de Minodora Sălcudean

Șapte decenii s-au scurs de când Alan Turing, genial matematician și om de știință, a fost hărțuit, judecat și castrat chimic pentru vina de a fi homosexual. La doi ani după condamnare, s-a sinucis. Abia în 2009, în urma unei petiții online, guvernul britanic și-a cerut public scuze, recunoscând “felul îngrozitor în care a fost tratat”, în baza unei legi antiumane. Enorm de mulți oameni au avut parte de vieți la fel de chinuite, din cauza orientării sexuale, a identității etnice, religioase etc. și a unor opțiuni care țin exclusiv de viața privată. Acum, privind înapoi, gândim altfel, știm și înțelegem mai mult. Homofobia, xenophobia, rasismul, discriminarea femeilor, a persoanelor cu dizabilități sunt teme dureroase de care lumea academică și elitele politice din țările cu tradiție democratică devin tot mai preocupate de după ultima conflagrație mondială încoace. La noi, comunismul a întârziat cu aproape cincizezi de ani cercetarea și dezbaterea lor. 

Unde ne aflăm acum, după 30 de ani de democrație? 

Pe primele locuri, în Europa, la capitole precum: numărul foarte mare de mame adolescente, traficul fetelor și femeilor pentru exploatare sexuală, cazurile de violență domestică asupra femeilor. “Cinci din zece mame cu vârsta sub 18 ani nu au fost niciodată la control ginecologic, ceea ce a dus la o rată de patru ori mai mare a nașterilor premature.”, arată un raport Salvați Copiii, din 2018. Sărăcia și lipsa de educație și de sprijin din partea autorităților, sunt principalele cauze ale acestor nefaste și rușinoase statistici pentru România. Vedem cum teme precum “educația sexuală” sau “egalitatea de gen” generează nu dezbateri cu argumente raționale și științifice, cum ar fi firesc, ci inflamări retorice, discurs al urii și intoleranță masivă.

Cercetătorii din științele sociale și politice resping sintagma “ideologie de gen”, afirmând că este ultilizată peiorativ, cu scopul de a submina conceptul și studiile de gen, mai ales de către  vocile ultraconservatoare. Nu asistăm decât la un alt episod din scenariul unor confruntări perpetue între progresiști și tradiționaliști, un firesc al dinamicii evolutive a lumii și un resort al schimbărilor. Să ne gândim doar la operația de cezariană și la câte tensiuni între teologi și medici a generat, în trecut, practicarea ei. Cu toții considerăm, azi, de la sine înțeles că decizia de a naște prin cezariană aparține mamei, care colaborează și se consultă cu medicul curant. Și, totuși, câte secole din istoria acestei intervenții, femeia n-a avut niciun cuvânt de spus, reprezentanții Bisericii fiind cei care decideau când, cum și dacă să se facă cezariana, la fel cum tot aceștia decideau cine va supraviețui: mama sau copilul. Odată cu achizițiile enorme ale Științelor medicale, din veacul trecut și cel actual, opinia și recomandările medicilor au început să aibă autoritate deplină, atât pentru familie, cât și pentru societate.

Există cale de reconciliere între știință și religie, într-o lume a schimbărilor mari și rapide? Posibil, dacă fiecare dintre noi, indiferent de convingeri, va face pași spre înțelegerea perspectivei celuilalt. Nu pentru a se război, ci pentru a coopera. Nu pentru a impune cu forța viziuni excluzive, ci pentru a propune soluții inculzive care să respecte identitatea și demnitatea fiecărei ființe umane, indiferent de comunitatea în care trăiește.

Studiile de gen din perspectiva cunoașterii științifice. Ce spun cecetătorii? 

Amendamentul la Legea Educației, votat pe 16 iunie, în Senatul României, care prevede interzicerea în mediul educational a activităților “în vederea răspândirii teoriei sau opiniei identității de gen”, a generat, pe rețelele sociale, reacții diverse și, ca de obicei, cu mare încărcătură emoțională. Cinci universități românești au contestat amendamentul, pledând pentru protejarea drepturilor omului și autonomia universitară. În toată această dezbatere publică, simplificările, reducțiile și generalizările pe temă nu fac decât să amplifice sentimentele de teamă și respingere. De aceea, atunci când vrem înțelegem un proces sau un fenomen, e bine să apelăm la cei care-l studiază de ani. Cunoașterea științifică, firește perfectibilă, cu fisuri inerente, cu propriile contradicții sau, uneori, chiar cu discutabile rezultate a făcut lumea asta mai bună prin descoperiri care au prelungit speranța de viață, au tratat boli incurabile, au redus mortalitatea infantilă, asta ca să enumerăm doar câteva, din lumea medicală. Cu toții beneficiem de pe urma progreselor științei.

Am invitat două cercetătoare să vorbească despre studiile de gen, rostul lor pentru o umanitate mai bună, dar și despre cine și de ce se teme de ele. (De asemenea, pentru cei care doresc să aprofundeze subiectul, o perspectivă diacronică și sincronică doctă despre conceptul de gen îi aparține lui Ovidiu Anemțoaicei și poate fi citită aici.)

 “Se născocește un pericol nou: ideologia de gen, studiile de gen, problematica de gen, emanciparea femeilor, existența persoanelor trans”

Prof. univ. dr. Mihaela Miroiu, inițiatoarea cercetărilor și studiilor de filosofie și teorie politică feministă, a politicilor de gen și a primul masterat de Studii de gen din România 

În regimurile autoritare diversitatea oamenilor, a opiniilor și a intereselor politice ale indivizilor și grupurilor umane, a consecințelor politicilor asupra persoanelor nu sunt studiate, ba chiar studiul lor este prohibit, așa cum prohibit este și pluralismul politic. Am intrat în procesul de democratizare fără această experiență a diversității. Și am învățat în primii ani de libertate ce înseamnă diversitatea, cum se cercetează în diverse domenii, care este importanța cunoașterii ei în cultura politică democratică, în educație, politică, administrație, economie, justiție. După ce am învățat toate acestea mai ales în SUA și Marea Britanie, am venit cu expertiza noastră, formată mai ales în aria relațiilor și politicilor de gen. 

În 1998 am înființat primul masterat de Studii de gen din România. Cum el este o specializare în domeniul Științe politice (ele însele înființate în 1991), în cazul nostru, a devenit în timp masterat de Politici, gen și minorități. Cu alte cuvinte, aria de specializare se referă la studiul, cercetare și analiza relațiilor de putere între bărbați și femei (problematica politicilor de gen și a dreptății de gen), precum și a relațiilor de putere între diferite categorii de minorități religioase, etnice, sexuale și majoritatea care deține puterea. În consecință, în cazul nostru este vorba despre o arie tematică specială care slujește cercetării percepțiilor și relațiilor de gen, precum și a relațiilor dintre etnii, confesiuni și rase. O imagine destul de explicită o dau cursurile care se studiază. 

O bună parte din rezultatele cercetărilor noastre sunt publicate în Colecția de Studii de gen a editurii Polirom. Impactul lor a fost semnificativ pentru ca absolvenții să poată să lucreze în politici de nediscriminare și egalitate de șanse, să facă lobby și să structureze demersurile pentru legislația de profil și pentru combaterea violenței domestice. Carența noastră ca specializare este în minorități sexuale, pe care le tratăm doar implicit, dar în cadrul teoretic și metodologic al drepturilor minorităților. Majoritatea persoanelor care lucrează în instituții de profil și în organizații neguvernamentale de profil au o legătură directă sau indirectă cu acest masterat. 

Nu înțeleg deloc ce chestionează cei care contestă și vor să interzică studiile de gen, bibliografia, cercetările pe această temă. Cred că au de ales între a argumenta că o fac pentru că: a. ei nu vor să audă de nimic din ceea ce nu știu: b. dacă ești ultra-conservator, mai precis, radical de dreapta, e cazul să ai un dușman. Pe cei din perioada anilor 30 al secolului XX nu ți-i mai permiți pe față (evreii, romii, homosexualii). Pe cei din comunism nici atât (poate doar cei din extrema stângă mai discută despre dușmani de clasă în termeni radicali). Discursul anticomunist și-a cam pierdut din forță. Așa că îți trebuie pericole noi și dușmani noi. Succesul homofobiei nu a fost cel pe care l-au așteptat. 

“Semnificațiile pe care societatea, cultura le acordă genului se schimbă.

Conf. univ. dr. Oana Băluță, activistă feministă, implicată civic din anul 2004. Are un doctorat în științe politice cu o teză despre gen și interese politice în România

Conceptul de gen nu doar adaugă o nouă cunoaștere, nu are doar un caracter descriptiv, ci și provoacă, pune întrebări, regândește anumite interpretări, atrage atenția asupra unor ierarhii, relații de putere, inegalități și privilegii.  În același timp funcționează și ca metaconcept, deoarece devine el însuși subiect de studiu.  Perspectivele de gen ne ajută să înțelegem mai bine violența asupra femeilor ca manifestare a inegalității de gen, mai exact a unor practici sociale care devalorizează femeile și le fac dependente de bărbați. Normele care stabilesc dominația bărbaților asupra femeilor legitimează diverse forme de violență. Comportamentul femeilor este judecat atunci când violența este îndreptată asupra femeilor și sunt oferite justificări tradiționale de tipul : ”merita să fie violată, de ce poartă astfel de haine provocatoare ?”, ”merita să fie bătută, de ce nu își ține gura ?”. Într-o societate în care există inegalitate de gen, femeile nu sunt crezute nici când reclamă violența.  

O perspectivă de gen asupra reprezentării politice ne ajută să ne răspundem la întrebări precum: care sunt cauzele subreprezentării politice a femeilor sau ale suprareprezentării politice a bărbaților?  Sunt oare practicile de recrutare ale partidelor politice aceelași pentru femei și bărbați sau acestea generează avantaje pentru unii și dezavantaje pentru alții? Care este legătura dintre participarea femeilor pe piața muncii și cea politică? Care este legătura dintre sistemul electoral și reprezentarea politică a femeilor ? Contează reprezentările femeilor în mass-media, se bucură ele de un grad de acoperire comparabil cu cel al bărbaților ? 

În analiza armonizării vieții de familie cu profesia, abordările de gen ne ajută să înțelegem că politicile publice nu sunt neutre. De pildă, investițiile în infrastructura socială, mai exact în creșe și grădinițe publice sprijină participarea femeilor pe piața muncii întrucât, din cauza rolurilor de gen, ele cresc și îngrijesc copii într-o proporție mult mai mare comparativ cu bărbații. O interogare critică a rolurilor de gen ne face să regândim implicarea femeilor și a bărbaților în îngrijire și să atragem atenția că îngrijirea a fost naturalizată ca fiind a femeilor, deși femeile nu se nasc cu un cip în creier care să le spună cum să schimbe un scutec. Ele învață, sunt socializate pentru aceste roluri. Când vorbesc de îngrijire, nu mă refer la alăptare, nu includ experiențele date ”de întrupare”. 

Întrucât s-a produs această naturalizare, este perceptut ca fiind ”anormal” ca bărbații să se implice mai activ în creșterea și îngrijirea copiilor, de exemplu inclusiv cultura organizațională poate să respingă solicitarea unui bărbat de-a avea concediu parental. Desigur că, în ultimii ani, s-au produs schimbări în implicarea bărbaților în îngrijire, iar asta ne arată că semnificațiile pe care societatea, cultura le acordă genului se și schimbă. Acest tip de cunoaștere este esențial pentru dezvoltarea și fundamentarea politicilor publice, este esențial pentru o viață mai bună și trăită cu mai multă dreptate și parteneriat între femei și bărbați în viața publică și în cea privată. 

*articolul face parte din ediția tipărită Capital Cultural nr. 23.