Tudor Plăieșu se împarte de câțiva ani de zile între România și Germania. Este un artist vizual complet, absolvent al Universității de Artă București, secția Grafică. Este cunoscut în România mai ales pentru proiectele sale de pictură cu vin, expoziții sau performance-uri, primite excelent de public și critică, dar și pentru sutele de ilustrații și coperți de carte. Am stat de vorbă cu el la începutul lunii septembrie 2015.
Cum e să fii artist în România lui 2015? Visul de a fi artist se poate împlini în România?
Tudor Plăieșu: Mai întâi menționez că nu pun semnul egal între țara pe care o iubesc și societatea în care trăim, făcută să compromită. Știm cu toții cât de mult ne zbatem fie numai pentru a ne menține pe linia de plutire. Evident, se poate face artă și la noi, dar nu se poate trăi exclusiv din asta. Trebuie să te adaptezi, să lucrezi la comandă, să fii versatil, să te promovezi, să fii pe internet. A trecut vremea când artistul stătea în atelierul său, iar clienții îi veneau la ușă. Dacă un artist spune că o duce grozav, că trăiește doar din arta lui, nu este sincer. Desigur, sunt excepții, e cazul celor care expun în afară și care au cote pe o piață de artă funcțională. Mai curând văd arta ca pe o jertfă și cine admite ideea de jertfa pentru un țel nobil nu va avea niciodată aripile tăiate. Eu văd cumva atitudinea de a face artă ca pe un act de rezistență și protest față de cei ce vor să ne dezumanizeze.
Este apreciată arta în România? Se poate trai fără arta?
T.P.: Depinde ce înțelege fiecare prin a trăi. Mai curând aș spune că fără artă (și nu mă refer numai la arta plastică) nu se moare, dar, cine are pretenția să mai și trăiască, are nevoie de artă.
Ce e schimbat/ diferit în Germania?
T.P.: Drumurile drepte, liniile clare, aerul de triumf și de sfidare a greutăților și răului, aerul sobru alternând cu veselie totală, atunci când e cazul, dau atmosferei germane un tonus aparte. Realitățile de acolo n-au avut cum să nu mă influențeze în bine. Romantismul tehnologic, drumul care deformează și reformează imaginea, culorile tari conviețuind cu neculorile, uimirea conviețuind cu deja-vu-ul, aspectul organic al paradoxului, acestea toate ies din ce în ce mai puternic în evidență în lucrările mele noi.
Cum vă definiți singur? Noțiunea de artist vă satisface?
T.P.: Nu m-am considerat și nu mă consider un artist, ci doar un participant la minunea artei, asta pe de o parte, iar pe de altă parte fac parte din publicul artei, asta fiindcă sunt foarte interesat de muzee și expoziții și, în același timp, mă bucur de arta vie pe care adesea poate nici n-o mai imortalizez, ci mi se fixează cumva în suflet și nu mai iese de-acolo. Arta este, înainte de toate, o stare de spirit. E adevărat, și e onest să recunosc, arta nu poate fi artă, dacă nu e la început observație și meserie, iar aceste aspecte le-am luat foarte de timpuriu în serios și, atunci când văd ceva, aproape pot spune că pictez fără pensulă.
Symphy Inside, 50 x 70 cm, laviu de vin rosu pe hartie Fabriano
Cum vă definiți pictura? Aveți un stil propriu?
T.P.: Cine își este sieși critic de artă? Cred că o idee mai bună ar fi să priviți lucrările mele și să vedeți ce vă place, ce vă emoționează, ce vă deranjează, să trăiți pe propria piele sentimente și senzațiile date de lucrările mele. Stilul e ceva viu și supus evoluției. Cred că un critic ar fi mai bun să vă vorbească despre asta.
Aveți expoziții în mod constant?
T.P.: Fac rar expoziții expoziții personale, rar particip la expoziții colective. Nu sunt integrat în lumea artistică de la noi, sunt mai degraba un solitar. Expozițiile de până acum au fost făcute la propunerea managerului și agentului meu. O expoziție nu se poate face fără sponsorizare și fără promovare fiindcă, ne place sau nu să recunoaștem, asta e epoca în care trăim. Eu am norocul să nu mă gândesc la aceste aspecte pe care le administrează managerul meu, care caută sponsori, locații, face parteneriate. La expozițiile de până acum (au fost 4 personale), se adaugă o mulțime de performance-uri, unde am lucrat în fața publicului (în principal, demonstrații de laviu de vin și portrete), dar și câteva colective (ultima a fost la Muzeul Țăranului Român).
Pe când următoarea expoziție?
T.P.: Pregătesc pentru lunile care vin o nouă expoziție, lucrez acum intens la ea, este un proces de durată. Îmi place ca o expoziție să aiba un concept, un mesaj coerent, lucrările să fie legate între ele, forma sa reflecte cât mai aproape de perfecțiune mesajul. Pot să vă spun că am ales să lucrez din nou cu un material natural, total neconvențional.
Care este cea mai îndepărtată țară în care aveți acum o lucrare expusă?
T.P.: O lucrare a mea a ajuns în America, la New York, în casa unui publisher internațional, a fost din aceeași expozitie, „Oglinda abisală0”, un laviu de vin și peniță pe hârtie Fabriano: „Vuietul”.
Sunteți mai mult boem sau pragmatic?
T.P.: Stiți cum e, dacă îți merge bine, lumea te acuză că ești pragmatic, iar dacă îți merge rău, exact aceeași lume te acuză că ești boem.
Cum e să lucrați pictura murală?
T.P.: Zonele de așa-zisă artă aplicată, în care arta capată aspect interdisciplinar mi se par destul de fascinante și o astfel de zonă este pictura murală. Mai ales acea pictură în spațiul laic în care artistul are o mai mare libertate de a fi el însuși. În aceste zone te adresezi unui public cu varii nivele de pregătire, căruia totuși trebuie să-i transmiți ceva, un ceva care îl poate orienta pe căi care merită a fi urmate. În Germania îmi fac propriile lucrări, dar lucrez și perete, fie că e frescă, ulei sau acrilic. Am în prezent în desfășurare o lucrare, care cere decorarea pereților unei reședinte private. Inițial a fost un proiect de pictură barocă și rococo. Pe măsură ce s-au adăugat încăperi de decorat, am migrat spre alte zone, am ales trompe l’oeil-ul, pictura pe lemn, a intervenit și restaurarea unor obiecte vechi, adevărate bijuterii (niște dulapuri de Hesseen, vechi de 100 de ani, pe care le-am restaurat și apoi pictat).
The Clay Light, 50 x 70 cm, tehnica mixta pe panza
Cum este văzut azi un artist (pictor) care alege să picteze altceva în afara propriilor sale compoziții?
T.P.: Dacă cineva îmi comandă un portret, evident îl execut cu cea mai mare plăcere, fiindcă portrete mi-a fost drag să fac întotdeauna. Am lucrat inclusiv portrete de animale, făcute unor proprietari de cai, câini sau pisici, așa cum se făceau în vremurile trecute… Există o adevărată tradiție a portretului… Are oare importanță cum e văzut cineva care face ceva la comandă atâta timp cât mulți oameni nici nu mai știu să vadă? Nu mai vorbesc de faptul că la majoritatea comenzilor lucrez cu toată dragostea și că, dacă nu mi-ar placea o anumită comandă, cu siguranță nu m-ar obliga nimeni s-o execut.
Ce clienți aveți, români sau străini? Cât de mari sunt pretențiile lor?
T.P.: Îmi plac clienții pretențioși care fac comenzi numai adevăraților profesioniști. Pretențiile unui client cunoscător evident mă onorează și e o bucurie să onorez o comandă pentru un asemenea client. Am avut și am mulți clienți din afară, oarecum paradoxal, dat fiind faptul că majoritatea oamenilor cu care mă întâlnesc sunt, totuși, români. Am lucrări achiziționate de oameni din Austria, Germania (chiar înainte să încep să lucrez acolo), Belgia, Canada, Franța, Grecia, Statele Unite.
Unde vă poate vedea publicul lucrările?
T.P.: Afară de cele murale, care sunt expuse la fața locului (în birourile unor firme, în lobby-urile sau pe tavanul unor hoteluri sau reședinte private), de ilustrații, care pot fi văzute în cărți, expun în spații diverse, nu am rețineri să duc arta mea în mijlocul oamenilor. Am expus în hoteluri în cadrul unor evenimente corporate, când am făcut performance-uri, am expus în spațiul urban (recent, în iulie 2015, la Kulturama, cel mai amplu proiect de cultură urbană organizat pe tot parcusul verii în Piața Revoluției), în cadrul expozițiilor licitațiilor de artă (am fost la Grimberg, iar din toamna voi intra la Goldart- din 28 septembrie și Armark). Am expus la mari petreceri în aer liber (e cazul expoziției „Oglinda abisală”, unde lucrările mele de laviu de vin au fost văzute de 300 de persoane la cel mai mare eveniment de vară al oamenilor de afaceri austrieci, la Lacerta Winery- Fintesti).
De curând am început colaborarea cu o galerie din Germania, care îmi va expune lucrările, este un pas spre ieșirea pe o piață de artă adevărată, deci am acum și public german, spre bucuria mea.Cei care și-au dorit o lucrare de-a mea, o au acum în birou sau în casă, inspirându-i în viața de zi cu zi. Dar cel mai simplu, cine vrea să vadă ce fac, intră pe pagina mea de facebook: Tudor Plaiesu-visual artist și pe blog: tudor plaiesuvisualartist.blogspot.com.
Interviu realizat de Meda Popea
Sursă Featured Image: Lucian Muntean
