Guvernul României a decretat în anul 2004, ca la data de 9 octombrie să se comemoreze Ziua Națională a Holocaustului, moment care marchează începutul deportărilor populaţiei evreieşti în Transnistria. Pentru a comemora aceste evenimente istorice, spectacolul Coro Nero a fost programat miercuri, 12 octombrie, de la ora 20:00, la Studioul CAVAS din cadrul Facultății de Litere şi Arte Sibiu.
Coro nero surprinde traseul unui grup de evrei, pornind de la un moment esenţial al vieţii – o nuntă, trecând prin panica din noaptea în care sunt goniţi din case, prin calvarul lungii călătorii cu trenul şi prin iadul lagărului de muncă. Coborârea în infern capătă dimensiuni universale şi se face sub semnul teribilei dorinţe de a nu fi văzut, de a trece neobservat.
Muncesc, tac, sunt invizibil…
„Muncesc, tac, sunt invizibil…” devine un slogan al celei mai de jos trepte a durerii şi a fricii. Contextul relativ comod al vieţii cotidiene şi societatea globală a începutului de secol XXI, în care, aparent, asemenea monstruozităţi nu se mai pot repeta, fac ca spectacolul să devină un apel la neuitare, la emoţie şi la pioşenie.
Spectacolul este o co-producţie a Departamentului de Artă Teatrală (Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu – Facultatea de Litere și Arte), a Centrului de Cercetări Avansate în Domeniul Artelor Spectacolului și a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, realizată cu sprijinul Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România, „Elie Wiesel”, și a Holocaust Memorial Museum din Statele Unite (Steven Spielberg Film and Video Archive), care au pus la dispoziție imaginile și fotografiile folosite în proiecțiile video.
CORO NERO de Stanislas Cotton REGIA:Veronica și Cătălin Pătru; TRADUCEREA: Diana Nechit; VIDEO: Radu Nechit; LUMINI: Dorin Părău; SUNET: Eliza Ceprăzaru; DISTRIBUȚIA: Rada Constantinov, Ioana Cosma / Iulia Popa, Alexandra Gavrilov, Oana Marin, Gabriela Pârlițeanu, Vladimir Petre, Fabiola Petri, Mihai Rădulea / Andrei Gălcescu, Tudor Răileanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Claudiu Urse și copilul Vladimir Nechit; Manager proiect: Ion M. Tomuş.