Comunicat de presă
„Moartea domnului Lăzărescu”, celebrul lungmetraj al regizorului Cristi Puiu,devenit un titlu de patrimoniu cultural, revine în cinematografe la 20 de ani de la lansare, din 24 octombrie, pentru o perioadă limitată, iar o serie de proiecții speciale dedicate întâlnirilor dintre generații și discuțiilor despre neajunsurile perpetuate ale unui sistem care nu pune preț pe empatie vor avea loc în mai multe orașe din țară, în prezența unor membri ai echipei.
Întâlnirea cu spectatorii din Sibiuva avea loc duminică, 2 noiembrie, la Cinema „Ion Besoiu” de la ora 15:00, în prezența actrițelor Simona Popescu și Laura Creț.

„Moartea domnului Lăzărescu” a câștigat premiul secțiunii Un Certain Regard la Cannes în 2005 și a avut un parcurs festivalier impresionat, obținând zeci de premii internaționale și fiind nominalizat la European Film Awards pentru Cea mai bună regie și Cel mai bun scenariu.
Filmul lui Cristi Puiu a fost distribuit în peste 100 de țări din întreaga lume.
DOSARUL LĂZĂRESCU: REDESCHIS – dialog între generații
Filmul care a pus România pe harta cinematografiei mondiale vorbește în continuare, la fel de actual și puternic, despre umanitate, fragilitate și societate.
Următoarele proiecții speciale vor avea loc la Iași (Cinema City Mall Moldova Iași, 4 noiembrie, de la ora 19:00), București (Cinema Elvire Popesco, 5 noiembrie, ora 21:00).
BILETE: https://linktr.ee/moarteadomnuluilazarescu
O critică magistrală, plină de umor negru și tulburătoare a unui sistem medical insensibil și ineficient, filmul „Moartea domnului Lăzărescu” a fost descris drept o „odisee puternică” și o „odă crudă la adresa mortalității”, fiind remarcat pentru realismul său, interpretările excelente și portretizarea indiferenței umane alături de momente de bunătate.
Cele peste 50 de premii și selecții naționale și internaționale, sutele de cronici care-i apreciază sensibilitatea, subtilitatea și importanța artistică, mărturiile cineaștilor pe care i-a influențat, dar și ale publicului care l-a descoperit recent, la TIFF, SFR sau la proiecția de gală din 23 septembrie din București, alcătuiesc o bogată și impresionantă carte de vizită.
„Moartea domnului Lăzărescu” nu este doar „o capodoperă incomodă”, ci un film actual și puternic, în care publicul are ocazia să-i (re)descopere actorii care alcătuiesc una dintre cele memorabile distribuții: Ion Fiscuteanu, Luminița Gheorghiu și Doru Ana, alături de Florin Zamfirescu, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Monica Bîrlădeanu, Dragoș Bucur, Șerban Pavlu, Gabriel Spahiu, Dorian Boguță, Bogdan Dumitrache, Rodica Lazăr, Alina Berzunțeanu, Mihai Brătilă, Clara Vodă, și mulți alții.
„Moartea domnului Lăzărescu” este un titlu de patrimoniu cinematografic, prezentat în cinematografe sub înaltul patronaj al Ministerului Culturii.
Imaginea filmului „Moartea domnului Lăzărescu” este semnată de Oleg Mutu și camera de Andrei Butică, iar montajul de Dana Bunescu.
Produs de MANDRAGORA prin Alexandru Munteanu, Anca Puiu și Bobby Păunescu.
DOSARUL LĂZĂRESCU: REDESCHIS – DOUĂ DECENII DE LA UN CLASIC este un proiect ce beneficiază de sprijinul:Forum Film, CNC (Centrul Național al Cinematografiei), Dacin Sara, Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român, Cinema City, Domeniile Averești, Parcfilm, Groupama, Fundația Fan Courier, Aqua Carpatica, Clinicile Affidea România, Art Dessert, Petru.
Mai multe detalii despre programul proiecțiilor:
Facebook: https://www.facebook.com/Moarteadomnuluilazarescu
Instagram: https://www.instagram.com/moartea.domnului.lazarescu/
TikTok: https://www.tiktok.com/@mandragoraproduction
Partener media principal: KISS FM
Parteneri media: Biz, Zile și Nopți, Cinemap, Adevărul de weekend, News.ro, Revista FILM, Urban, Pagina de media, Observator Cultural, IQads, Happ.ro, Cinefan, Cinefilia, Cinestars, Din filme, Filme-carti, Movienews, The Movienator, Daily Magazine, PRwave.