spună. Sunt actori foarte buni, de mare forță. Îmi aduc aminte că așa am început și noi, cu dorința de a face, cu acest sacrificiu de care mi-ați vorbit de a fi pe scenă, de a fi cel mai bun și de ați juca viața în teatru. Sunt foarte mulți și sunt foarte buni, iar mie îmi face plăcere ori de câte ori sunt invitat să joc în teatru independent și accept cu mare drag și bucurie. Momentele de premiera sunt chiturile mele de fericire, pentru că ei au încredere în mine, au nevoie de mine, iar eu am nevoie cu siguranță, de ei.
Rep.: Ce vă împlinește ca om și ca actor?
M.R.: În primul rând, viața mea a fost dedicată acestei meserii și am încercat să o fac cât de bine am putut, dar am avut alături de mine maeștri, am cunoscut și am lucrat cu mari actori și mai joc în continuare. Asta a fost șansa vieții mele, să am lângă mine mari actori și mari creatori de teatru și, poate am fost în momentul potrivit la locul potrivit.
Rep.: Ce înseamnă prietenia pentru dumneavoastră?
M.R.: Prietenia ține de sacrificiu, eu așa consider și, atunci cred că să te sacrifici pentru o cauză este o mare prietenie, indiferent cine profită sau nu de ea. Prietenia este un sentiment al generozității sau care implică generozitatea, este o poveste care ne leagă unii de alții.
Rep.: Cum vedeți Sibiul cultural?
M.R.: Este o cetate cum îmi place mie să spun și cum este de altfel, Cetatea roșie, care pulsează ca o inimă în centrul țării și din punct de vedere cultural, este o excepție, raportat la Europa cel puțin.
