La Muzeul de Istorie „Casa Altemberger”, din cadrul Muzeului Național Brukenthal din Sibiu s-a deschis expoziția „Istoria stilourilor românești. Colecția Petre Crăciun”, care poate fi vizitată până în 30 iunie. Pot fi văzute peste 400 de obiecte, de la stilouri și alte instrumente de scris, până la documente, fotografii, legitimații, publicații, afișe și tipărituri și modele de ambalaje pentru stilourile produse în anii ʼ50-ʼ80, unele dintre ele unicat.
Întreaga colecția aparține scriitorului Petre Crăciun, care de mai bine de cinci ani adună stilouri și documentează istoria acestora. Anul trecut a lansat volumul „Istoria și catalogul stilourilor românești”, o istorie spectaculoasă a modelelor de stilouri românești și a producătorilor acestora. Multe pagini sunt dedicate celebrului ”stilou guvernamental” Flaro cu peniță de aur, produs pentru protocolul de grad zero. Cartea cuprinde un catalog ilustrat cu 75 de modele de stilouri fabricate în România, în ultimii 70 de ani.
Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Pasiunea pentru instrumentele de scris, în special pentru stilouri a descoperit-o în copilăria, însă a început să colecționeze în ultimii cinci ani.
Oana Ciucă Lázár: De unde vine această pasiune pentru stilouri și când ați început să le colecționați?
Petre Crăciun: Pasiunea pentru stilouri o am chiar din copilărie, când am scris pentru prima dată cu un Slalom Pionier – un stilou foarte, foarte, foarte mic – cu care scriam atunci prin anii ’60 – ’70. Sigur, ăsta era un stilou pentru elevi, pentru începători. Mi-a plăcut, dar mă deranja, pentru că mai curgea din când în când. Îmi murdărea foaia, mama îmi rupea foaia și mi-am dorit stilouri mai bune, care să nu curgă; mi se părea atunci că nu există.
Sigur că până la urmă am obținut, am dobândit alt stilou românesc mai bun. Pe urmă încă unul mai bun și de-a lungul timpului am rămas cu pasiunea aceasta pentru stilouri și desigur, nu numai pentru stiloul românesc… Dar am început să colecționez foarte serios stilouri românești în urmă cu circa cinci ani, și de atunci nu m-am oprit. Este un proiect continuu, am adunat aproape tot ce s-a produs în România. Și la ora actuală am strâns o expoziție care este unicat în România.
Ați reușit să expuneți colecția în multe orașe?
Petre Crăciun: Am avut mai multe expoziții pînă acum, dar nu o asemenea amploare cum va fi cea din Sibiu. Am avut o expoziție la Biblioteca Academiei Române, unde am expus și stilouri românești, dar și stilouri folosite de scriitori români contemporani la Biblioteca Națională a României. Am mai avut o expoziție la Muzeul de Istorie Teohari Antonescu din Giurgiu, au fost mini expoziții în multe localități, chiar și în școli. Eu nu colecționez numai stilouri, ci caut să redeștept interesul pentru scrisul de mână și am foarte multe întâlniri cu elevii prin care caut să îi conving să scrie cât mai mult de mână; dacă se poate chiar cu stiloul.
În 4 mai se deschide la Muzeul Brukenthal expoziția dedicată stilourilor românești. Ce va cuprinde? Câte stilouri? Ce alte documente? Cum ați gândit-o?
Petre Crăciun: Da, este cea mai mare expoziție făcută vreodată în România, care conține instrumente de scris, stilouri speciale, circa 200 de piese, dintre care unele sunt absolut unicat, care nu mai pot fi văzute nicăieri.
Cea mai importantă piesă este un stilou care este numerotat Flaro Trei, ce e făcut la Sibiu. E cel mai vechi stilou românesc și apoi sunt peste 40 de modele, aproape 50 de modele care au fost făcute la Flaro la Flamura Roșie. Inclusiv stilouri pentru elevi, chiar și celebrul stilou Flaro Dacia, care era stiloul guvernamental făcut pentru necesitățile de protocol ale lui Ceaușescu.
Am și un stilou cu semnătura imprimată termic a lui Nicolae Ceaușescu, probabil dintre cele pe care le-a folosit. Am stilouri care s-au făcut la Archimet Sibiu, care a fost o altă înteprindere, de data aceasta de cooperație. Am stilouri care s-au făcut la Chimica Cluj și stilouri care s-au făcut la o altă întreprindere de cooperație, Drum Nou București.
Apoi am documente de epocă, inclusiv din perioada interbelică, documente care vorbesc despre fabricile care au existat în Sibiu. Am multe documente, fotografii, cărți de muncă, legitimții, corespondență a unor fabrici din perioada interbelică. Am foarte multe ambalaje ale unor stilouri, iarăși unele unicat. Culmea că există stilouri la care există numai ambalajul și nu avem stiloul în Romania.
Am și o vitrină care este dedicată unor stilouri făcute de alte firme din afară, dar dedicate unor personalități românești, cum ar fi Regele Mihai I sau Ilie Năstase, căruia i s-a dedicat o ediție specială.
Mai am o vitrină care este dedicată unor mari scriitori români contemporani, care au folosit stilouri românești.
Toate exponatele fac parte din coelcția dumneavoastră sau o parte sunt și din patrimoniul Muzeului Brukenthal, având în vedere că aici erau principalele fabrici de stilouri ?
Petre Crăciun: Din păcate Muzeul Brukenthal nu are în patrimoniu astfel de stilouri. Toate sunt din colecția mea. De fapt, la nivel național sunt puține instituții care au stilouri. Sunt câteva stilouri pe la Muzeul Literaturii, instrumente de scris, tocuri care au aparținut unor scriitori. Interesul e destul de scăzut, cred. Pe mine m-a șocat, pentru că de asta – vreau să vă spun – am și purces la acest demers. Am scris și o carte care se numește „Istoria și catalogul stilourilor românești”, care conține toată evoluția istorică a stilourilor din România, de la primele încercări a stilourilor produse în perioada interbelică sau stilouri făcute de meșteșugari – avem și o asemenea secțiune – până în momentul în care s-a oprit producția.
Dar interesul pentru stilouri în România, mie mi s-a părut a fi foarte scăzut. Eu, personal, am scris această carte pentru că nu am găsit informațiile care mă interesau despre unele modele făcute, de exemplu, la Flamura Roșie și negăsind, am ajuns la concluzia că o să fac eu ce nu am găsit pe piață.
Eu am adunat această colecție unică, nu numai pentru mine, ci și pentru a fi salvată o parte importantă, spun eu, din istoria României pentru că instrumentele de scris țin de istoria națională până la urmă și am bucuria de a fi salvat un capitol măcar.
Cât de greu v-a fost să procurați stilourile? Cine le-a mai păstrat? Cine a păstrat ambalajele?
Petre Crăciun: Foarte greu, e o întreagă aventură. Dacă m-aș apuca să spun cum au fost procurate, aș mai scrie o carte. Multe dintre ele sunt cumpărate de pe diferite site-uri, din târguri, au apărut în momentul în care erau vândute ca accesorii. Am bucuria de a fi procurat unele exemplare chiar vecine, în afara țării, vreau să vă spun că am găsit stilouri românești, de exemplu un Flaro 46 care e făcută în anii ’50 în Statele Unite ale Americii. Am găsit un stilou Flaro Dacia din acela guvernamental în Bulgaria și mi s-a spus că a fost oferit de unul înalt reprezentant al partidului Comunist Român unui înalt reprezentant al Partidul comunism bulgar, poate chiar Ceaușescu lui Todor Zhivkov.
Ce vă propuneți în continuare?
Petre Crăciun: Vreau să-mi îmbogățesc colecția, pentru că – spuneam – sunt câteva piese care îmi lipsesc și am găsit de atunci – am găsit de exemplu două stilouri făcute, posibil, chiar la Sibiu – două stilouri care se numesc Hardmuth Școlar– deci pentru uzul elevilor – care sunt foarte vechi. Sunt anii ‘30 – ’40 și acoperă un gol pe care nu îl aveam.
Deci îmi propun să găsesc piese pe care nu le am, de care știu sau piese de care nu știu și nu știe nimeni. Să îmbogățesc și catalogul acesta pe care îl am și sunt preocupat la ora actuală de stilourile românești. Un alt capitol al interesului meu este acela al vitrinei scriitorilor români. Vreau să colecționez un număr cât mai mare de stilouri cu care au scris scriitori din România contemporană. Și deja am peste 20 de piese, stilouri și manuscrise.
Pentru că eu cred că dacă nu există un interes, aceste lucrurile se pierd. Ori stilourile, instrumentele de scris, manuscrisele îi atrag foarte mult pe tineri, pe copii de personalitatea unui scriitor ca și alte obiecte care sunt expuse.
de Oana Ciucă Lázár; transcriere: Angela Korodi
Fotografie reprezentativă: Petre Crăciun / Facebook
