Comunicat de presă

În 26 septembrie, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu își deschide porțile și vă invită la o seară plină de cunoaștere și inspirație. Să explorăm împreună universul științei! Prin Proiectul Noaptea cercetătorilor, Sibiul se alătură din nou celor peste 400 de orașe europene care celebrează Știința cu toate interfețele sale. Este momentul în care, așa cum spunem de obicei, laboratoarele și centrele de cercetare își deschid porțile pentru a-i primi într-un mediu prietenos și într-o manieră non-formală pe toți pasionații de știință.

Povestea continuă și pentru a douăsprezecea ediție Noaptea Cercetătorilor aduce noi provocări. Știință pentru viață. Emoție. Teatru. Culoare. Cultură. Artă. Inovare. Gastronomie. Inspirație. Principii de Drept. Inovare. Strategii economice. Un întreg alfabet al Cercetării care se reinventează în fiecare an și aduce noi definiții pentru o lume în continuă transformare.

Ediția 2025 este organizată în parteneriat cu Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu”,  Biblioteca Județeană ASTRA, Primăriile Păuca si Șura Mare, Asociațiile culturale Doruri Sibiene, Vatra satului din Săcădate, Obștea satului din Tălmăcel, Asociația Mărginenilor, Asociația Șura Mare Culturală, culturală, Muzeul de carte veche și Parohia Ortodoxă Agnita II din județul Sibiu, companii multinaționale, societăți din mediul economic. Proiectul este înscris și finanțat în cadrul Programului – Agenda pentru cultură și dezvoltarea comunității a Consiliului Județean Sibiu și contribuie la creșterea implicării tinerilor în viața culturală a comunității și la promovarea imaginii Sibiului la nivel național și internațional.

Programul evenimentului se va desfășura în spațiile Universității ”Lucian Blaga” din Sibiu, la sediul Academiei Forțelor Terestre, în centrele culturale și școlile partenerilor din județ.

În 26 septembrie, știința vă provoacă  să-i  explorați minunile, să descoperiți inovații în biologie, chimie, fizică, medicină și matematică. Vă invităm la experimente interactive, prezentări fascinante și discuții cu cercetători pasionați.

Câteva repere:

Harta evenimentului aduce noutăți în acest an: Academia Forțelor Terestre își va desfășura activitățile din program la sediul propriu din strada Revoluției. Activitățile ULBS sunt extinse cu două noi locații, în strada Banatului la  SmartHUb si la centrul CAVAS. Toate Facultățile sunt pregătite să primească oaspeți, iar Biblioteca ULBS, ULBS D-School au inclus în program activități inedite, experimente și ateliere provocatoare.

Avem oaspeți parteneri din domeniul industrial, companii naționale și multinaționale care aduc în fața publicului inovații de ultimă oră în domeniul industriei automotive, industriei textile și alimentare. Ne sunt alături asociații nonguvernamentale cu activități în domeniul social, iar surprizele nu vor conteni să apară.

Participați la demonstrații științifice care vor deschide noi perspective asupra lumii naturale și a fenomenelor care ne înconjoară. Asociația Prietenii Berzelor vă invită într-o incursiune emoționantă în lumea berzelor rănite a căprioarelor salvate, aricilor aflați în pericol, iepurilor orfani și chiar a șerpilor eliberați din capcane. Prin povești reale, imagini din teren și discuții directe, veți descoperi cum salvăm, îngrijim și educăm pentru a proteja viața sălbatică.

Vânătoare de comori, ateliere de Introdance, teatru, muzică, pictură. Știință și ciocolată, în  combinații delicioase, arheologia văzută prin ochii tinerilor, spectacolul reacțiilor în laborator, ateliere de traduceri, atelier de story telling, dezbateri culturale.

Așadar, avem și aveți program în ultima vineri din septembrie. Intre orele 16 – 22. Noaptea cercetătorilor 2025. A douăsprezecea ediție. A douăsprezecea Noapte. Doar că nu ca-n Shakespeare. Pentru că singura întrebare ”confuzantă” va fi: Ce să vizităm mai întâi?!