Începutul lunii mai găsește Teatrul de Balet Sibiu într-un turneu prin țară.  Joi, 16 mai 2019 „Gala de balet”, ce cuprinde selecțiuni din spectacole mult îndrăgite de public, va aduce bucuria dansului clasic spectatorilor ce vor fi prezenți la Centrul Cultural „Eugen Ionescuˮ din Slatina, iar sâmbătă, 18 mai 2019 la Centrul Cultural „Ion Manuˮ din Otopeni balerinii sibieni vor dansa din nou pe fragmente muzicale celebre integrate „Galei de baletˮ, precum „Le Corsaireˮ („Corsarulˮ) de Adolphe Adam, „La Fille mal gardéeˮ („Fata rău păzităˮ/ „Precauțiuni inutileˮ) de John Lanchbery,  „Don Quixoteˮ de Ludwig Minkus sau „Swan Lakeˮ („Lacul Lebedelorˮ) de Pyotr Ilyich Tchaikovsky.

La acestea se va adăuga capodopera compozitorului francez Maurice Ravel: „Boleroˮ. Considerată inițial de autorul ei doar un simplu studiu de orchestră, ea a fost compusă în 1928 și reprezentată în același an, pe 22 noiembrie la Opera din Paris, unde a avut un imens succes, ajungând să fie în prezent opera muzicală cea mai pusă în scena din toate timpurile.

Creată de Ravel pentru dansatoarea rusă Ida Rubinstein, compozitia se bazează pe o melodie uniformă ce se repetă, singurele elemente de variație fiind oferite de orchestrație, printr-un crescendo progresiv și printr-o modulare scurtă în mi major, fapt pentru care Stravinski îl numea pe Ravel „ceasornicar elvețian”.

Coregrafia spectacolului este semnată de Aleisha Sibhoun Gardner.