În ultimul deceniu și jumătate, jurnalismul cultural a cunoscut un recul drastic în presa românească. În anii 90 cumpăram ziarele cu brațul, flămânzi să gustăm din diversitatea opiniilor eliberate de stilistica limbii de lemn. Majoritatea cotidienelor aveau câte un supliment cultural săptămânal citit cu nesaț la vremea aceea, dar anii 2000 au dus la dispariția paginilor de cultură și a rubricilor specializate. Revistele culturale au migrat în spațiul virtual și tirajele au coborât la cifra reală a nișei cititorilor interesați de arte şi literatură. Două exemple singulare în presa culturală românească din ultimele două decenii ilustrează formele de adaptare la climatul în care se face acum jurnalism cultural și susțin teza că viabilitatea lui depinde de acordarea la dinamica noilor media de informare.
Cererea condiționează forma
La sfârșitul anilor 90, în firma la care lucrează și în prezent, Răzvan Penescu distribuia colegilor interesați de teatru, un banal tabel de informare despre spectacolele, la care intenționa să meargă în săptămâna următoare. În scurt timp, creșterea exponențială a distribuției online a documentului a ridicat problema plasării lui pe internet într-un loc accesibil tuturor. Era epoca începutului internetului când presa exista exclusiv în print. Acel tabel a fost nucleul nașterii a ceea ce a devenit în 20 de ani cel mai cuprinzător portal cultural românesc www.liternet.ro. De la centralizatorul propunerilor personale de spectacole, Răzvan Penescu a ajuns în scurt timp la selecția unor cronici culese din presa scrisă care să le recomande. „Am început să cunosc oameni care scriau, să le cer permisiunea să le preiau cronicile. După trei ani strânsesem cronică culturală și proză scurtă, iar materialele acestea deveniseră în timp niște rubrici, cu un autor sau cu amestecuri din diverși scriitori care ne propuneau câte ceva. Am strâns totul sub numele LiterNet, dar când textele au devenit foarte mari, adică niște cărți, ele au trebuit organizate cumva și astfel a apărut editura”, spune Răzvan Penescu. Editura LiterNet a condus la transformarea revistei online de literatură română (intitulată până în 2001 RomanianLiterature.com) în portral cultural și a devenit în timp un posibil model pentru alte site-uri culturale. În două decenii de existență Liternet a rămas însă un portal cultural fără concurenţă: „Nu mă așteptam să dureze prea mult, ci să apară niște site-uri specializate, unul de teatru, altul de film, de muzică, proză etc. Chiar au apărut unele, dar au dispărut foarte repede și nu a venit din urmă nimeni care să agrege aceeași diveristate. Dacă a existat ceva care să merite o rubrică pe LiterNet și dacă am avut cu cine să o susțin, am făcut-o. Am amestecat autori tineri cu consacrați, materiale preluate din diverse reviste cu care am colaborat de-a lugul timpului cu materiale originale, scrise exclusiv pentru noi.” Deși pare incredibil, portalul LiterNet e coordonat de un singur om care face toată munca, mai ales noaptea, în timpul liber, ajutat de un webmaster care se ocupă de toată partea tehnică și de două coordonatoare ale postărilor pe social media. Răzvan Penescu știe că dacă dispare LiterNet, dispare ceva important. Calitatea revistei o dă nu doar abundenţa, ci mai ales conținutul. „Am făcut selecţii de la bun început; le-am cerut să îmi trimită materiale oamenilor pe care îi urmăream, pe care îi citeam de mult. Au venit și oameni noi către LiterNet, pe unii i-am acceptat, pe alții i-am refuzat și în continuare refuz foarte multe materiale din cele primite. Sunt şi oameni pe care îi urmăresc un timp mai îndelungat și pe care, cumva, îi cresc. De exemplu, tinerii din trupa Atelierul de Teatru din Botoșani susţin colectiv o rubrică şi preiau ștafeta unul de la altul pe parcursul unui an. Rubirca pe care o țin îi ajută să scrie săptămânal. La finalul anului pot continua să scrie, sau nu, dar ideea e că vine altul din spate care preia rubrica. E un demers educațional pentru că acolo am găsit niște oameni interesați de scris, mai degrabă de proză scurtă, dar care cresc.” LiterNet e azi cea mai vastă platformă culturală românească, fără limite de spațiu și număr de rubrici, cu 30 000 de vizitatori unici pe lună şi 50 000 de likuri pe facebook, cu 300 de cărți editate, descărcate de două milioane de cititori, totul fără nici o singură pagină pe hârtie.
scena9
Decada performativă pe Scena.ro
În luna octombrie, revista de artele spectacolului Scena.ro, una din puținele reviste culturale românești independente care s-a impus și rezistă economic de un deceniu, a împlinit 10 ani de existență. A apărut la început doar pe hârtie, trimestrial, dar în 2010 s-a extins complementar în online ca www.revistascena.ro, pentru a ține pasul cu actualitatea și dinamica scenei performative locale și internaționale. Revista se năștea în 2008 ca reacție la dispariția jurnalismului cultural din presa scrisă spune criticul de teatru Cristina Modreanu (redactoarea-șefă, co-fondatoare a revistei): „Am constatat că se întâmpla ceva foarte trist cu jurnalismul cultural, că el se retrăgea sau se îndrepta în alte direcții și, de fapt, ceea ce am încercat noi atunci a fost să creăm o platformă de conversație despre artele spectacolului și societate, un loc în care să se întâlnească oamenii care scriau deja, sau nu mai aveau unde să scrie în momentul respectiv, și expertiza lor să fie valorificată în continuare într-o revistă pe care lumea teatrului să o poată urmări și la care să se poată referi ca la un reper”. În climatul teatral și social conservator românesc de la începutul anilor 2000, revista își propunea să urmărească conexiunea teatrului cu artele performative și să reflecte transformările din teatru și societate, o misiune consolidată în deceniul scurs de atunci. „Ocupăm o nișă aparent foarte îngustă dedicată artelor spectacolului, dar care, cel puțin din felul în care am conceput revista, acoperă nu numai lumea teatrului, ci și lumea dansului, a experimentului multimedia, a tot ce înseamnă el în artele spectacolului, în artele vizuale sau instalații care prin suprapuneri de concepte se pot integra în artele spectacolului. Ne interesăm și de concertele de un anume tip, de operă etc. Noi ne uităm cât putem de atent la toate intersecțiile dintre aceste arte pentru că teatrul nu mai este de mult doar teatru. E destul de evident și în teatrul românesc că lumea e deschisă către toate aceste intersecții. E o zonă care are mare legătură și cu socialul în toate aspectele lui şi deseori comentăm spectacolele din punct de vedere social, politic. Chiar în ultimul număr (nr. 41) avem cel puțin trei-patru articole care comentează implicarea civică a actorilor și pune întrebări despre cum ar trebui să acționeze artistul. Dacă ar trebui să rămână doar artist sau ar trebui să fie și cetățean și, mai ales, în ce măsură se suprapun aceste două versiuni ale sale? Sunt întrebări destul de interesante privind interacțiunea artelor spectacolului cu societatea pe care nu ne-am propus-o de la bun început. Dar îmi amintesc foarte bine că Magdalena Boiangiu, care era printre cei cinci co-fondatori ai revistei, scria în Dilema despre lumea și politica internațională. Deseori, cronicile și comentariile ei despre teatru erau influențate de aceste evenimente internaționale. Eu, la fel, lucram la un ziar cotidian și eram la curent cu ceea ce se întâmpla în politicile culturale la noi și în alte părți. Eram conectați la lume și asta a influențat foarte mult felul nostru de a scrie. Odată cu schimbările din societate, ne-am schimbat și noi și s-au pus diferit accentele în comentariile pe care le-am publicat. Cred că lucrul acesta s-a întâmplat organic, fără să ne propunem o țintă în direcția aceasta, ci doar să râmânem foarte atenți la ce se întâmplă în jurul nostru, așa cum și teatrul și artele spectacolului cred că trebuie să o facă pentru că nu pot funcționa fără acest feedback care le ține vii.” (Cristina Modreanu) Aniversarea deceniului de existență al revistei deschide accesul la cele 40 de numere apărute până acum în print în arhiva încărcată pe noul site al revistei în format pdf. Revistascena.ro în varianta electronică e actualizată cu știri la zi, interviuri, cronică săptămânală de spectacol, corespondențe internaționale etc. Extensia electronică bilingvă a celor patru numere anuale din print ne intermediază şi conexiunea cu alte proiecte ale Asociației Române pentru Artele Spectacolului (ARPAS, editorului revistei): Platforma Internațională de Teatru București, Microistoria, Harta senzorială și Podcastul Scena.ro co-produs cu Teatrul Național Radiofonic.
O vizită pe www.liternet.ro și www.revistascena.ro ne dă de citit și de văzut cu ochii noștri cum arată viitorul jurnalismului cultural în vechile (print) și noile media.
de Oana Cristea Grigorescu
*articol apărut în Capital Cultural nr. 15
