Operatorii culturali și sportivi  vor avea la dispoziție, în centrul Sibiului, un spațiu alternativ pentru organizarea evenimentelor.

Spațiul face parte din proiectul Habermann Markt, ce va fi inaugurat la jumătatea lunii iunie, pe strada Berăriei numărul4, unde a funcționat fosta Berărie Habermann.

Întregul proiect se desfășoară pe o suprafață de 7.645 metri pătrați și cuprinde 57 de căsuțe modulare, inspirate din arhitectura nordică, în care vor funcționa restaurante, cafenele, magazine, magazine cu delicatese și multe altele, dar și furnizori de servicii. Spațiul destinat organizării evenimentelor va avea aproximativ  1300 de metri pătrați (70 x 18.57mp). În cadrul amplasamentului au fost prevăzute zone generoase pietonale, cu mobilier urban pentru relaxare, care vor putea găzdui, periodic, spectacole, concerte, târguri sau evenimente sportive. De asemenea,  operatorii vor beneficia de o serie de facilități puse la dispoziție: o scenă demontabilă de 10 x 8 m, panouri led (4x3m), rețea wireless, multiple zone de racordare la curent trifazic și promovare prin intermediul platformei proprii de comunicare.

Ne-am propus să construim un hub cultural

„Ne dorim o zonă vie și efervescentă, un punct de referință pentru cumpărături de calitate și, în același timp, un spațiu de întâlnire și socializare, în perimetrul ultracentral al orașului. Aici vor funcționa restaurante și cafenele, magazine cu produse locale și de calitate, dar esența este dată de evenimentele care vor anima Habermann Markt. Modelul nostru se regăsește în alte mari orașe europene, în care piețele de acest tip sunt puncte importante de susținere ale economiei și culturii gastronomice locale dar, în același timp, au rolul de a educa și de a inspira vizitatorii. Ne-am propus să construim un hub cultural, care să apropie oamenii, să atragă turiști și să îmbogățească, în final, comunitatea”, a declarat Viorel Horja, Manager General Euro Imob International, dezvoltatorul acestui proiect. Valoarea estimată a investiției, în amenajarea și pregătirea spațiului, se ridică la peste două milioane de euro.

Operatorii care vor organiza evenimente incluse pe agenda culturală sau sportivă a orașului, vor beneficia de gratuitate, pentru folosirea acestui spațiu.