Comunicat de presă

Asociația 7 ARTE așteaptă familiile cu bebeluși (0-2 ani) și copii mici (0-4 ani) la o serie de ateliere de lectură, parte din proiectul „Lecturi de la început” – o inițiativă de promovare a lecturii de la vârste mici.  

Prima serie începe în prima săptămână din septembrie și include 5 întâlniri cu scriitori români contemporani, care îi vor invita pe cei mici și pe cei mari să se lase în voia poveștilor și să se bucure de beneficiile lor.

Autorii care susțin „Lecturi de la început” sunt: 

  • Cristina Andone, scriitor, trainer de creativitate și activist educațional, autoarea seriei „Dar Motan” (editura Nemira) | 7 septembrie, ora 11:10;
  • Adriana Grigore, câștigătoarea premiului special al librarilor la Premiile Cărturino, cu volumul „Apă, praf și soare” (editura Arthur) | 13 septembrie, ora 18:10;
  • Alexandra Niculescu, nominalizată la premiile Cărturino cu volumul „Orangeria” (editura pentru Artă și Literatură) | 20 septembrie, ora 18:10;
  • Cosmin Perța, poet, prozator și eseist, autor al trilogiei „Anisia” (editura Polirom) | 26 septembrie, ora 18:10;
  • Ana Dragomir, scriitoarea „copil-minune”, care a publicat 3 cărți la editura Trei, până la vârsta de 14 ani și va lansa o nouă carte în această toamnă |15 octombrie, ora 18:10.

Alte zece ateliere, pentru familii, susținute de trainerii 7 ARTE, vor consta în sesiuni scurte de lectură și joacă, adaptate vârstei participanților, prezentări de carte pentru diverse etape de creștere a copiilor și informații utile părinților, pentru a instala rutina lecturii în viața copilului. 

Invitate: psiholoaga Simona Ioniță, consilier pentru dezvoltare personală, formator și lucrător prin arte combinate la „Atelierele Emei” și reprezentante ale editurii XYZ Books.

Participarea la ateliere se face pe bază de înscriere. Toate atelierele vor avea loc în spațiul unui loc de joacă (Șos. Mihai Bravu, nr. 255, București, Sector 3).

„Ideea noastră a pornit de la constatarea că noile generații sunt formate din nativi digitali, de aceea este foarte importantă prezența cărților în preajma copiilor în primii ani de viață, când se formează obiceiuri și deprinderi pentru mai târziu.

Proiectul este mai amplu și pe lângă această serie de 15 ateliere gratuite vom avea o serie de întâlniri de lectură cu copiii din grădinițe din București și din provincie, vom înregistra podcasturi cu autorii care participă la proiect și vom publica o carte ilustrată, care va vorbi despre lectură și cărți așa cum au fost percepute de participanții la proiect.

Cartea rezultată, ilustrată de talentata artistă vizuală Adriana Petrescu va fi distribuită copiilor, în grădinițele care găzduiesc atelierele de lectură”, a explicat coordonatoarea proiectului inițiat și implementat de Asociația 7 ARTE, Livia Lucan-Arjoca. 

Calendarul atelierelor și informații utile despre lectură sunt disponibile pe canalele de social media ale 7 ARTE, programul smARTkid.

„Lecturi de la început” este o inițiativă a asociației 7 ARTE, care promovează lectura și cărțile pentru copiii de vârstă mică, categoriile de vârstă cuprinse între 0-6 ani, în București, dar și în provincie.

Parteneri: editurile Arthur, ZYX Books, Pandora M, Gama, Nemira, Polirom Junior, Katartis și Atelierele Emei, librăriile Cărturești, Bookhub, Itsy Bitsy, 5 minute de literatură.

Proiect cultural cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării. 

Despre ONG-ul 7 ARTE

Asociaţia 7 ARTE (www.7arte.org) este o organizaţie non-profit înființată în 2015 cu scopul de a promova cultura, mai ales în rândul copiilor şi adolescenţilor.

Poziționată în zona promovării culturii scrise, Asociația 7 ARTE folosește formule inovatoare prin care ajunge la publicul tânăr și crește interesul pentru lectură și carte, ca instrumente de cunoaștere, dezvoltare personală, acces la educație și catalizatoare pentru bunăstare personală și socială.

Persoană de contact:

Livia Lucan-Arjoca | 0722571887