El Ateneo Grand Splendid este una dintre cele mai cunoscute librării din Buenos Aires, Argentina. În 2008, The Guardian a plasat Grand Splendid pe locul doi, în topul celor mai frumoase librării din lume. Din 1919, Grand Splendid a fost pe rând teatru, cinema, iar acum librărie. În toate aceste ipostaze, şi-a păstrat măreţia.
Interiorul clădirii este şi astăzi la fel de uimitor, precum atunci când a fost imaginat de către arhitecţii Peró şi Torres Armengol. Intacte au rămas tavanele cu fresce originale, cutiile de teatru ornate, balcoanele rotunjite şi elegante, perdelele roşii de catifea.
Scenă pentru legende ale tangoului
Menit să satisfacă şi cele mai pretenţioase gusturi, în zilele sale de glorie, locul i-a aparţinut lui Max Glucksman, o figură proeminentă pe scena tangoului argentinian. Proprietar al casei de înregistrări „Nacional-Odeon”, acesta a dorit un spaţiu memorabil pentru scena culturală din Buenos Aires. Grand Splendid a găzduit legende ale tangoului precum Carlos Gardel, Francisco Canaro, Roberto Firpo, şi Ignacio Corsini.
De la teatru, la cinema
Din 1929, teatrul a trecut prin lucrări de reconstrucţie. A devenind prima sală de cinema cu sunet din Argentina. Dragostea lui Glucksman pentru tango şi-a pus amprenta şi în această nouă formă a clădirii: orchestre de tango acompaniau producţiile cinematografice fără sunet.
La începutul anilor ’90, clădirea se afla într-o stare precară şi chiar era ameninţată cu distrugerea. Achiziţionat de Grupo Ilhsa, proprietar al altor 40 de librării, Teatro Grand Splendid a devenit bijuteria din portofoliu. Restaurat sub supravegherea arhitectului Fernando Manzone, acesta a fost transformat într-una dintre cele mai mari librării din America de Sud, în urma unei investiţii de 200.000 de dolari.
Pentru un efect spectaculos, arhitectul argentinian a decis să schimbe scaunele cu rafturi de cărţi, dar a elementele specifice unui teatru. De asemenea, a fost restaurată cupola originală, pictată de artistul italian Nazareno Orlandi – o alegorie pentru pace, realizată după Primul Război Mondial.
În urma schimbărilor, clădirea nu a ajuns să fie doar cea mai apreciată librărie din Buenos Aires, ci şi un obiectiv turistic vizitat anual de peste un milion de turişti.
sursă foto: atlasobscura.com