Iubitorii chitarei clasice sunt invitaţi la un regal de muzică spaniolă şi la întâlnirea cu unul dintre cei mai apreciaţi instrumentişti din Spania. Campania Sibiu – Guitar Friendly City continuă în acest weekend cu două recitaluri de chitară clasică susţinute de chitaristul spaniol Rafael Serrallet.
Cele două recitaluri vor avea loc duminică, 28 iunie, ora 19.00 la Cetatea Cisnadioara, în parteneriat cu Biserica Evanghelica, şi luni, 29 iunie, ora 19, în aer liber la Cafe Wien. Evenimentul este al doilea din cadrul Serilor de chitara ”De la Baroc la Rock”, un proiect cultural de promovare a chitarei și a chitariștilor din România, derulat de Asociaţia Culturală Play. Intrarea este liberă.
Chitaristul Rafael Serrallet provine din Valencia, a fost elevul cunoscutului maestru al chitarei clasice José Tomás, continuându-şi educaţia muzicală condus de chitarişti celebri precum Leo Brower, David Russell, Roberto Aussel, Manuel Barruec. Rafael Serallet predă chitară clasică la mai multe universități din întreaga lume. Pe lângă cariera de profesor, acesta este cunoscut prin înregistrările radio-TV în Europa, Asia şi America. A performat ca artist pe scene consacrate ale lumii muzicale, precum Carnegie Hall din Londra şi Lincoln Center din New York, Liceul din Barcelona, Maestranza din Sevilia, Lutoslawsky Hall din Varsovia etc. A concertat alături de orchestre renumite precum Filarmonica Natională din Ukraina, Orchestra Simfonica Națională din Panama, Filarmonica din Transilvania, Jove Orquestra de la Generalitat Valenciana etc.