Sunt oameni care privesc cerul și oameni care îl citesc. Diferența nu ține doar de profesie, ci de felul în care înveți să fii atent la lume. Pentru Maria Fodor, meteorolog de peste trei decenii, această atenție s-a format înainte să știe cum se numește meseria. Pe malul unui râu, copil fiind, ținea un cronometru în mână și își ajuta mama la măsurători, fără să știe că acolo începe o viață întreagă petrecută în dialog cu natura. Astăzi vorbește despre meteorologie nu ca despre o simplă profesie, ci ca despre o formă de respect față de natură, față de ritmurile ei. Îmi spune că, înainte de orice titulatură, profesia de meteorolog este cea mai importantă pentru ea.
Este meteorolog din 1989, anul în care și-a început activitatea la stația meteorologică din Agnita. A parcurs toate etapele profesionale, de la turele de veghe meteorologică până la coordonarea Direcției Meteorologice Regionale Transilvania Sud.
Oana Ciucă: Maria Fodor, sunteți meteorolog de peste trei decenii în județul Sibiu. Când a început, de fapt, această poveste?
Maria Fodor: Cred că a început înainte să-mi dau seama ce înseamnă. În copilărie, o ajutam pe mama mea, Elena, care era observator hidrologic. Aveam vreo 9-10 ani și mergeam cu mama și cu fratele meu pe malul râului Visa să măsurăm debitul apei. Ea intra cu sonda în apă, iar eu stăteam pe malul râului cu un cronometru și notam viteza cu care morișca cu elicele ei învârtea apa. Era un gest mecanic, repetitiv, dar plin de emoție pentru mine. Mai ales când apa era mare, când trebuia să urcăm pe pod și aveam și teamă și curiozitate în același timp. Nu știam atunci că acelea erau primele mele lecții despre observație, despre măsurare, despre răbdare. Le-am înțeles mult mai târziu. Mai târziu, un director de-al mamei i-a spus: „Pe fata asta să o dai la meteorologie, că atâta timp cât vor fi nori pe cer și o să bată vântul, va avea o meserie”. Țin minte că atunci m-am ascuns după mama și i-am spus : nu vreau, nu știam ce înseamnă asta. Dar am ascultat-o și am plecat la Liceul de Meteorologie din Arad, unde și fratele meu Onoriu a studiat hidrologia. Astăzi, după atâția ani, pot spune că aș alege exact același drum.
Era o atracție reală sau mai degrabă o apropiere firească, pentru că o ajutați pe mama dumneavoastră?
Maria Fodor: La început, sincer, era doar dorința de a o ajuta. Nu pot spune că visam să devin meteorolog. Dar acele gesturi, acea rutină, acea apropiere de natură s-au așezat în mine. Și mai era ceva: o formă de liniște. Chiar dacă nu o conștientizam atunci, acele momente petrecute afară, lângă apă, în orice anotimp, aveau o frumusețe aparte.
Cum au fost anii de formare?
Maria Fodor: Am urmat Liceul de Meteorologie din Arad și pot spune că acolo s-a construit baza meteorologiei. Era o pregătire foarte serioasă, foarte aplicată. Am învățat tot: de la parametri meteorologici până la clasificarea norilor, întreaga meteorologie generală. Îmi amintesc că am avut un trimestru întreg dedicat doar studiului norilor. Atunci mi s-a părut greu, dar acum îmi dau seama cât de important a fost. După ce absolveai liceul, aveai o bază solidă pe care puteai construi toată cariera.
După absolvire, ați ajuns direct în teren. Cum a fost primul contact real cu meseria?
Maria Fodor: Am absolvit în 1989 și am primit repartiție la stația meteo Agnita. Sunt emoționată și acum când mă gândesc. Acolo, „la firul ierbii”, începe totul. Îmi amintesc și acum prima grindină de dimensiuni mari pe care am trăit-o fiind de serviciu. Eram șocată. S-au spart geamuri, s-a distrus cultura de porumb din spatele stației. Nu știam nici cum să măsor diametrul grindinei cu rigla ,de emoție. A fost „botezul” meu în fața fenomenelor extreme. În teren, totul devine concret. Trebuie să faci observații, să măsori, să notezi, să fii atent la fiecare detaliu. Îți faci rondul meteorologic, verifici instrumentele, te uiți la cer, la vânt, la temperatură. Este o muncă continuă și foarte responsabilă.
Ce înseamnă, de fapt, să fii meteorolog? Multă lume vede doar produsul final, prognoza de la televizor sau de pe telefon.
Maria Fodor: Este o meserie de mare responsabilitate, o „veghe” continuă. Un observator trebuie să facă măsurătorile oră de oră. Există peste 26 de parametri pe care îi urmărim: vizibilitatea, direcția și viteza vântului, presiunea atmosferică ,durata de strălucire a soarelui etc. Îmi amintesc cu drag cum stăteam trei minute sub giruetă să observăm cum bate vântul, din ce direcție și cu ce viteză. Sau cum descifram heliogramele de la heliograf pentru a vedea cât a strălucit soarele în acea zi. Toate aceste date sunt colectate, codificate și transmise mai departe pentru a se forma prognoza meteo.
Tehnologia a schimbat probabil mult această meserie. Ce mai înseamnă astăzi rolul omului?
Maria Fodor: Avem senzori, sisteme automate, aparatură modernă. Și este foarte bine că există. Dar omul rămâne esențial. Un aparat poate înregistra date, dar nu poate interpreta în același mod ca un om cu experiență. Nu poate avea acea „simțire” a fenomenului. Eu cred că, în meteorologie, echilibrul dintre tehnologie și observația umană este foarte important. Tehnologia este de neoprit și este necesară, dar am un ușor regret. Tendința mondială este de a înlocui oamenii cu senzori, sateliți și radare, iar stațiile cu personal sunt tot mai puține. Din acest motiv, cred că meteorologia pe care am trăit-o eu se transformă radical în următorii ani. Totuși, pentru cei care simt această chemare, rămâne un domeniu fascinant.
Vorbind despre fenomene, ați observat în acești peste 30 de ani o schimbare reală a climei în regiunea noastră? Datele pe care le colectați zi de zi ce ne spun despre viitor?
Maria Fodor: Clima a fost mereu într-o schimbare, dar măsurătorile noastre arată clar o încălzire globală și faptul că anotimpurile nu mai sunt cele pe care le știam în copilărie. Iernile sunt tot mai scurte și nu mai avem cantitățile de zăpadă de acum 15-20 de ani. La Sibiu avem singurul serviciu din țară de nivometeorologie, care răspunde de măsurarea stratului de zăpadă la stațiile izolate de munte, cum este Bâlea Lac. Elaborăm zilnic buletine nivologice care indică riscul de avalanșă, esențiale pentru siguranța populației. Comparând datele, vedem că sezonul de iarnă s-a comprimat. Totuși, natura rămâne spectaculoasă . Astăzi, datele de la cele 27 de stații din regiunea noastră — Transilvania Sud — vin oră de oră la colectare, sunt validate și trimise la SRPV, unde colegii previzioniști le transformă în informația pe care o vedem cu toții, prognoza meteorologică.
Acum, de câțiva ani, activați într-un cadru administrativ, la birou. Ce v-a fost cel mai greu în această tranziție?
Maria Fodor: Lipsa contactului direct cu natura. Asta îmi lipsește cel mai mult. Activitatea administrativă este necesară, dar este diferită. Recunosc, îmi lipsește foarte mult mersul în mijlocul naturii. Acele observații nu erau doar muncă; erau o conexiune. Chiar și acum am o mică „deformare”: când ies afară, privesc cerul și știu exact ce urmează. Dacă văd un nor de tip cirrus, știu că e vreme frumoasă, dar dacă văd un cumulonimbus, știu că urmează o aversă puternică în câteva minute. Le mai spun celor din familie: „O să vină furtuna”, iar ei uneori se miră că se întâmplă exact așa. Deși acum sunt la birou, avem în administrare șase județe și merg des la stații meteorologice în locuri superbe: Păltiniș, Roșia Montană, Miercurea Ciuc ,Bucin sau Vârful Lăcăuți. Sunt locuri extraordinare în munți, unde natura este spectaculoasă. Deci, chiar dacă sunt mai mult la birou, există în continuare emoție, aceea emoție pentru că îți faci treaba cu pasiune și dăruire. Poate diferită emoția, dar există. Mă uit la cer și astăzi cu aceeași curiozitate. Nu s-a pierdut bucuria. Dimpotrivă, cred că s-a adâncit.
O viață dedicată meteorologiei presupune și sacrificii? Cum se simt acele nopți de veghe sau distanța față de familie?
Maria Fodor: Am făcut totul din suflet și nu am simțit că fac sacrificii. Când lucram în ture la stație, abia așteptam să mă duc. Era acea conexiune pură, unde erai doar tu cu natura frumoasă. Sigur, când ești tânăr, nu simți oboseală, dar nopțile nedormite se adună. Chiar dacă a doua zi ești liber, veghea meteorologică înseamnă că nu poți închide ochii; trebuie să fii prezent când ești de serviciu. De când am preluat funcția de conducere, am avut numeroase deplasări și delegații la București sau la stațiile din cele șase județe pe care le administrează Direcția noastră, Transilvania Sud, care acoperă județele Sibiu, Alba, Mureș, Brașov, Harghita și Covasna. Avem 27 de stații, iar în județul Sibiu suntem prezenți la Păltiniș, Dumbrăveni, Boița , Cristian și Bâlea Lac. Este o responsabilitate uriașă să gestionezi echipa de aproape 100 de oameni care asigură fluxul de date oră de oră și nu numai. Însă o mare bucurie pentru mine este această prietenie între meteorologi. Suntem ca o familie mare și ne ajutăm între noi de fiecare dată.
Ce v-a adus această profesie după toți acești ani?
Maria Fodor: În primul rând, bucurie , împlinire și o mare responsabilitate. Mi-a adus și o satisfacție personală, pentru că părinții mei au fost și sunt mândri de mine. Iar eu, privind în urmă, pot spune că aș face exact același lucru. Este, cum să spun… ca o dragoste. Nu te poți rupe de ea dacă o iubești. Chiar dacă ai putea face și altceva, nu simți nevoia să te lași de ea.
Cum sunt meteorologii între ei? Există o comunitate?
Maria Fodor: Da, și este una foarte frumoasă. Suntem ca o familie. Ne cunoaștem de mulți ani, lucrăm împreună, ne ajutăm. Discutăm zilnic ce trebuie să facem, despre prognoze, despre situații care intervin, despre întreaga noastră activitate. Este o meserie în care înveți unii de la alții. Se spune că „se fură meserie” – și este adevărat. Dar în sensul bun.
Cum se transmite această meserie mai departe?
Maria Fodor: Cu răbdare și cu deschidere. Cei mai vechi îi învață pe cei noi. Nu ai cum să înveți meteorologie în câteva luni. Îți trebuie timp ca să începi să înțelegi cu adevărat. Noi îi luăm pe cei tineri, mergem cu ei în teren, le arătăm, le explicăm. O dată, de două ori, de zece ori. Este un proces lung, dar frumos. Și foarte important, trebuie să simți dacă omul are chemare.
Cum vă dați seama că un tânăr „are stofă” de meteorolog?
Maria Fodor: Îl vezi cum întreabă. Îl vezi cât de curios este. Nu stă doar să primească informații, ci vrea să înțeleagă. Pune întrebări, revine, se implică. Aceasta este cheia: interesul real. Dacă există, atunci se poate construi totul și, bineînțeles, urmează cursurile Școlii Naționale de Meteorologie.
Cum vi se pare noua generație care vine în acest domeniu?
Maria Fodor: Este o generație frumoasă. Au deschidere, au idei, vor să inoveze. Vin cu dorința de a schimba lucruri, de a face cercetare. Uneori poate nu depinde de noi să implementăm tot ce își doresc, dar energia lor este foarte bună. Și mă bucur că, în ultimii ani, am reușit să aducem tineri în acest domeniu. Este foarte important.
Ce le spuneți, de obicei, celor care sunt la început de drum?
Maria Fodor: Le spun să facă această meserie cu drag. Dacă nu le place, mai bine să nu rămână. Dar dacă le place, vor rămâne toată viața. Asta am văzut, asta am trăit. Este o meserie onorantă, dar grea. Îți trebuie matematică, fizică și geografie, dar mai presus de toate îți trebuie să faci din suflet, cu dăruire. Meteorologia nu se învață doar din cărți; se învață privind cerul.
Ce vă întreabă oamenii cel mai des când află că sunteți meteorolog?
Maria Fodor: Despre vreme, bineînțeles. Uneori îmi spun: „N-ați nimerit prognoza.” Și le explic că prognoza nu are o acuratețe mare decât pe termen scurt. Alteori vin cu aplicațiile de pe telefon și mă întreabă dacă va ploua sau nu. Iar eu le răspund din ceea ce știu, din experiență. Și, de multe ori, se întâmplă să am dreptate, dar vremea este schimbătoare.
Ce înseamnă meteorologia pentru dumneavoastră?
Maria Fodor: Este o formă de a trăi în armonie cu natura și de a înțelege, zi de zi, că nimic nu este static. Odată ce ai intrat în acest domeniu și ai început să-l înțelegi, să-l simți, devine parte din tine. Și rămâi acolo. Până la capăt.
Pentru că în 23 martie este sărbătorită Ziua Mondială a Meteorologiei, ce mesaj aveți pentru colegii dumneavoastră?
Maria Fodor: În primul rând, le spun: „La mulți ani, dragi meteorologi de pretutindeni!”. Să avem parte de vreme și de vremuri bune, să avem soare mereu pe cer, dar mai ales în suflet. Mesajul meu este să ne facem această meserie cu drag, pentru că este cu adevărat fascinantă și minunată. Atât timp cât vor fi nori pe cer, va fi nevoie de noi. Să fim mândri de această meserie pe care o facem zi de zi.
