Comunicat de presă

Anul acesta festivalul 25 DE ORE DE TEATRU NON-STOP își adaptează formatul din rațiuni de siguranță sanitară. Cele 25 de ore de teatru devin 25 de zile de teatru. Spectacolele și evenimentele se vor desfășura din 2 octombrie până în 26 octombrie.

Spectacolul sezonului, NĂSCUT ÎN 2000, scris și regizat de Bogdan Sărătean, deschide festivalul la Sala Thalia, vineri, 2 octombrie, la ora 19:00. Este unicul eveniment indoor, celelalte acțiuni urmând a se desfășura în aer liber. Biletele au fost puse în vînzare exclusiv în format electronic pe portalul iabilet.ro la un preț accesibil (40 lei DOUBLE și 30 lei SINGLE).

Spectacolul NĂSCUT ÎN 2000, produs de BIS Teatru, a avut premiera în 16 august 2020, în cadrul programului ACCES ONLINE finanțat de Ministerul Culturii. Transmisia premierei (în direct din Grădina BIS) a adunat peste 30.000 de spectatori în mediul virtual.

Protagonistele spectacolului sunt actrițele Aneea Opriș, Alexandra Roatiș și Andrada Grosu, toate născute în anul 1990. Pe parcursul procesului de creație li s-a alăturat Shama Leah, născută în Kampala, Uganda.

Textul spectacolului a fost generat într-un proces de colaborare între regizor și actrițe pe baza experiențelor personale ale acestora în ceea ce privește maternitatea.

Procesul de creație, conceperea scenariului precum și repetițiile au avut loc integral în mediul online, fiind documentate și înregistrate. 

Incluzând premiera, spectacolul a fost difuzat on-line de trei ori, putând fi văzut pe viu, în Grădina BIS, de cinci ori, cu un număr limitat de spectatori. În 2 octombrie, în deschiderea maratonului teatral din acest an, NĂSCUT ÎN 2000 se va juca pentru prima dată într-un spațiu închis, în scenografia adaptată a Alexandrei Budianu.

Anul acesta, maratonul teatral marca BIS presupune 18 evenimente în 8 spații din Sibiu, împărțite tematic în patru capitole: capitolul I – Umor/ Uman, capitolul II – Experimental/ Nișă, capitolul III – Social/ Comunitar/ Emoție, capitolul IV – Basm/ Feerie. 

Programul complet al festivalului poate fi consultat pe pagina de facebook BISTeatru. Detalii în curând pe site-ul bisteatru.ro


“A zecea ediție! Era cumva o datorie față de noi să facem maratonul teatral. Dar în același timp ar fi fost o inconștiență și o lipsă de prețuire la adresa publicului să ne încăpățânăm să ținem cu dinții de conceptul de non-stop. Riscurile erau prea mari în contextul actual. Am inventat acest format nu doar safe, cât și atractiv. Vom oferi timp de 4 weekenduri emoție, viu, zâmbete. Credem că acum mai mult ca oricând e nevoie de un teatru angajat, care să nu cadă în capcana entertainmentului lipsit de substanță. De un teatru de care oamenii să aibă realmente nevoie. Deschidem cu ultimul nostru spectacol smuls din măduva atât de personală a actrițelor din distribuție. Și e sănătos faptul că un proiect care a fost anume conceput în primă fază pentru mediul virtual (asta a fost ideea programului Acces ONLINE inițiat de Ministerul Culturii), generează, iată, un spectacol viu care rămâne în repertoriul BIS Teatru, și care sperăm că va avea o viață cel puțin la fel de lungă precum predecesorul său NĂSCUT ÎN 90. Nu întâmplător am programat spectacolul atât la Sala Thalia, în deschiderea festivalului, cât și la Grădina BIS, unde se va juca în 17, 18 octombrie. Vrem să relevăm dimensiunile lui și să-i testăm gradul de adaptabilitate. Să veniți să fiți parte din el!” Bogdan Sărătean, regizor, coordonator BIS Teatru