Lumea se implică. Cel puțin cu impresia asta am putea rămâne, dacă ne-am opri la aprecierile, distribuirile, comentariile, participările și mesajele din mediul virtual. De când accesul la internet a devenit aproape nelimitat, în timp și mobilitate, mirajul ecranelor pare că nu are cum să-și piardă din atracție. Și cum suntem prinși tot mai mult în viața socială virtuală, tot aici ne manifestăm și interesele și convingerile. Ne încărcăm, conștient și inconștient, fluxurile de informații și știri, cu lucrurile care ne plac, ne interesează și ne confirmă.
Din zona asta de confort pe care ne-o creăm, ne alegem tot mai des și petițiile pe care le semnăm, cauzele pe care le susținem, sau grupurile cu care vrem să ne asociem. Și nici măcar asta nu e un lucru rău. Doar că pe internet și opțiunile par nelimitate. Cum să mai reușim să ne canalizăm eforturile spre cauzele care ne sunt cu adevărat aproape sau la care putem contribui cel mai eficient?
Foto: Monika Tompos
Generozitatea și implicarea în online sunt benefice, fără discuție. Dar ce proiecte, idei și acțiuni reușesc să adune energii în jurul lor și în offline? Am vrut să aflu cum arată acum, la final de 2017, implicarea comunității pe plan local, motiv pentru care am stat de vorbă cu Ciprian Ciocan, directorul Fundației Comunitare Sibiu.
Începând cu anul 2012, Fundația Comunitară a reușit, mai ales prin intermediul maratonului, să ofere vizibilitate proiectelor comunitare sibiene. Se poate vorbi, aproape șase ani mai târziu, de o evoluție a numărului sau a calității proiectelor? Pentru ce își mai unesc forțele sibienii?
Ciprian Ciocan: Șase ani mai târziu lucrurile arată destul de diferit într-adevăr. În primul rând că în 2012 erau doar o mână de ONG-uri care aveau un profil public, în timp ce astăzi probabil discutăm de 10-20 de ONG-uri care sunt recunoscute – aș zice că sunt aproape branduri. Sibienii își unesc forțele, așa cum e normal, în primul rând pentru ajutarea acelora din comunitate care nu se pot ajuta singuri: bebelușii născuți prematur, animalele fără stăpân sau copiii cu autism. În același timp însă, ne face plăcere să vedem în fiecare an tot mai multe proiecte despre viitorul educației și proiecte interesante care ne leagă de tradiții din mediul rural, așa cum au fost proiectele „Bivolița contraatacă” sau „Torcălăii” în care niște tineri s-au gândit să ne reamintească cum se poate prelucra lâna, care acum din păcate nu mai este valorizată.
Care ar fi indicatorul pentru Fundația Comunitară că și-a îndeplinit misiunea? Ce ar trebui, la modul ideal, să funcționeze de la sine, după impulsul dat de voi?
Ciprian Ciocan: Cu siguranță Fundația Comunitară nu și-a îndeplinit misiunea, ea fiind în primul rând una pe termen lung. Ce ne-am propus atunci când am fondat-o alături de colegii din grupul de inițiativă, a fost să punem la dispoziție sibienilor și comunității o resursă (de finanțare, de know-how, de încredere) care să dăinuiască. Desigur că în cei cinci ani de activitate, deja am lansat o serie de inițiative care au rezultate vizibile. Maratonul cred că a reușit să modifice obiceiurile sibienilor, generozitatea pe care o vedem în fiecare an cu ocazia evenimentului a devenit deja o tradiție, într-o cultură (și mă refer aici la cea românească în primul rând) care nu era neapărat prietenoasă cu donațiile. Toată lumea ne spunea atunci cât de bună e ideea cu semimaratonul, dar nu crede că lumea va da bani pentru așa ceva. La prima ediție am considerat suma de 30.000 lei un mare succes. Între timp, suma strânsă a crescut de peste 15 ori, deci schimbarea este evidentă. Spiritul de inițiativă (curajul de a iniția proiecte), voluntariatul sau implicarea în educație a companiilor, a specialiștilor din IT sunt alte schimbări importante. Și nu mă refer aici doar la proiectele noastre. Multă lume zice, oarecum peiorativ, că participarea la maraton a devenit o modă. Supralicitez. Am lansat o modă a implicării în comunitate.
Politicienii locali par a nu se pune de acord despre locul și sursa de finanțare pentru construcția unui nou spital public în Sibiu. Am putea să-i spunem o competiție de idei. Există în societatea civilă o concurență asemănătoare? Există grupuri de interes divergente în Sibiu, în afara celor politice?
Ciprian Ciocan: De regulă, concurența este unul dintre motoarele progresului, așa cum este și nemulțumirea. Mi-ar plăcea să văd mai multă concurență de idei în societatea civilă sibiană. O putem vedea, de exemplu, atunci când organizațiile aplică la Maraton, la Științescu sau la agendele Primăriei. Acolo, cele mai bune idei câștigă și sunt finanțate, iar responsabilitatea noastră este tocmai asta, să asigurăm un proces cât mai transparent și corect, care să scoată la suprafață cele mai bune idei, alături de cele mai capabile echipe care să le implementeze. N-aș spune că nu există divergențe, dar din păcate suntem prea puțini să avem timp pentru ele, așa că cel mai des trecem peste, pentru că sunt mai multe lucrurile care ne apropie, decât cele care ne despart. Luând aceasta în considerare, mi-ar plăcea să văd mai multe divergențe și lupte de idei pe bune la Sibiu.
Ce tipuri de proiecte ale comunității sprijină Fundația Comunitară și în ce fel?
Ciprian Ciocan: Pentru că tocmai trecem printr-un proces autoreflexiv, o să vă povestesc cum ne uităm noi la categoriile de proiecte. La nivelul cel mai de sus, putem spune că încercăm să sprijinim acele proiecte care cresc capacitatea comunității de a-și rezolva singură problemele – adică comunitatea identifică și problemele, și soluțiile. Pe de altă parte, am observat că Sibiul are nevoie de două lucruri în mod deosebit: proiecte inovatoare (care aduc idei și soluții noi sau care abordează tehnologii de ultimă generație) și acele proiecte care se ocupă cu a aduce mai aproape diferitele categorii de membri ai comunității, fie că discutăm de cetățeni și administrație, tineri și vârstnici, rural și urban, periferie și centru sau de micșorarea altor discrepanțe sociale.
Cum devine smart orașul?
Ciprian Ciocan: De anul acesta am readus în discuție conceptul de Smart City, care nu este deloc nou la Sibiu. Abordarea pe care o propunem este de această dată una de jos în sus. Dacă până acum ne uitam exclusiv la administrația publică pentru a implementa diferite soluții, acum încercăm să explorăm ce poate însemna un oraș mai inteligent pentru fiecare dintre noi și mai precis, ce putem noi face pentru a propune soluții prin care cu ajutorul tehnologiei, să rezolvăm probleme ale orașului. Și chiar dacă pare ciudat, fiecare dintre noi poartă acum în buzunar un super-computer, care pe lângă o putere extraordinară de procesare, conține un modul GPS, o mulțime de senzori, cameră foto-video, conexiune permanentă la Internet. Acest dispozitiv la care cercetătorii din cea mai mare parte a secolului trecut abia visau, ne poate transforma pe fiecare dintre noi într-o sursă de date (big data), date care pot fi utile pentru rezolvarea problemelor orașului. Spre exemplu, timpul pe care îl petrecem la semafoare sau într-un sens giratoriu, ar putea transmite inginerilor de trafic ce modificări să facă pentru eficientizarea transportului în oraș. Modelul Responsive City care urmează celui de Smart City, pune astfel cetățeanul într-un rol mult mai important.
Mai mult, ce ne propunem anul acesta prin Științescu, e să ducem conceptul de Smart City până la nivelul copiilor, care încă de mici, pot învăța cum să devină mai conștienți de orașul în care trăiesc, mai atenți la ce se întâmplă în jurul lor și capabili să propună soluții. Ne dorim să-i învățăm să treacă de la nivelul de consumatori de tehnologie, la acela de creatori de tehnologie. Orașul va deveni smart când această generație va începe să altereze serios felul în care ne raportăm la oraș. Eu sunt foarte curios cum va arăta.
