Site-urile ce distribuie continut video, precum YouTube, urmează să fie obligate să plătească mai mult muzicienilor și caselor de muzică, în timp ce editorii de presă și producătorii vor fi obligați să le spună autorilor și artiștilor pe care îi reprezintă ce profit au, potrivit noului plan de reform a drepturilor de autor în Uniunea Europeană.

Planul a fost prezentat săptămâna aceasta de reprezentanții Comisiei Europene, scriu editorii bbc.com. Reprezentanții Comisiei nu specifică și modul în care aceste site-uri vor fi ”forțate” să plătească mai mult artiștii.

Planul urmărește, de asemenea, facilitarea accesului online în toate țările Uniunii Europene și reformarea regulilor drepturilor de autor în ceea ce privește cercetarea și educația.

Andrus Ansip, vicepreședinte pentru piața unică digitală în cadrul Comisiei Europene, a declarat, potrivit BBC, că intenția Comisiei este de a asigura cât mai mult conținut disponibil, urmărind să schimbe total regulile privind drepturile de autor.

Propunerile trebuie să ajungă la Parlamentul European și al statelor europene pentru aprobare, ceea ce ar putea dura ani de zile.

Youtube produce daune financiare artiștilor

Peste 1000 de artiști, printre care se numără și Lady Gaga sau Coldplay, au semnat o petiție prin care cer reprezentanților Comisiei să ia atitudine în această chestiune. Aceștia spun că Youtube-ul reușește, în prezent, să producă daune financiare artiștilor. Youtube-ul, care conține video-uri și conținut audio, obține profit prin vinderea de spațiu publicitar, împărțind apoi profitul autorilor de drept.

Potrivit Comisiei Europene, „noul peisaj digital va crea oportunități pentru creatorii europeni, atât timp cat normele oferă claritate și securitate juridică pentru toți actorii din domeniu”, într-o perioadă în care „tehnologiile digitale schimbă modul în care muzica, filmele, televiziunea, radio-ul, cărțile și presa sunt produse, distribuite și accesate”, scriu și editorii de la hotnews.ro.

Noile planuri fac parte din Strategia privind piața unică digitală și au în vedere diversificarea ofertei de conținut. De asemenea, asigurarea unei piațe mai echitabilă și sustenabilă pentru media, creatori și industriile creative.

„Vreau ca jurnaliștii, editorii și autorii să fie plătiți corect pentru munca lor, indiferent dacă lucrează în studiouri sau în sufragerie, indiferent dacă produsul muncii lor este difuzat offline sau online și indiferent dacă este distribuit publicului utilizând un copiator sau este disponibil în scopuri comerciale pe internet prin intermediul unui hyperlink”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Mai multe informații despre noul plan de reformă puteți citi aici.

de Adela Cândea

sursa: bbc.com