„Am făcut ceva rău.” Cine suferă mai mult? Cel care aşteaptă sau cel care ştie că este aşteptat?
În încheierea Este Film Festival a fost proiectat filmul românesc „Vara s-a sfârşit” care a reuşit să păstreze lumea în sală până la aplauzele finale adresate oamenilor de pe scenă, şi asta spune multe despre filmul în sine. Actorii, o mână de oameni, dar toţi extrem de talentaţi chiar şi în ciuda vârstei, au vizionat împreună cu publicul filmul lor. Printre care şi Ofelia Popii care joacă formidabil rolul mamei ultraprotectoare care se teme constant pentru fiul ei.
În film este regăsită tema prieteniei din balada lui Schiller „Die Bürgschaft” şi transpusă în timpuri mai apropiate nouă, mai exact în vara eclipsei totale de soare din 1999. Cum însuşi regizorul Radu Potcoavă a mărturisit, acest detaliu nu se afla în scenariul iniţial, însă l-a ales pentru că este un eveniment la care se poate raporta marea majoritate a publicului adult. Un eveniment clar definit în timp, 11 august 1999, dar care pentru protagonistul filmului încetează de a avea semnificaţia astronomică, şi devine momentul maturizării sale şi a asumării faptelor.
Prima parte este lină. Ai crede că te vei uita până la sfârşit la dezvoltarea unei prietenii, eventual îi vezi cum fac schimb de adrese şi îşi promit să-şi trimită scrisori întotdeauna, pâna la Crăciun. Dar filmul surprinde, şi încă cât! Deorece urmăreşte un singur fir narativ, aluneci uşor în drama băiatului, nici nu ai timp să îţi imaginezi tragedia celuilalt personaj care, indubitabil, suferă. Dar pe Radu Potcoavă nu-l interesează personajul secundar. Noi îl asistam doar pe Mircea mâncat de dubii, de frică şi în final, de remuşcări. Iar întrebarea cu care rămânem după ce apare genericul în cel mai neaşteptat moment este: cine suferă mai mult? Cel care aşteaptă sau cel care ştie că este aşteptat? Să alegi să descrii suferinţa omului neputincios care conştientizează că în mâinile lui stă salvarea altei persoane este riscant. Poate deveni monoton. Nu ai suspans, nu ai violenţă, nu îl vezi pe ăla cum urlă de durere. În schimb, ai un băieţel peste care trec zilele (nu foarte multe) şi doar asişti la un crescendo al sentimentului de vină. Atât şi nimic mai mult. Dar te impresionează, dovadă fiind întreaga sală care nu a vrut să plece până nu auzea de la echipa de filmare măcar un eventual deznodământ. Oamenii au avut întrebări, erau curioşi. „De ce? Dar chiar aşa a fost?” Nici măcar nu au mai dat atenţie elementelor regizorale, atât au fost de captivaţi de povestea în sine.
Vara s-a sfârşit este impecabil. La fel ca şi festivalul Este Film (aflat la a doua ediţie),unde a fost proiectat filmul. Un festival plin de iniţiativă la care te duci cu drag, unde sibienilor li s-au oferit şi altfel de filme. Acele filme europene care nu fac box-office-uri, dar care rămân filme cult. E o educare a publicului acest festival şi, îl aşteptăm cu drag şi anul viitor, mai crescut şi mai împlinit.
autor: Laura Bichler
foto: Dragoș Dumitru
