Muzeul ASTRA găzduieşte o acţiune dedicată obiceiului Fuga Lolelor din Agnita. Sâmbătă, 28 ianuarie, între orele 11.00 şi 14.00, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului se va reconstitui primirea Lolelor în gospodărie şi în casă.
20 de lole vor fi întâmpinate în Pavilionul Multicultural Muzeal ASTRA, la intrarea principală, la ora 11.00. Lolele vor colinda apoi prin Muzeu în pocnete de bice până la gospodăriile săsești din Şeica Mică și Hamba, monumente funcționale din Muzeul în aer liber. După fuga lor, Lolele vor fi răsplătite, alături de vizitatori, cu gogoşi Urzelnkrapfen pregătite după o reţetă special dedicată acestui obicei.
Obiceiul Fuga Lolelor se desfășoară anual în ultima săptămâna din luna ianuarie. Acesta reprezintă o tradiție veche de breaslă şi de carnaval care a aparţinut comunităţii săseşti din Agnita.
Fuga Lolelor deschide astfel calendarul de evenimente al C.N.M. ASTRA pentru anul 2017. Muzeul ASTRA are calitatea de partener în această initiativă organizată de Asociația Breasla lolelor Agnita.
Legenda Lolelor
Personajul tradiţional al Lolei (germ. Urzel) este cunoscut de pe vremea năvălirii hoardelor turceşti în târgul săsesc al Agnitei.
Legenda spune că locuitorii speriaţi de urgiile făcute de aceştia, s-au refugiat în biserica fortificată. Decimaţi de repetatele atacuri, de foamete şi epidemii, aceştia şi-au pierdut curajul, vrând să deschidă duşmanilor poarta cetăţii. Văzând acestea, Ursula, fiica unui blănar, îmbrăcată în zdrenţe peste care atârnau blănuri, cu faţa acoperită de o mască demonică, a ieşit în faţa duşmanilor. Speriaţi de pocnetele de bici şi sunetele asurzitoare ale talăngii prinse de costum, vrăjmaşii au intrat în panică şi s-au retras. Astfel, Agnita a fost salvată.
În amintirea acestei fapte de curaj a Ursulei, se sărbătorea anual în Agnita ziua Ursulei, cunoscută sub denumirea de Urzelntag.
Denumirea germană de Urzel poate fi dedusă din cuvântul Urze însemnând rest, zdreanţă, iar denumirea de Lolă, care a fost adoptat de populaţia românească îşi are obârşia în cuvântul german Lale, Lole, însemnând nebun, smintit.
Conform Dicţionarului Explicativ al Limbii Române denumirea de Lolă se referă la o femeie lălâie, urât îmbrăcată.
Costumul Lolei
Elementul cel mai impresionat al costumului de Lolă îl reprezintă masca, confecţionată dintr-o sârmă deasă, în jurul căreia sunt prinse blăniţe de iepure, jder, vulpe sau nurcă. În partea din spate, legat de mască, cu o fundă colorată este prinsă o coadă lungă, împletită din cânepă.
Cămaşa şi pantalonii sunt confecţionate din fâşii textile de culoare neagră cusute pe un material alb. De brăcinar sunt prinse la spate două tălăngi. Lola ţine în mâna dreaptă un bici lung, împletit din piele şi cânepă, iar în mâna stângă o zuruitoare şi un cleşte din lemn în care sunt prinse gogoşile.
Fiecare costum de Lolă este marcat cu un număr şi o insignă cu diferite simboluri al fiecărui grup pentru a putea fi identificat.
Semne de recumoaştere (1969 – 1990)
Organizate în grupuri, Lolele intrau în casele rudelor și cunoscuților, unde prin pocnete şi zgomotul talăngilor, alungau spiritele rele.
Grupurile se distingeau unul faţă de celălalt printr-un semn aparte. Lolele din același grup aveau prinse de mască semne identice. Astfel, când se întâlneau două sau mai multe grupuri acestea se recunoşteau între ele doar prin acest semn de recunoaştere fiecare ştiind din ce grup făcea parte.
Confecţionat diferit în fiecare an, semnul a fost singurul element al măştii, fiind realizat în cercurile de prieteni Kränzchen, de către soţiile sau prietenele Lolelor. Pictate pe carton, piele şi stofă sau brodate aceste semne erau folosite în scop distractiv având diferite simboluri: „Broasca de Hârtibaci“ sau „Calul Guarreschanners“ o denumire dată în batjocură pentru agniţeni. Semnul care înfăţişa un „picior în ghips“ a fost inspirat dintr-o situaţie reală deoarece un membru al unui grup de Lole în ciuda faptului că avea piciorul rupt a participat la fugă. De asemenea s-au mai folosit în realizarea semnelor diferite imagini cu jucării (trenuleţul), în timp adunându-se foarte multe semne cu simboluri și semnificaţii diferite.
Alegerea şi căutarea unor noi elemente a reprezentat pentru toate cercurile care le confecţionau o provocare, acestea fiind în permanenţă într-un concurs privind realizarea celui mai original, haios şi frumos semn de recunoaştere.
Datorită emigrării saşilor din Agnita în Germania, în timp legăturile sociale în special „cercurile de prieteni“ s-au destrămat, semnul pierzându-şi astfel utilitatea.
Parada/alaiul
Personajele tradiţionale din parada Lolelor amintesc de obiceiul înmânării lăzii de breaslă, Ladenforttragen, de la vechiul la noul maistru. Ritualul era practicat în Agnita de fiecare breaslă în parte, în ultima duminică a lunii ianuarie, sau în prima din februarie.
Membrii breslelor începeau pregătirile pentru Lole, imediat după sărbătorile de iarnă. Parada, anunţată de un grup de copii, ce pocneau din bice, îmbrăcaţi în costum de Lolă, era însoţită, pe tot parcursul desfăşurării procesiunii, de fanfara comunităţii. Lolele îşi apucau capetele de bici formând un „lanţ” cu care înconjurau alaiul şi protejau lăzile de breaslă.
Breasla Cizmarilor
Parada era condusă de căpetenia breslei cizmarilor, Paradehauptmann a cărui îmbrăcăminte era compusă dintr-o cămaşă albă prevăzută cu panglici colorate şi pantaloni negrii a căror margine era cusută cu fir de aur. Pe cap acesta purta o căciulă din blană de nurcă, iar în mâini mănuşi albe. În mâna stângă ţinea o spadă iar în cealaltă un baston pe care îl manevra în timpul paradei ca semn făcut lolelor – când îl ridica însemna că lolele aveau voie să pocnească din bice, iar când îl ţinea în jos era semnalul de întrerupere.
Căpetenia era însoţită de doi copii între 12-14 ani simbolizând îngerii păzitori. Îmbrăcaţi în alb, pe cap cu o pălărie colorată de formă triunghiulară aceştia ţineau în mâna stângă un steguleţ din mătase roşie, brodat cu fir de aur iar în mâna dreaptă un baston împodobit cu panglici colorate.Urmau două calfe şi două personaje care duceau cu rândul o pancardă din lemn Tartsch.
Coroana confecţionată din crengi de brad, Zweg, având în vârf căreia un măr şi un clopoţel, care suna foarte plăcut la fiecare mişcare, reprezenta simbolul breslei cizmarilor. Un alt element specific îl reprezenta cana de cositor prinsă la baza coroanei. Urma lada de breaslă, purtată de bărbaţi îmbrăcaţi în vechiul costum orăşenesc din Agnita – dolman, brâu cu şireturi, căciulă din blană de jder sau pălărie cu bor lat din fetru.
Înaintea şi în urma personajelor şi a elementelor simbolice erau purtate steagurile de frăţietate şi de breaslă.
Căpetenia breslei cizmarilor, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA
Breasla Croitorilor
Breasla croitorilor era însoţită de două personaje tradiţionale mascate: căluţul croitorului şi Mummerl. Acesta era îmbrăcat într-o costumaţie de culoare albă pe care erau aplicate două panglici încrucişate. Pe faţă purta un voal iar pe cap o pălărie de forma unei coroane. În mâna stângă acesta ţinea un baston iar în dreapta un bici cu care îndemna căluţul la un dans, în paşi de menuet. Lada şi steagul de breaslă purtate de membrii breslei încheiau alaiul croitorilor.
Dansul căluţului- breasla croitorilor, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA
Breasla Blănarilor
Breasla blănarilor era însoţită de două reprezentări simbolice – coroana blănarilor şi ursul. Pe marginea coroanei erau fixate patru vulpi, fiecare cu câte un jder în gură. La rândul lor, jderii ţineau în dinţi câte un ou. Coroana era învârtită de doi bărbaţi, dând impresia că vulpile ar fi în mişcare. Cea de-a doua figură, personajul mascat în blană de urs dansa pe ritmurile bâtăilor de tobă ale ursarului.
Dansul Ursului, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA
Breasla dogarilor
Breasla dogarilor încheia parda. Aceasta era reprezentată de doi bărbaţi care învârteau cu iscusinţă, un cerc de butoi pe care erau aşezate, în formă piramidală, pahare pline cu vin. Costumul acestora era compus dintr-o cămaşă albă, pantaloni negri trei sfert, ciorapi roşii până la genunchi, o căciulă şi un cordon de culoare roşie cu o cataramă în formă de butoi. Dansul cu cercul a fost introdus în cadrul breslei dogarilor din zona Sibiu, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Înmânarea lăzii – breasla dogarilor, 1935
Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA
Fuga Lolelor
Festivitatea se încheia în centrul localității, prin intonarea imnului Transilvaniei, Siebenbürgen Land des Segens, şi a urărilor de sănătate şi prosperitate în noul an. Momentul culminant îl reprezenta ridicarea măştilor ca semn de recunoaştere a participanţilor. Organizate în grupuri, Lolele colindau din casă în casă, unde, prin pocnete şi zgomotul tălăngilor, alungau spiritele rele. În fiecare casă se cânta şi se permiteau anumite ghiduşii.
Noi, norocul vi-l urăm,
Cu talangă şi cu bice –
Griji, necazuri alungăm.
Tot cu cântec şi cu glume
Atunci când vă vizităm –
Doar de bine vă urăm.
Gogoşile şi vinul sunt răsplata pentru urări. La plecarea din casă Lolele îşi puneau în cleşti gogoşi proaspete pentru a fi date trecătorilor. Pe străzi, acestea învârteau admiratorii cu biciul, iar dacă erau recunoscuţi, ofereau, drept recompensă, câte o gogoaşă.
Seara se deschidea balul organizat în cinstea Lolelor, la care luau parte membrii alaiului înșoțiți de prietene și soții.
Texte: Camelia Ştefan ,Simona Malearov.
Muzeul ASTRA. Compartimentul de Etnografie Săsească Emil Sigerus.
Fotografii: Arhiva de imagini a Muzeului ASTRA.
Foto cover: Sibiu-Turism.ro
