La o primă vedere,  pungile vechi de plastic, cartoanele uzate, casetele  de tip VHS sau fâșiile vechi de îmbrăcăminte par să nu aibă nici o legătură una cu  alta.  Cu toate astea,  fiecare dintre ele  prind contur sub formă de artă în întreaga lume, sărbătorind creativitatea, precum și atenția sporită asupra importanței reciclării.

Un artist pakistanez  crează sculpturi în mărime naturală din pungi de plastic reciclate de toate tipurile: saci de produse alimentare, saci de gunoi. Numele lui e Khalid Chrishtee. Fiecare lucrare a sa dezbate importanța reciclării deșeurilor și explorează în același timp și aspecte ale experienței umane.

Guerra de la Paz

În altă parte din lume, un grup de artiști cubanezi, Guerra de la Paz folosesc piese de îmbrăcăminte reciclată  pentru a compune „sculpturi”, care pun la îndoială  societatea de consum în care trăim. Nicholas Gentry – un artist britanic a optat pentru a recicla materiale tehnologice învechite  cum ar fi compact disc-urile, negative de film, casete VHS sau floppy discurile.

Conform cu publicația, The Guardian, reciclarea joacă un rol important pentru economie și influențează atmosfera și clima planetei.  La nivel global, aceste inițiative au drept scop  reducerea de emisii poluante, prevenind impactul asupra mediului asociat.  În acord cu această practică, Mbongeni Buthelezi, un alt artist din Africa de Sud a găsit o modalitate de a-și combina pasiunea artistică cu dragostea sa de reciclare. El colectează pungi de plastic de pe străzi și le transformă într-un tip unic de artă.

Surse: The Guardian, Euronews, New York Times, BBC