Cooperare româno-germană în scopul promovării dialogului cultural
Comunicat de presă
La invitația asociației KulturTandem International cu sediul la Heidelberg, Germania, trei studenți ai Popakademie Baden-Württemberg vor călători din 21.07.2024 până în 28.07.2024, în diferite locuri din România și vor lua contact cu lumea muzicii lăutărești și a muzicii tradiționale românești. Vizita se desfășoară în cadrul proiectului “Back to the roots” care început în 2023 în Germania, în cadrul festivalului Enjoy Jazz. Un proiect finanțat de Fundația Baden-Württemberg, în cadrul programului Perspektive Donau.
Ali Cabuk (baglama), Quentin Vogel (pian), Virginia Elif (percuție) sub îndrumarea muzicianului Mihai Balabaș (Ansamblul muzical Trei Parale), se vor opri în București, Vrancea și Transilvania și vor avea avea ocazia să cunoască diferite instrumente și să se familiarizeze cu sunetele tradiționale, vor interacționa cu muzicieni români, vor cânta împreună și vor trăi mai îndeaproape cultura românească.
La realizarea acestui proiect contribuie Shaun Williams (Jean Americanu), Green Hours Jazz-Café Bucuresti, Pop Akademie Mannheim, Enjoy Jazz Festival, Mihai Balabaș, Ansamblul Trei Parale, Asociația Minimorum Martinsberg, Moodash Project Michelsberg, Elven Bird, Romulus Cipariu si Asociația Hosman Durabil.
Retrospectiva 2023:
Cu ocazia împlinirii a zece ani de activitate asociația KulturTandem a organizat în 1. Noiembrie 2023 un spectacol dedicat muzicii lăutărești din România. Acesta a fost precedat în 31. Octombrie 2023 de o expunere pe tema „Muzica lăutărească românească în context european” susținută de etnologul si muzicianul american Shaun Williams, stabilit din 2016 în România, care cercetează tarfurile și muzica tradițională roma.
Prelegerea s-a adresat în special publicului de specialitate și cursanților Pop Akademie Mannheim, urmată de un dialog între prezentator, taraf și publicul prezent. La eveniment au participat Martina Pfister, primar al culturii Heidelberg, Dr. Franziska Brantner, secretar de stat parlamentar, Cristina Nan, președinta Asociației KulturTandem, Rainer Kern, directorul festivalului Enjoy Jazz, Cristian Niculescu, directorul ICR Berlin, Derek von Kroch, directorul Pop Akademie din Mannheim, și Alexander Päffgen, profesor și compozitor în cadrul academiei.
La Betriebswerk, în orașul Heidelberg, a avut loc concertul suținut de Corina Sîrghi – voce și Taraful Jean Americanul: Shaun Williams – acordeon, violonistul Meltiade Mihalache, țimbalistul Marian Șerban și contrabasistul Constantin Nechita.
În fața unui public de peste 200 de persoane concertul a început prin scurte cuvântări rostite de Thereisa Bauer, membră a parlamentului, Cristina Nan, președinta Asociației KulturTandem, Reiner Kern, directorul festivalului Enjoy Jazz, și domnul Cristian Niculescu, director al ICR Berlin.
Muzicienii au fost primiți cu entuziasm de către publicul din Baden-Württemberg, mulți dintre cei prezenți ascultând în premieră acordurile unui țambal. Cu un mix de sunete arhaice românești și roma, solista vocala Corina Sîrghi și acordeonistul Shaun Williams împreună cu trupa lor au purtat publicul într-o călătorie către București, între tango și sunete tradiționale lăutărești, i-au sensibilizat pe cei prezenți cu cântece despre iubire, dor și tristețe. Un public entuziasmat care a ascultat această muzică profundă cu inima deschisă și a lăsat cu greu trupa să plece după două bis-uri.