Care credeți că sunt reușitele programului Timișoara Capitală Europeană a Culturii și ce aspecte v-ați fi dorit să fie mai bine articulate?
Conf. dr. arh. Cristian Blidariu, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara
În contextul în care lucrurile au fost realizate în ultimul moment, și au fost foarte multe schimbări în felul în care a fost administrat programul în ultimii cinci ani, aș zice că cel mai mare câștig, din punctul meu de vedere, și cred că și al instituției pe care o reprezint, e faptul că am avut un partener de dialog pe zona de finanțări, cel pe care primăria l-a implementat în anul de dinaintea capitalei și care a funcționat destul de bine: Centrul de Proiecte Timișoara. Nu știu câte orașe din țară au în momentul acesta, genul ăsta de o ordonator de credite și o instituție care, nu numai că dă bani, dar și selectează proiectele, pe criterii destul de ok, din punctul meu de vedere.
De exemplu, noi, ca universitate, am aplicat la unul din apelurile centrului, în luna martie. A fost o surpriză chiar și pentru noi faptul că am reușit să luăm cu punctaj maxim finanțarea. Asta a permis nu numai universității, dar și facultății, să facă proiecte pe care altfel nu ar putut să le dezvolte niciodată, probabil, în alt format sau în relație cu alte instituții, pentru că până acum lucrurile s-au mișcat destul de greoi și în relația dintre instituții, cum ar fi universitatea cu Primăria sau cu Consiliul Județean. Cred că a fost un partener excelent din punctul ăsta de vedere. Proiectul pe care l-am făcut noi, universitatea, se numește Campus Creativ. E un proiect care, practic, pune în prin-plan campusul politehnic. Anul acesta am celebrat 100 de ani de la prima clădire, deci am avut și un moment aniversar.
Proiectul a fost scris de colegii mei de la departamentul de marketing și comunicare din universitate. Sunt toți foarte tineri, dar superbine intenționați, cu foarte multă energie și asta a contat, pentru că au scris proiectul destul de rapid și au acceptat să se ralizeze la el și alte proiecte, care, poate nu ar fi avut șansa să depună în momentul acela, cum era, de exemplu, proiectul pe care l-am făcut noi ca facultate, Festivalul Școlilor de Arhitectură din România, un proiect derulat în parteneriat cu UAR. De fapt UAR era inițiatorul la prima ediție și s-a ajuns într-un format în care UAR a pus o treime din buget. Prin Campus Creativ s-a asigurat încă o treime din buget și o altă treime s-a obținut din sponsorizări de la diversi parteneri. E genul de întâlnire pe care, altfel, probabil, nu am fi putut să o imaginăm, nici chiar în interiorul universității, între o facultate și un departament, care aplice împreună pentru niște fonduri publice, să le câștige și după aceea să implementeze cu succes, cu a fost, în cazul nostru, un festival de arhitectură.
Mulți din colegii mei din facultate, care au aplicat în diverse alte configurații cu fundații, ONG-uri cu care colaborează, au câștigat finanțări pentru proiectele lor, tot de la centru, și au făcut niște proiecte extraordinare. Cred că doar la noi în facultate aș putea să număr 4-5 proiecte dintre care al nostru este, într-adevăr, implementat instituțional. Restul, prin oameni din facultate, dar care au aplicat cu alți parteneri și au reușit să le implementeze foarte bine. Deci, s-a creat un soi de ecosistem și cred că s-a câștigat și cunoaștere pe zona asta, de aplicații. Se aplică la Centru de Proiecte de acum doi ani, dacă nu mă înșel, și cumva a existat un soi de exercițiu. Deci, oamenii cam știau deja cum să lucreze în relație cu Centrul de Proiecte, dar pe parcursul anului 2023 s-a simțit foarte bine prezența acestuia și oportunitățile pe care le-a deschis.
Altfel, nu ascund că aveam zero speranțe că se va întâmpla ceva în capitala culturală, pentru că mi se părea că totul e acaparat politic și imposibil de accesat. Așa că mă bucur că s-a standardizat procesul de atribuire a banilor. Știu că și Consiliul Județean a acordat finanțări prin propriul centru, chiar dacă nu cred că ei au o structură autonomă. A existat un soi de competiție politică între Primărie și Consiliul Județean, care cred că a fost destul de evidentă pentru toată lumea. Consiliul Județean a anut clar un avantaj prin tipul de proiecte pe care le-a adus: proiecte cu o adresabilitate mai mare, proiecte de import, de prestigiu. Ei și-au construit agenda, un pic diferit de cei de la Centrul de Proiecte, care mi s-a părut că s-a axat mai mult pe actorii locali, regionali, naționali, și a dat o șansă celor care sunt în teren să dezvolte proiecte, să creeze lucruri interesante. Consiliul Județean Timiș s-a dus mai mult pe produse de import. Tot ce au pus în scenă de la expoziții la spectacole au fost proiecte de prestigiu, cu capital simbolic mare… Efectul urmează să-l vedem. Probabil că la nivel de consumator cultural a avut un impact destul de mare ce au făcut ei, dar nu știu cât de bine au reușit să dezvolte de fapt rețele. Pentru mine astea sunt mult mai importante, comunitatea de producători în zona culturală.
Conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan, Facultatea de Litere, Filosofie şi Istorie, Universitatea de Vest, Timișoara
În primul rând trebuie să ținem cont de faptul că Capitala Europeană a Culturii trebuia să fie în 2021. A fost amânată din pricina condițiilor sanitare, de pe întreaga planetă, multe proiecte fiind în afara oricărei discuții pe atunci. Așa că 2023, fortuit, a devenit ceea ce a însemnat până la urmă izbânda unui proiect care „a biruit“ Bucureștiul, Clujul, Craiova și alte orașe foarte importante din România. Cred că biruința stă în dorința de a respecta logo-ul, care a fost unul modest, aș putea să zic, în sensul smerit, mai degrabă, pornind de la faptul că un anumit spirit al Timișoarei, recognoscibil la Revoluție și în anii de după aceea, a marcat istoria României, dar pe parcurs s-a stins, sau chiar a dispărut din anumite medii. El căuta să fie revigorat prin acest proiect, care, în limba română, are o deviză foarte simplă: „Luminează orașul prin tine!“. Varianta engleză a bidbook-ului câștigător, la care am lucrat și eu, are două momente foarte clare: „Shine your light – Light up your city!”. Deci aprinde propria luminiță în interior, în suflet, în inimă, prin capacitățile și posibilitățile tale și apoi, prin însumarea acestor luminițe individuale, luminează orașul!
Reușitele sunt multe, și ele țin mai degrabă de proiecte individuale, trebuie să recunoaștem. La nivelul Consiliului Județean Timiș, mai ales domnul Alin Nica, a venit cu niște proiecte foarte îndrăzmențe, și anume aducerea unei expoziții Constantin Brâncuși la Timișoara, după 50 de ani de la cea anterioară, apoi a unei expoziții în premieră Victor Brauner, doi artiști excepționali. Nu mai vorbim de numeroasele concerte, festivaluri, întâlniri și conferințe, simpozioane, care au mobilizat viața cetății. Sunt zile când se numără cu 10- 12, chiar 20 de evenimente aproape concomitent.
Părțile mai puțin reușite sunt legate mai degrabă de proiectele foarte punctuale, cele care au căutat un public- țintă nu foarte exact, prin cartierele orașului, în zone mai puțin populate, sau la confluența dintre mai multe sensibilități artistice sau culturale. Ele au avut un public restrâns și amintirea lor s-a șters destul de rapid. De asemenea, cu excepția extraordinarei rețele de drumuri care s-a făcut de la Timișoara până la autostradă, tot prin grija Consiliului Județean, au lipsit proiectele majore de infrastructură, care în cazul Sibiului au marcat această capitală culturală. Dar, să nu descurajăm, până la urmă, cel mai important cuvânt din acest bidbook, din caietul de sarcini al Capitalei Europene, este moștenirea culturală. Nu toate trebuie să se întâmple în acest an. Ne așteptăm în anii ce urmează, ca parte din proiectele acum începute, parte din manifestările pe care, iată, Art Encounters, sau Galeriile Jecza, sau Muzeul de Artă a Banatului le-au inițiat, să dea roade.
Andi Daiszler, Președintele Asociației Daisler
Cred că totul a fost cât de bine se putea organiza, date fiind clinciurile de ordin politic, faptul că ani de zile programul n-a putut fi implementat din diverse rațiuni, pe care cred că ecosistemul local le cunoaște cel mai bine. Programul pe care l-am întâlnit la Timișoara mi s-a părut unul variat, bogat și care răspundea unor așteptări cât se poate de variate, de la cât se poate de multe grupuri de public. Mi s-a părut că pe alocuri, și bănesc că asta a simțit toată lumea, au lipsit investițiile în infrastructura culturală. Timișoara și-a recăpătat, abia anul acesta, unul sau două dintre cinematografele legendare din oraș, acestea fiind singurele investiți în infrastructură care s-au făcut încă de la câștigarea titlului din 2016 și până în prezent. În continuare nu are o polivalentă și nu are o sală de spectacole la capacitate mai mare, minus care, cred că în cei șapte ani de zile putea fi corectat, dar înțeleg că de vină sunt clinciurile politice care au stat în calea acestor investiții. Aș lăuda eforturile operatorilor locali de a se prezenta public într-o manieră mult mai profesionistă față de ce s-a mai întâmplat până acum, de a colabora mai mult unii cu alții, de a ieși mai mult în întâmpinarea publicului. Evident că toată lumea a pornit, cred, proiectul acesta cu cele mai bune intenții, sau așa vreau să cred, doar că pe parcurs a intervenit politicul, au intervenit ego-urile umane și ăsta e rezultatul până la urmă.
Ionel Mărginean, Director Executiv Asociația Culturală Diogene
Universitățile si instituțiile publice au devenit mult mai interesate de cultura si instrumente culturale pe care ar putea să le folosească în mod uzual. S-a creat un apetit pentru evenimente culturale inedite chiar și pentru operatorii economici. Este mult mai ușor de argumentat de ce un loc care nu face parte din infrastructura culturală și aparține unei companii sau instituții ar putea găzdui evenimente. Se pune mult mai mult întrebarea in entități care nu au cultura ca principal obiect de activitate: „Dar noi ce facem pentru cultură? “
A ajuns o necesitate a face ceva și în afara centrului. Chiar și dacă încă nu produc ceva anume în cartiere, întrebarea care se ridică cel mai adesea în organizațiile publice și private din cultură este: „Dar noi ce facem în cartiere?“ Orașul a prins o imagine nouă, proaspătă, dar care nu este deconectată de brandul Revoluției. Artiștii laudă deschiderea și oportunitățile din oraș și unii chiar se mută în oraș. Artiștii și instituțiile mari de cultură din România și-au pus întrebarea: „Dar noi ce facem în Timișoara?“
Mediul cultural din Timișoara s-a profesionalizat, s-a interconectat foarte mult. S-au creat parteneriate interesante din punctul de vedere al tipologiei organizațiilor și au avut rezultate bune și continuări neașteptat de bune. Totodată a fost o infuzie mare de know-how din partea partenerilor și artiștilor veniți din afară, know-how absorbit bine in colaborările de lungă durată. Întrebarea era: „Dar noi cu cine mai lucrăm?“ Ar fi interesantă o diagramă de colaborări (linii de conectare) între diferiți oameni (noduri) care lucrează în sectorul cultural.
Cât de transparentă și de chibzuită considerați că a fost alocarea fondurilor publice pentru realizarea programului?
Conf. dr. arh. Cristian Blidariu, decanul Facultății de Arhitectură și Urbanism Timișoara, Universitatea Politehnica Timișoara:
Instituția pe care o reprezint a beneficiat de fonduri publice prin Centrul de Proiecte. Până acum relația a fost cât se poate de corectă. Am avut sprijin total pentru proiectul pe care l-am dezvoltat. Eu nu știu de probleme de transparență, cel puțin cu partenerii cu care am lucrat. Nu pot să zic nimic despre celălalt jucător din piață, Consiliul Județean, pentru că nu am lucrat cu el, dar experiența mea directă este una pozitivă. Nu am ce să reproșez nimănui nimic pe zona asta. Deci, aș zice că am avut o experiență bună overall.
Conf. univ. dr. Claudiu T. Arieșan, Facultatea de Litere, Filosofie şi Istorie, Universitatea de Vest, Timișoara
De la bun început, trebuie spus că fondurile alocate nu au fost în permanență vizibile pentru simplii cetățeni. Era vorba de trei surse diferite: Primăria orașului, Consiliul Județean și, cel mai important, Ministerul Culturii. Trebuie să recunoaștem că au fost sincope din partea Ministerului, care doar în ultimele luni a imprimat o viteză suplimentară alocării de fonduri directe, iar structurile de ordonator de credite, în acești ani, au fost foarte mult diferite, schimbându-se între timp și echipa menegerială care câștigase inițial proiectul. Așa că nu putem să conchidem nici într-o parte, nici în alta. Au fost fonduri, cu siguranță nu suficiente, și cu siguranță nu putem vorbi de o prezentare cu cărțile pe masă a tuturor acestor investiții.
Andi Daiszler, Președintele Asociației Daisler
Noi am depus proiecte pentru call-uri și am câștigat trei dintre ele. A fost pentru prima oară când s-au folosit, cred, la nivel de țară, evaluători externi, adică oamenii care au jurizat proiectele nu erau din Primărie, nici din Consiliul Județean, ci evaluatori din diverse orașe ale țării, care n-aveau de unde să cunoască nici proiectele și nici operatorii culturali care le-au depus. Mi s-a părut extrem de benefică modalitatea aceasta de notare și de jurizare, raportat la alte modalități pe care le-am mai întâlnit. Eu sunt clujean, iar în Cluj proiectele culturale sunt jurizate de angajații Primăriei. Aici, au fost contractați evaluători independenți. Am văzut o listă de vreo 40 de evaluători pentru fiecare grant și nu erau toți aceiași. Mi se pare de foarte bun augur să verifice cineva din Iași, sau din Slobozia, proiectele care se depun la Timișoara. Asta certifică un grad de independență și de transparență crescut.
Ionel Mărginean, Director Executiv Asociația Culturală Diogene
O parte din fonduri a venit prin competiții cu proiecte jurizate. Fondurile au ajuns la operatorii culturali care au câștigat competiții și nu s-a pus niciodată problema ca aceștia să trebuiască să apeleze la un anumit distribuitor sau un anumit prestator de servicii. În materie de transparență cred că s-a ajuns la un nivel ok. Legat de chibzuință… chibzuința nu e un factor care contribuie la inovare și mai trebuie și riscat și cu programe sau operatori necertificați/ neîncercați. Desigur, se poate comenta că „trebuia să se uite la… și să ceara … și să programeze.“, dar la volumul de contracte și call-uri, e bine cum s-a întâmplat. A fost un salt cantitativ care produce efecte, un salt calitativ, chiar și în cazul unor mini-eșecuri punctuale.
O altă parte din fonduri a venit direct prin instituțiile de cultură. Nu pot să mă pronunț cât de transparentă sau de chibzuită a fost alocarea, pentru că nu am stat să urmăresc, dar ar fi foarte interesant de făcut un decont și al acestor fonduri: Cât s-a alocat, cât s-a consumat, ce s-a produs și care sunt rezultatele.
Acest material jurnalistic a fost realizat printr-o finanțare Energie! Burse de creație, acordată de Municipiul Timișoara, prin Centrul de Proiecte, în cadrul componentei Power Station a Programului cultural național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023″. Materialul nu reprezintă în mod necesar poziția Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara, iar acesta nu este responsabil de conținutul său sau de modul în care poate fi folosit.
Imagine principală: Lights on Romania, Asociația Daiszler
