Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” prezintă vineri, 24 februarie, de la orele 17:00 și 19:00, spectacolul – concert „Apolodor” cu Dorina Chiriac, Ada Milea, Radu Bânzaru și Alex Neagu.

Teatrul „Gong” pornește într-o aventură muzicală în jurul lumii pentru a-l redescoperi pe Apolodor, unul dintre cei mai îndrăgiți pinguini din toate timpurile. Plecat de la circ în căutarea familiei și a prietenilor lui de la Polul Sud, Apolodor se dovedește un erou ce reușește să treacă peste toate obstacolele din calea sa în drumul plin de dor spre casă. Spectacolul – concert de la Sibiu este o adaptare după „Cartea cu Apolodor” de Gellu Naum, un text unic în cultura română, inventiv și valoros atât după criteriile poeziei mari, cât și după rigorile specifice literaturii celor mici. Cei patru actori ne invită, așadar, să descoperim un fel de hartă muzicală a călătoriilor pinguinului inventat de Gellu Naum, căruia Ada Milea îi dă consistență într-un spectacol comic și muzical.

Apolodor e cadoul nostru de Dragobete pentru cel mai frumos public din oraș! Prin spectacolele invitate din timpul stagiunii ne propunem să aducem bucurie în rândul celor mai tineri și să contribuim la o agendă culturală efervescentă. Doar de la începutul anului și până acum, teatrul nostru a avut o agendă cu 59 de evenimente, ceea ce reprezintă o performanță la nivel național.”, a declarat Adrian Tibu, managerul Teatrului pentru Copii și Tineret din Sibiu.

Spectacolul are o durată de aproximativ 1h și este recomandat tuturor categoriilor de public. Costul unui bilet este 24 lei, tarif unic, nereturnabil, în limita locurilor disponibile. Biletele au fost puse în vânzare online prin teatrulgong.ro, dar și la sediul Agenției Teatrale din str. Alexandru Odobescu nr. 4, de miercuri până vineri între orele 11:00 și 18:00, sâmbăta de la 10:00 la 18:00 și duminica între orele 10:00 și 14:00.