Comunicat de presă
Cum ne raportăm astăzi la ceea ce numim adevăr? Ce rămâne dintr-un fapt odată ce a fost mediatizat, filtrat, reinterpretat sau transformat într-o piesă de arhivă? Iar când memoria colectivă se construiește din fragmente, uneori contradictorii, cine stabilește ce anume trebuie păstrat?
Aceste întrebări se află în centrul instalației performative Reflections on East-West Perspectives, un proiect multidisciplinar conceput de Roxana Lăpădat, Vlaicu Golcea și Alex Halka. Aceasta propune o reflecție critică asupra modului în care circulă și se distorsionează informațiile – ieri, în plină propagandă comunistă, și azi, în epoca rețelelor sociale și a inteligenței artificiale.
Expoziția reunește șapte instalații distincte, plasate la granița dintre realitate și ficțiune, dintre trecutul recent și prezentul digital. De la mărturii împăturite în cornete de hârtie peste granițele cenzurate ale Europei de Est, la reinterpretări vizuale ale arhivelor ceaușiste prin instrumente AI și colaj analog, de la obiecte care evocă supravegherea securității la oglinzi în care se reflectă confesiuni ale generației Z – fiecare lucrare invită publicul să se întrebe: cât de real este ce ni se arată?
Într-un peisaj informațional tot mai fragmentat și polarizat, Reflections on East-West Perspectives funcționează atât ca un spațiu de confruntare, cât și de introspecție. Nu oferă răspunsuri, ci mai degrabă stârnește întrebări. Pornind de la un schimb cultural complex între România și Germania în timpul Războiului Rece – cu accent pe rolul Goethe-Institut în perioada 1979 – 1990 expoziția explorează felul în care cultura a fost folosită atât ca mijloc de control, cât și ca formă de rezistență.
Instalațiile se bazează pe cercetări de arhivă (România și Germania), pe interviuri și pe materiale prelucrate din perioada comunistă, dar și pe intervenții contemporane create de artiști din generații și contexte diferite. Printre acestea, o instalație semnată de Oscar Loeser aduce în dialog perspectiva germană asupra memoriei divizate între Est și Vest, iar cele trei performance-uri video realizate de Calița Nantu, Anke Parusel și Vlad Hodrea reprezintă o capsulă a felului în care generația Z percepe istoria, identitatea și presiunile prezentului.
Proiectul este produs de Teatrul Postnațional Interfonic, documentarea lui bazându-se pe o amplă cercetare doctorală realizată de Roxana Lăpădat, în cadrul programului Horizon Europe NARDIV – United in Narrative Diversity?, despre soft power cultural în perioade de criză, cu accent pe transferul cultural germano-român.
Sibiul este al doilea oraș în care instalația Reflections on East-West Perspectives își continuă traseul expozițional, după itinerarea de la Brașov. Programul din Sibiu debutează miercuri, 18 iunie, cu un vernisaj și două evenimente care contextualizează instalația, oferind o privire în culisele procesului de cercetare și a celui artistic.
Vernisajul are loc miercuri, 18 iunie, de la ora 19:00, la Cer Deschis Gallery, un spațiu independent din inima centrului istoric care găzduiște proiecte de artă experimentală și instalații emergente. Expoziția rămâne în spațiu până în data de 29 Iunie și va putea fi regăsită la PAV in cadrul– programului Platformei de arte vizuale.
Programul primei seri urmărește două evenimente, pentru cei care își doresc mai mult context din spatele procesului creației:
✦ 19:00 – Vernisajul instalației performative;
✦ 19:30 – Live Performance cu Anke Parusel (DE) – performance-ul, realizat în limba germană, explorează corporalitatea și identitatea într-o cheie poetică și foarte personală; textul performance-ului va fi disponibil și în limba română.
✦ 20:00 – Discuție despre diplomație culturală ca formă de soft power în perioade de criză, dar și despre cenzură și propagandă, alături de:
- Joachim Umlauf – directorul Goethe-Institut București.
- Nicole Colin – coordonatoarea și inițiatoarea proiectului Horizon Europe NARDIV – United in Narrative Diversity?.
- Roxana Lăpădat – curatoare, cercetătoare și inițiatoare a proiectului.
- Vlaicu Golcea – artist audio-vizual și membru fondator al Teatrului Postnațional Interfonic.
👤 Discuția va avea loc în limba engleză. Intrare liberă în limita locurilor disponibile.
Instalația performativă poate fi vizitată până pe data de 29 iunie. Itinerariul viitor al proiectului este:
📍 Sibiu, 18–29 iunie – Cer Deschis Gallery, Strada Faurului 18;
📍 București, 25–29 august – Goethe-Institut București, Calea Dorobanți 32;
📍 Viena, 3–6 septembrie – Rumänisches Kulturinstitut Wien, Argentinierstraße 39.
Spectacolul Futur4, cel mai nou proiect Rimini Protokoll, aduce în prim-plan o poveste personală: Ursula Gärtner, o persoană din comunitatea de sași transilvăneni,
„răscumpărată” de RFG în anii ’70, revizitează ideea de viitor printr-un hibrid între
documentar și science fiction. Într-un prezent în care fiul ei lucrează cu AI și așteaptă un copil, Futur4 chestionează moștenirea istorică, identitatea culturală și modul în care narativele trecutului modelează viitorul.
Un proiect de: Roxana Lăpădat, Alex Halka, Vlaicu Golcea
Video performance: Calița Nantu, Anke Parusel, Vlad Hodrea
Instalație video documentară: Oscar Loeser Coordonare tehnică: Alexandru Andrei Producătoare: Laura Trocan
Grafică: Mihai Păcurar Comunicare: Vlad Hodrea Memorie foto: Iulia Chindea
O producție a Teatrului Postnațional Interfonic
Cu sprijinul: Goethe-Institut București (în cadrul proiectului NARDIV – United in Narrative Diversity?, finanțat de Uniunea Europeană), Kinema Ikon
Parteneri: Centrul Multicultural al Universității Transilvania din Brașov, Centrul Cultural German Sibiu, Cer Deschis Gallery, Rumänisches Kulturinstitut Wien, Facultatea de Științe Politice a Universității București
Parteneri media: RFI Romania, Zile și Nopți
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Vom comunica pe parcurs mai multe detalii pe pagina de Instagram @interfonic.ro și pe www.interfonic.ro.