„-Bună, X.
-Bună, trebuie să închid repede. Aștept un telefon important.
-Ce telefon?
-O prietenă m-a înscris pe un site al unui teatru și trebuie să mă sune o actriță să îmi recite o poezie.
-Aha… păi, cred că eu sunt telefonul important pe care îl aștepți.
-Serios?
-Da, eu sunt actrița. Mă numesc Nicoleta Lefter.
-A, scuze.
-Nu-i nimic.
-Sunt foarte emoționată. Nu știu la ce să mă aștept. Ce trebuie să fac?
-Nimic, doar să te relaxezi, respiră. Hai să o luăm ușor. Ce faci?
-Bine. Fac ture prin casă.
-Bun, păi așează-te undeva…”

Debutul conversației telefonice purtate de actrița Nicoleta Lefter cu o persoană necunoscută ne introduce în programul internațional „Les Consultations Poétiques par téléphone”/„Consultații poetice la telefon” desfășurat în mai multe limbi de celebrul teatru parizian Théâtre de la Ville. Consultațiile poetice au debutat în luna februarie, dar s-au mutat la telefon, adaptându-se spontan la restricțiile din luna martie, de după închiderea teatrelor și izolarea generală a oamenilor la domiciliu. Inițial, întâlnirea dintre un actor și o persoana particulară avea loc în spații publice din afara teatrului și urma tiparul unei discuții lejere, încheiate la final cu un poem recitat de către actor special pentru interlocutorul său. Poezia era livrată ca remediu poetic la angoasa vieții citadine. Acum consultația alină anxietatea și suferințele izolării impuse de distanțarea socială.

Imaginate și coordonate de Emmanuel Demarcy-Mota, împreună cu Fabrice Melquiot și colectivul artistic al Théâtre de la Ville, Les Consultations Poétiques par téléphone includ peste 60 de actori francezi și invitați din mai multe țări. Convorbirile telefonice au debutat în 23 martie și perioada desfășurării lor s-a extins treptat până în 17 iulie. Consultațiile poetice la telefon oferă un repertoriu de peste 100 de poezii, citite zilnic în mai multe limbi, iar fiecare astfel de convorbire durează în jur de 20 de minute. Trei artiști români au fost implicați în program: actrița Nicoleta Lefter și scriitorii Matei Vișniec și Radu Vancu. Care au fost beneficiile reciproce ale acestor tratamente artistice din perioada pandemiei am aflat de la actrița Nicoleta Lefter. Inutil să mai amintim ceea ce politicienii nu ar trebui să uite: arta vindecă traumele societății.

Cum ai aflat de proiect, ce te-a atras să te înscrii între actorii care oferă consultații la telefon?

Nicoleta Lefter: Corina Șuteu m-a invitat să fac parte din proiect împreună cu Radu Vancu și Matei Vișniec, apoi am fost contactată telefonic de Emmanuel Demarcy-Mota, directorul Théâtre de la Ville, cu care cred că am vorbit în jur de 40 de minute la telefon. Mi-a povestit în ce constă aceste „consultații poetice”. Apoi am fost pregătită de actorul francez Antonin Chalon care m-a introdus pas cu pas în istoria acestor consultații poetice. Ei le desfășoară de mai demult, încă din februarie, în tot felul de locuri neconvenționale, în afara teatrului, la metrou sau în cafenele. Pregătirea era necesară pentru că eu, la rândul meu, trebuia să port o conversație telefonică cu cei ce se înscriu pe site-ul Théâtre de la Ville. Mi se pare o idee extrem de interesantă de a recita poezii la telefon unor necunoscuți; asta m-a atras. Și încă ceva, faptul că nu trebuie să joc nimic, nu trebuie să fiu actriță. Nimic prefabricat, ci cât mai aproape de real de prezența umană și de clipa obișnuită.

Care e repertoriul tău de poezii și cum alegi poezia potrivită pentru fiecare interlocutor?

Nicoleta Lefter: Am în jur de patruzeci de poezii pregătite, poezii din literatura română, evident, scrise de poeți și poetese contemporane; iar consultațiile au loc în limba romană. O consultație durează cam 20 de minute, iar eu trebuie să sun de pe un număr necunoscut. Poemul îl aleg la finalul conversației în funcție de persoana cu care vorbesc și de cum se leagă discuția. Aleg de obicei poemul care i se potrivește, dar au fost și cazuri când i-am oferit o direcție nouă celui cu care tocmai am vorbit, o cârjă, o cale, o perspectivă mai optimistă atunci când era cazul. Cele mai multe consultații le-am avut cu femei; bărbații nu prea se înscriu, sunt mai timizi sau poate mai puțin vorbăreți.

De când oferi consultații, câte convorbiri ai avut?

Nicoleta Lefter: Am intrat în proiect din luna mai și consultațiile au loc miercurea și vinerea, timp de o oră, de la 11.30 la 12.30, ora României. Sunt în jur de trei convorbiri pe zi și vorbesc cu românii din Franța, Lisabona, Italia, dar și de la București, Tulcea, Iași, Constanța, Brașov. Am susținut, cred, vreo 20 de convorbiri până acum. Oamenii sunt foarte încântați să vorbească la telefon, să-și povestească fricile, bucuriile, să râdem împreună, să schimbăm sfaturi, titluri de cărți citite sau de filme văzute, de rețete de mâncare, să vorbim despre fenomene ale naturii sau despre plante. Discuțiile sunt extrem de diverse și fiecare are un farmec al ei. Unele sunt apăsătoare, fragmentate, cu fraze neduse la capăt, cu suspine. Altele sunt vesele, surprinzătoare, galopăm pe idei, nu știm ce să mai punem pe masă de bucurie, ca atunci când avem un musafir drag. Toată lumea știe că te confesezi mult mai ușor unui necunoscut.

Cum au decurs primele conversații, ce spun oamenii, de ce sună, care sunt așteptările lor de la aceste convorbiri?

Nicoleta Lefter: La primele consultații aveam emoții teribile, ca la premieră. Mă luase neliniștea de dimineață, cu mult înainte să încep să sun. Îmi structurasem în cap ce întrebări să le pun în cazul în care nu se leagă conversația; eram înconjurată de cărți de poezie să fiu sigură că sunt la îndemână. M-am izolat într-o cameră unde să nu fiu deranjată, să nu se audă zgomote de afară. Îmi era frică să nu fac vreo gafă. Și am avut surpriza să descopăr că totul a decurs extraordinar de bine și extrem de firesc, exact ca atunci când vorbești la telefon cu cineva. Am avut timp să respir, să nu mă uit deloc pe notițe, să curgă totul de la sine, începând cu întrebări simple: „cum ești?”, „ce faci?” și terminând cu filozofia lui Kant :)). Am plâns la primul apel când am citit poemul Adelei Greceanu, Udo. Vorbeam cu o tipă din Brașov, profesoară de yoga. Am simțit că, parcă, consultația poetică a fost mai mult pentru mine. Cu ce fel de pacienți vorbesc eu? Sunt oamenii cuvintelor. Cei ce iubesc limbajul poeziei, cei ce se conectează ușor la estetica ei, la muzica ei. Majoritatea oamenilor cu care am vorbit au avut un ton bun, pozitiv. Mi-au povestit că în perioada de izolare s-au bucurat să stea cu ai lor, cu familia, dar au dus dorul plimbărilor prin natură. Foarte mulți se întind la discuții, sunt nevorbiți; îi opresc cu greu din povestit. Unii plâng, alții promit că vor veni la teatru să mă vadă jucând. O doamnă din Tulcea mă tot ruga să vin în vacanță la ea în Deltă unde e atât de frumos. La finalul apelului oamenii îmi mulțumesc de mai multe ori, de mă simt și prost. Eu nu înțeleg încă clar ce le dau eu; poate o formă de atenție, habar nu am.

Tu ce ai primit din partea interlocutorilor în schimbul conversațiilor? I-ai simțit ca pe publicul aflat la distanță sau a fost alt tip de relație?

Nicoleta Lefter: Din aceste conversații telefonice am învățat să îl ascult pe celălalt, să fiu atentă la tonul vocii lui, să îmi imaginez persoana cu care vorbesc, să îi fac un profil psihologic, astfel încât la final să-i dăruiesc poemul potrivit. E important să rezoneze cu el; e ca atunci când deschizi la întâmplare o carte și prima frază pe care o citești ți se potrivește de minune cu starea în care te afli. Nu are legătură cu teatrul ce fac aici. Nu am public, nu joc nimic. E un alt tip de relație. E un fir care mai întâi se leagă prin cuvinte, apoi prin fraze și la final se formează o legătură între două ființe care poate nu se vor mai auzi niciodată în viața lor și asta e mișto, e ca într-o poveste de dragoste în care nu se creează obligații. E un apel care poate să însemne ceva sau poate să nu însemne mare lucru, depinde de cât de multă atenție îi dau eu și de cât e dispus celălalt să se deschidă în conversație. Știi, Vulpea îi mărturisește Micului Prinț, în cartea lui Saint-Exupéry, că dacă nu te pregătești cu o oră-două înainte pentru întâlnire ea nu înseamnă nimic. Cam așa e și aici.

Ai discutat cu alți colegi actori, care e atmosfera generală între artiști în această perioadă, în Franța și mai ales la noi?

Nicoleta Lefter: Artiștii de peste tot așteaptă să își înceapă activitatea. Ei doar când muncesc sunt fericiți. Nu le e frică de virus. În Franța, ca și la noi, încep încet-încet să se reia repetițiile, se fac adaptări de spectacole în așteptarea avizului să jucăm în aer liber sau în săli de teatru, cu restricții de distanțare.

Cum ai trăit tu izolarea, ca actriță, ca persoană?

Nicoleta Lefter: Am stat toată perioada în Sibiu și m-am bucurat că sunt cu ai mei. Am petrecut în sfârșit mult timp cu fiica mea. Am citit, am văzut filme și un serial, deși fug de seriale ca de dracu’ că devin foarte ușor dependentă. Nu mi-a lipsit teatrul în mod deosebit pentru că am continuat să repet online, am avut chiar și spectacole (Work. No travel de la Replika s-a jucat online toată perioada aceasta). Nu am fost în concediu, deși în actele de la teatru figuram în concediu. Totuși, nu a fost vacanță, deși de multe ori uitam de ce stăm în casă, așa de bine ne era. :))

Cum vezi schimbarea lumii teatrale și a noilor norme de desfășurare a spectacolelor în această perioadă?

Nicoleta Lefter: Eu nu cred că va urma o schimbare radicală. Da, e adevărat, vom juca cu mai puțini oameni în sală o vreme, cu distanță, dar se va reveni la normal foarte curând, nu îmi fac griji în privința asta. Teatrul nu va muri, e o artă vie de care publicul are mare nevoie. Noi, artiștii, nu vom permite asta. Avem nevoie să ne exprimăm emoțiile, chiar dacă trăim era digitalizării în masă. Roboții ca să funcționeze trebuie încărcați la priză, iar noi, oamenii, ca să funcționăm avem nevoie de ceva care să ne încarce bateriile; arta/teatrul au această menire.

Există aspecte pozitive în criza pe care o traversăm?

Nicoleta Lefter: Da, o putem lua ca pe un restart, să ne reprogramăm prioritățile, să nu ne mai credem buricul pământului. Suntem fragili cu toții; asta ne-a demonstrat această criză. Dar în același timp, poate avea și un aspect pozitiv, căci din fragilitate se nasc cele mai bune, autentice, constructive lucruri. E nevoie urgent să ne focusăm pe cultură, pe educație, să ne concentrăm pe rezolvarea problemelor din sistemul de sănătate, pe încălzirea globală. Nu putem pune pe umerii generațiilor următoare o lume bolnavă la care participăm cu toții, într-un fel sau altul.

Te-ai imaginat beneficiara unei consultații poetice la telefon? Ce ți-ai dori să asculți?

Nicoleta Lefter: Când m-a sunat Emmanuel Demarcy-Mota să îmi propună să fac parte din proiect am fost beneficiara unei consultații poetice în care mi s-a citit Fernando Pessoa. Dacă ar fi să mai primesc o consulație poetică aș vrea să fiu sunată de colegul meu Radu Vancu să văd cum își „tratează” el pacienții.

*articolul face parte din ediția tipărită Capital Cultural nr. 23.